Vorba Tesei „prea ca la tara…” Da, din punctul meude vedere, de sofer, drumurile din Slovacia sunt cam toate ca la tara, ca la „tara” noastra nu ca la „tara” austriecilor de unde scriu acum si prin care am trecut mai lin decat pe insorita noastra autostrada ce ne duce la mare. Gropi, gauri, pauza, gauri si putine gropi cam asta e algoritmul drumurilor nationale si „judetene” pe care rulota noastra, cu toate masurile de precautie si-a desfacut sertarele in mers, amestecand garderoba copiilor.
In rest…seamana mult cu Romania, la arhitectura caselor, la curatenie, la starea si fizionomia oamenilor de pe strada, la saracie…si la modul cum isi etaleaza oamenii avutia.
Norocul nostru ca am dat peste oameni frumosi, am cunoscut altii la fel de frumosi si prietenosi astfel incat, in ansamblu imaginea amaruie s-a mai indulcit.
A fost prima tara in care am fost primiti in casa de oameni straini ca pe unii din familia lor. Am cunoscut persoane care la varsta parintilor nostri, participa la curse de 100o de km, de mers pe jos, in Spania. Parinti cu mentalitate relaxata care-si lasa copii la 16 ani sa plece in lume, sa o cunoasca iar ei planuiesc un tur pe bicicleta prin tarile vecine. Cati din romanii iesiti la pensie fac asa ceva? Pensia mica nu e o scuza, persoana de care vorbesc are o pensie echivalenta cu media romaneasca dar mentalitatea difera, e peste medie mult. Iubeste viata si simplitatea lucrurilor care iti aduc fericirea si multumirea sufleteasca.
Am vazut locuri frumoase la tara la ei, care se completau alaturi de oameni plecati de la oras pentru a se redescoperi in mijlocul naturii. Cam ca noi…Am intalnit o familie in Nemecka care si-a deschis o afacere de sezon, baza de rafting, din care castiga cat sa se intretina, dar sunt foarte linistiti si multumiti cu ce au. Natura, aer curat, liniste si voie buna. Ne-au primit la ei fara probleme, as reveni, in sezon, peisajul e frumos si merita stat la un foc de tabara macar vreo 2 nopti. Rafting nu fac, inca…
Am intalnit in Martin, un proprietar de camping, care ne-a primit cu toate ca era inchis si care ne-a pus la dispozitie toate facilitatile ba mai mult, le-a adus copiilor ciocolata doua zile la rand iar in seara de dinaintea plecarii ne-a mai facut cinste si cu bere. Toate astea in conditiile in care, imi marturisea la berea de mai sus pomenita, ca anul viitor vrea sa inchida afacerea ca nu mai are destui clienti.
Am fost si la muzeul de etnografie de aici, unul din cele mai mari din tara si …surpriza, doamnele plictisite cam ca in muzeele noastre. Le-am povestit de proiectul nostru, de dorinta noastra de cunoastere dorind sa ne ajute, reactia a fost „aveti in mapa asta toate informatiile. enjoy”. Buget mic, chef ioc iar PR undeva pe la 0. Mirosea in schimb a alcool pe coridoare, o fi fost o petrecere sau poate de la „exponate”.
Ne-am fi dorit sa testam mai multe produse locale dar poate vremea ne-a impiedicat sa umblam mai mult pe ulite, nu stiu. Am cumparat lapte si oua, foarte gustoase, in rest mai nimic. Retete traditionale am testat in trei locuri, gatite de specialisti si am vazut ca pun mare baza pe galuste de tot genul. Mie unul mi-au placut.
Bratislava, lasand la o parte gaurile prezente si aici, centrul vechi e mult mai mare si mai plin de cultura decat al capitalei noastre, iar terasele mai putine si ma „silentioase”. Chestie de prioritati probabil.
Am descoperit, de fapt am fost invitati la muzeul copiilor „Bibiana” o super experienta, chiar si pentru mine, tot interiorul, sa-i spunem expozitie temporara, era un decor de poveste, fiecare camera o alta civilizatie, o alta poveste, o gramada de interactivitati pentru cei mici si nu numai… Sa va spun ca era coada afara? Aproape la fel cu cele de la locurile de joaca din mallurile noastre, care nu difera decat prin volum si dimensiuni nicidecum prin creativitate.
Cam atat de la mine, in cuvinte. Am rezistat cu brio la drumuri, Ionut stai linistit ca am menajat masina cat am putut.
Revin poate cu un album foto mai amplu dar acum ma pregatesc sa incep montajul filmului cu Austria, de care m-am indragostit, tot pe la tara bineinteles.
Bogdan
18.04.2013
