Autor: Bogdan

Vorba Tesei „prea ca la tara…” Da, din punctul meude vedere, de sofer, drumurile din Slovacia sunt cam toate ca la tara, ca la „tara” noastra nu ca la „tara” austriecilor de unde scriu acum si prin care am trecut mai lin decat pe insorita noastra autostrada ce ne duce la mare. Gropi, gauri, pauza, gauri si putine gropi cam asta e algoritmul drumurilor nationale si „judetene” pe care rulota noastra, cu toate masurile de precautie si-a desfacut sertarele in mers, amestecand garderoba copiilor.

In rest…seamana mult cu Romania, la arhitectura caselor, la curatenie, la starea si fizionomia oamenilor de pe strada, la saracie…si la modul cum isi etaleaza oamenii avutia.

Norocul nostru ca am dat peste oameni frumosi, am cunoscut altii la fel de frumosi si prietenosi astfel incat, in ansamblu imaginea amaruie s-a mai indulcit.

A fost prima tara in care am fost primiti in casa de oameni straini ca pe unii din familia lor. Am cunoscut persoane care la varsta parintilor nostri, participa la curse de 100o de km, de mers pe jos, in Spania. Parinti cu mentalitate relaxata care-si lasa copii la 16 ani sa plece in lume, sa o cunoasca iar ei planuiesc un tur pe bicicleta prin tarile vecine. Cati din romanii iesiti la pensie fac asa ceva? Pensia mica nu e o scuza, persoana de care vorbesc are o pensie echivalenta cu media romaneasca dar mentalitatea difera, e peste medie mult. Iubeste viata si simplitatea lucrurilor care iti aduc fericirea si multumirea sufleteasca.

Am vazut locuri frumoase la tara la ei, care se completau alaturi de oameni plecati de la oras pentru a se redescoperi in mijlocul naturii. Cam ca noi…Am intalnit o familie in Nemecka care si-a deschis o afacere de sezon, baza de rafting, din care castiga cat sa se intretina, dar sunt foarte linistiti si multumiti cu ce au. Natura, aer curat, liniste si voie buna. Ne-au primit la ei fara probleme, as reveni, in sezon, peisajul e frumos si merita stat la un foc de tabara macar vreo 2 nopti. Rafting nu fac, inca…

Am intalnit in Martin, un proprietar de camping, care ne-a primit cu toate ca era inchis si care ne-a pus la dispozitie toate facilitatile ba mai mult, le-a adus copiilor ciocolata doua zile la rand iar in seara de dinaintea plecarii ne-a mai facut cinste si cu bere. Toate astea in conditiile in care, imi marturisea la berea de mai sus pomenita, ca anul viitor vrea sa inchida afacerea ca nu mai are destui clienti.

Am fost si la muzeul de etnografie de aici, unul din cele mai mari din tara si …surpriza, doamnele plictisite cam ca in muzeele noastre. Le-am povestit de proiectul nostru, de dorinta noastra de cunoastere dorind sa ne ajute, reactia a fost „aveti in mapa asta toate informatiile. enjoy”. Buget mic, chef ioc iar PR undeva pe la 0. Mirosea in schimb a alcool pe coridoare, o fi fost o petrecere sau poate de la „exponate”.

Ne-am fi dorit sa testam mai multe produse locale dar poate vremea ne-a impiedicat sa umblam mai mult pe ulite, nu stiu. Am cumparat lapte si oua, foarte gustoase, in rest mai nimic. Retete traditionale am testat in trei locuri, gatite de specialisti si am vazut ca pun mare baza pe galuste de tot genul. Mie unul mi-au placut.

Bratislava, lasand la o parte gaurile prezente si aici, centrul vechi e mult mai mare si mai plin de cultura decat al capitalei noastre, iar terasele mai putine si ma „silentioase”. Chestie de prioritati probabil.

Am descoperit, de fapt am fost invitati la muzeul copiilor „Bibiana” o super experienta, chiar si pentru mine, tot interiorul, sa-i spunem expozitie temporara, era un decor de poveste, fiecare camera o alta civilizatie, o alta poveste, o gramada de interactivitati pentru cei mici si nu numai… Sa va spun ca era coada afara? Aproape la fel cu cele de la locurile de joaca din mallurile noastre, care nu difera decat prin volum si dimensiuni nicidecum prin creativitate.

Cam atat de la mine, in cuvinte. Am rezistat cu brio la drumuri, Ionut stai linistit ca am menajat masina cat am putut.

Revin poate cu un album foto mai amplu dar acum ma pregatesc sa incep montajul filmului cu Austria, de care m-am indragostit, tot pe la tara bineinteles.

Bogdan

18.04.2013

Am plecat in aceasta calatorie sa cunoastem lucruri, oameni, sa ne unim ca familie, sa invatam de la altii si sa ne bucuram de viata.
Bogdan a descoperit o organizatie de gazde, oameni care se ofera sa te gazduiasca pentru maxim 3 zile si sa-ti prezinte comunitatea, zona in care locuiesc. Deja de Miklos, din Ungaria, v-am povestit si eu si Bogdan cate ceva.
In Slovacia nu aveam decat raspunsul unui domn care se oferea sa ne primeasca si cu o zi inainte de a pleca din Ungaria a zis ca mai scrie catorva persoane. Ne-a raspuns Mirjam, din orasul Galanta, la 60 de km de Bratislava. Descrierea ei ne placea pentru ca era artista, avea 3 copii (cam de varsta noastra) si calatorise ceva la viata ei. Asa ca am fost incantati. Cand am ajuns in oraselul ei nu stiam la ce sa ne asteptam, iar Lilu era nerabdator, pentru ca drumul fusese cam lung (aproape 3 ore, nu va imaginati ca mai mult). Drept urmare, copilul meu, care de altfel este timid la o prima intalnire, a ales sa ramana singur in casa unei straine, pana cand tati venea sa ne ia si pe noi din masina! Si era foarte incantat…tipa urla si facea sarituri pe canapelele femeii care abia ce ne deschisese casa, noua niste straini din Romania.
Mirjam ne-a intampinat cu un zambet mare si cu relaxare. A zis sa nu ne facem probleme de galagia copiilor ca vecinii sunt intelegatori, le-a dat creta sa deseneze pe dulap si ne-a prezentat toata casa, toate picturile ei si cele ale copiilor ei, la fel de talentati. Am mers impreuna la cumparaturi si pe drum ea a alergat si s-a jucat cot la cot cu Lilu. Am discutat de parca ne stiam de o viata si era incantata ca are casa plina de copii, asa cum fusese in vremurile trecute. Acum se simtea un pic singura (fiecare copil la casa lui si sotul ocupat cu munca). Ne spunea ca isi doreste nepoti, dar nu stie cand ii va avea..Am gatit impreuna ceva usor si repede („I’m lazy! I don’t cook slovakian!” ) si am stat la povesti despre cum a calatorit de 2 ori 800 de km pe jos, despre copiii ei si calatoriile lor (o fata cu ceva probleme de sanatate, un baiat budist care a mers in Asia cu bicicleta pentru 6 luni, a muncit in America, Anglia si Norvegia, iar acum isi construieste o casa intr-un fost grajd de vaci, si o fata care incearca sa termine design vestimentar, dar care este ocupata pentru ca este dansatoare intr-o trupa ce are spectacole multe in alte tari). Ne-a aratat site-ul ei si al fiicei si ne-a spus povestea foarte frumoasa al unui tablou creat de toata familia. Desi initial am zis ca vom dormi tot in rulota, ea a insistat sa dormim in casa, ca are loc. Asa ca am dormit in camera copiilor, care era plina de desene si de lucrurile lor. Avea o gramada de jocuri pentru copii si jocuri de inteligenta pe care le juca si se bucura, daca reusea sa castige, exact cum se bucurau si ai mei copii.. Dimineata i-a dus pe cei mici in atelierul ei unde au facut impreuna bratari si mi-au facut mie cercei, mare incantare pentru toata lumea.
De unde am zis ca vom sta doua nopti, am ajuns sa stam trei, pentru ca a insistat sa ii cunoastem mezina, care voia sa ne duca la un muzeu de copii. Spre uimirea mea, fata care dansa cu focul, ca ocupatie, era o fata blanda, sensibila si foarte copilaroasa. A facut fotografii cu masti si costume si a stat sa coloreze cu noi si cel mai important este ca a inghitit o gramada de glumite de la Lilu, care, din motiv ca o cam placea, a batut-o cu perne, i-a pus piedica, i-a desenat geanta cu pixul…Ne-am despartit cu dorinta de a ne revedea si seara deja ne conversam pe facebook.
Ceea ce nu v-am spus este ca Mirjam plecase de dimineata la fiul ei la munte si ca ne lasase cheia casei noua, unor oameni pe care ii cunostea de 2 zile, si ca inainte de a pleca ne-a spus emotionata si cu vocea tremurand ca ea are multa experienta de viata si ca a cunoscut multi oameni in calatoriile ei, dar ca noi suntem o familie speciala, sanatoasa, ca ii plac copiii nostri si asta inseamna ca noi suntem parinti extraordinari. Pot sa spun ca eu aveam ochii in lacrimi…
Atat de mult ne-a placut, incat am decis sa o vizitam si la fiul ei ca sa il cunoastem si pe el. Aici am mai cunoscut niste oameni frumosi, atat fiul si prietena lui, cat si vecinii de langa, care la sfarsit ne-au dat prajituri si mancare pentru bebe facuta de ei…Copiii au fost incantati sa vada oi si porci, iar pe drum am vazut multe caprioare si chiar si o vulpe.
Si iata ca daca Slovacia nu ne incanta foarte mult datorita multor cratere in asfalt si a asemanarii destul de mari cu Romania in unele privinte, ne-a incantat enorm in privinta oamenilor cunoscuti aici..
Mirjam ne-a impresionat de-a dreptul si copiii ei la fel. Oameni frumosi, deschisi, speciali, oameni care iubesc sa calatoreasca, la fel de mult ca si noi, oameni fara averi materiale dar foarte bogati spiritual. Noi suntem absolut convinsi ca vrem sa ii revedem si speram sa reusim in viitor.
Multumim Mirjam pentru toate experientele frumoase si speram sa intalnim in calatoria noastra si mai multi oameni ca tine!

Nicoleta 18.04.2013

Suntem inca in Krems, Austria si lasand deoparte povestea gazdelor noastre de aici, de loc de neglijat dar despre care vom scrie separat, azi am avut o zi mai …pentru baieti cu aptitudini de cercetasi.

Am plecat de dimineata cu tot familionul sa vizitam orasul vechi, condusi de Pete, noul nostru prieten. Am „batut” vreo 2 ore strazile cu istorie din oras, am admirat panorama de pe terasa bisericii din centrul vechi si apoi am pornit agale spre casa, pentru masa de pranz. Gazdele au plecat la o aniversare, noi am mancat si apoi am plecat „pe caii” masinii la o manastire fortificata Stift Göttweig, admirata inca de ieri la venire, undeva pe o creasta de deal la vreo 7 km de oras.

Am ajuns in 10 minute dar…surpriza, Tesa a adormit, mami a ramas cu ea in masina, iar noi baietii am purces in cercetare. Am inceput oarecum oficial si usor intimidati de faptul ca locul cu pricina, gazduind si un restaurant destul de pretentios si o sala de conferinte, faceam cam nota discordanta in multimea de proprietari de bentley, mercedes si „4 ace”. Mi-am revenit destul de repede, molipsit de energia lui Lilu si de dorinta lui de …citez „a cunoaste noi lucruri”. Bebe era de acord cu noi, cate vreme l-am luat in gasca noastra. Spre norocul nostru, intrarea a fost gratuita, motiv de week-end cred dar traseul oficial s-a dovedit destul de scurt si usor monoton.

  Am revenit la masina…Tesa dormea cu si mai mult spor,astfel incat ne-am pus pe cercetat. Am luat lejer la pas o carare nu prea batuta de la baza zidului ce apara biserica si la fel de lejer am inceput sa construim o poveste. Lilu descoperea tot felul de arcade zidite sau surpate, eu trebuia sa construiesc o explicatie, usi blocate – o noua poveste si astfel incet incet am intrat amandoi, nu amantrei 🙂 ca Bebe adormise deja de la aerul curat, intr-o poveste care mie unul imi amintea de „Ciresarii” copilariei mele.

Cararea noastra devenea parca mai misterioasa ba chiar „secreta” pe alocuri, pe sub copaci si ziduri darmate, culminand cu descoperirea sub un brad a unui clopotel de bronz oxidat in genul…citez iar din Lilu „celui de la Mos Craciun, care suna doar la cei care cred in Craciun”. O mare descoperire chiar si pentru mine, dovada ca munca de povestitor si sudoarea de cercetas mi-a fost rasplatita.

Dar aventura abia incepe…zidul s-a terminat si am revenit in curtea de la inceput, ce mai facem? Am zarit o poarta, intram sa ce? ma intreaba Lilu. Nu stiu daca avem voie dar intram…raspund eu sau poate ciresarul din mine.

Am intrat intr-o mica curticica cu 4 usi de lemn si doua statui vechi de piatra, reprezentand niste nobili locali. Alegem la intamplare o usa si descoperim dupa ea o scara spiralata destul de abrupta pe care nestiind ce scrie in germana facem totusi doar cativa pasi, dam de o zona intunecata si revenim. Sub scara Lilu gaseste o usita mica pe care o dschide inainte sa apuc eu sa-i spun ceva si izbucneste bucuros in strigate „Am descoperit o chiuveta secreta!”

Cred ca era secreta din moment ce era mica si ascunsa in perete, nu?! baiatul avea dreptate.

Continuam. Alta usa, trepte ce coboara si lumina din ce in ce mai putina, reusesc sa     inteleg de pe o placuta ca e vorba de o zona de rugaciune, gen chilii, dar in care poti inchiria si sta cateva zile. Arata frumos, misterios si plin de surprize. Coboram un nivel, incepe sa se auda un cor si ceva acorduri de chitara clasica, o muzica frumoasa relaxata din zona genului folk incepea sa-si faca simtita prezenta prin holurile inguste pe unde ajunsesem.

Ii fac semn lui Lilu sa nu vorbeasca si sa nu faca galagie, paradoxal se conformeaza, l-a prins momentul…inaintam tip til si la capatul holului intrezarim printr-o usa deschisa cativa oameni, probabili din cei care inchiriasera camarute, cantand frumos in jurul unei mese. Totul intr-o lumina calda, placuta data de geamurile mici aflate la nivelul solului. Ne intoarcem, bucurosi ca am mai descoperit ceva, un altfel de indelete.

Am continuat calatoria coborand inca un etaj si alegand la intamplare, deja curiozitatea era fara margini, sa deschidem o usa. Prima a fost a unei chilii, mica, simpla, cu un pat, o masuta si un gemulet…cred ca avea si o floare pe micul pervaz. M-am intrebat cum de era inca lumina de afara, chiliile erau pe o parte de deal mai coborata decat cealalta zona. A doua usa ne-a dezvaluit o zona gen „living room” sau poate de discutii, cu canapele stil baroc si o soba imensa si foarte frumos pictata – nu am facut fotografii din pacate.

Am rasuflat adanc multumiti, amandoi si am urcat inapoi in curte…ne facusem plinul de „descoperit lucruri noi”.

In drumul nostru inapoi la masina, am descoperit si un mic loc de joaca, mai mult pentru baieti, tiroliana, franghii si plase de catarat si o casuta turn in care ajungei deasemenea daca erai un bun catarator. Lilu le-a incercat pe toate, cu brio as spune, fapt pentru care sunt foarte mandru chiar daca de cateva ori mi-a stat inima in loc. Aha si uitasem, mai era un stalp de lemn cu trepte cioplite la capatul caruia, cam 4m, erau doua aripi mari, usor aurii, de ingeras. Le-am incercat si pe ele, chiar de vreo 5 ori.

 Am reusit intr-un final sa revenim la masina unde Tesa se trezise de vreo 30 minute si ne cauta de zor. Lilu i-a trecut in revista descoperirile noastre dupa care…am pornit la o prezentare in teren a acestora, dar de data asta mai pe scurt si …mai oficial.

 

 Am ajuns destul de repede la locul de joaca unde am fost nevoit sa escaladez stalpul cu aripioare, cu Tesa in brate pentru a-i face si ei o fotografie ca „a lui Lilu”. Dar nu asta a fost atractia serii si nici faptul ca m-am dat cu amndoi in brate in tiroliana ci …mami, da Nicoleta  a fost „la creme”. A testat impreuna si cu Lilu si cu Tesa, tiroliana in doi! A trecut nu milimetric, dar „centimetric” sigur, de nivelul solului si la dus si la intors.

 

Una peste alta a fost una din acele zile in care simti ca te bucuri de viata, de aventura, de trairi diverse si tot ce inseamna familie.

Inchei amintindu-mi de un citat din Isaac Asimov, citit tot cam in aceeasi perioada cu „Ciresarii” si anume ca „Adevărata plăcere constă în descoperire, nu în cunoaştere.”

 

 

Adevarul este ca MI-A PLACUT MULT ziua de azi. Nu mai vorbesc de Lilu… 🙂 Sforaie langa mine si viseaza la noi usi nedeschise inca.

Bogdan

Krems 13.04.2013

Am fost in Szentendre datorita sugestiilor voastre si nu ne-a parut rau. Micut, cochet si in plus am mai descoperit si un roman-ungur, plecat in urma cu 23 de ani in orasul natal al mamei sale. A deschis o afacere cu arta populara, a invatat tehnici traditionale, a cunoscut o gramada de oameni de la care a strans piese textile si de mobilier de mare valoare.

V-am urmat sugestiile asa ca…mai asteptam si altele, pentru Austria de data asta.

Povestea vizitei noastre in acest loc si o scurta initiere in tehnica broderiei in filmuletul de mai jos.

Bogdan

12.04.2013