Autor: Bogdan

Vorbeam ieri cu un prieten bun din tara, Radu, si-i spuneam ca o experienta ca a noastra ar trebui sa aiba orice om, undeva la inceput de drum in viata, astfel dupa ea cu siguranta lumea ar fi mai buna, mai toleranta, mai pacifista.

De ce spun asta? Pentru ca sunt ferm convins ca Dumnezeu nu ne-ar fi dat abilitatea de a visa fara sa ne dea si sansa ca sa transformam visele in realitate! Noi, ii multumim.

Ma uit la cei mici si ma minunez pe zi ce trece, sunt ca un burete, acumuleaza, traiesc din plin fiecare moment, descopera  noi emotii, invata ce inseamna comunitatea, lumea si faptul ca nu suntem singuri acolo la noi, ca nu suntem diferiti de altii, ca sutem facuti sa ne intalnim, sa interactionam, sa ne imprietenim.

De ce Legoland in Viata pe indelete? De ce nu? Cand vine vorba de visele copiilor, drumul spre un vis mare poate incepe cu Legoland.

Lilu si cu mine, recunosc, suntem mari fani Lego, iar daca visul lui era sa vina in Legoland, pe indelete, de ce sa nu incercam sa-l indeplinim. Cu ajutorul bunicilor, cu reduceri de buget prin alta parte, am ajuns. Cand prichindeii iti dau dovada pe zi ce trece ca se transforma in ceea ce tu speri, in oameni de calitate, cand mintea lor are nevoie de provocari, de creativitate, de experiente de tot felul, iar sufletul de multumire, recunoastere si empatie din partea parintilor, raspunsul este unul singur, trebuie sa indeplinim acest vis!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am stat 3 zile, a meritat din plin, avem cei mai intelegatori copii, am mai spus-o, ma repet pentru ca merita. Ne-am dat in toate instalatiile posibile, odata, de doua ori, de cate ori ne-a permis timpul, ca sa ne facem plinul de distractie „comerciala” dar din zona creativa totusi.

Am construit masinarii, am participat la concursuri, ne-am batut cu apa, ne-am stropit pur si simplu, am mai daramat o bariera psihologica romaneasca (nu uda copilul cand e urat afara, ca raceste), nu a racit nimeni!

A fost pe indelete pentru ca am avut timp, facand cu schimbul la Dragonel, sa ma uit la oameni, sa le vad comportamentul lor de parinti de diverse nationalitati, sa le citesc relaxarea, sa le inteleg abordarea fata de copii, sa vad unde gresesc ei sau unde gresim noi. O experienta in sine si asta. O lectie invatata.

Lasand la o parte micile „bube” cu nemtii care doresc sa vorbesti doar limba lor intr-un parc de distractii  in care vin oameni din toata Europa, experienta a fost deosebita pentru toti.

Lilu a fost plin de energie, toate cele 3 zile, Tesa a fost aproape cot la cot cu e,l iar Bebe mai mai ca pleca dupa ei. Dovada e filmata, dar, dupa cum stiti, laptopul stricat inca si netul scump si prost (alta buba) la nemti, intarzie postarea lui pe blog.

Frumoase momente, iar cand iti vezi baiatul ca izbucneste in plans la plecare, ca la parasirea unui prieten bun, fara a bate din picioare sau a tipa, doar prinzandu-si fata in palme, te cam rupi in doua, in patru…si spui in sinea ta ca a meritat, ba mai mult ca merita sa mai vii odata, candva, ca doar visele sunt facute sa devina realitate.

Depinde doar de noi.

Bogdan. 17.05.2013

Filip este un baiat de 17 ani, al 3lea dintre cei 4 copii ai gazdelor noastre din Cehia. L-am cunoscut pe el si pe sora lui mai mica de 14 ani, Ema. De gazde v-a mai zis Bogdan cate ceva, dar eu vreau sa va vorbesc acum ca mama de 2 baieti.

Filip este ceea ce imi doresc eu sa devina baietii mei. Si ca sa ma intelegeti va spun doar cateva lucruri pe care le-am vazut cat am stat noi. Este inalt si are parul lung, o ajuta pe mama lui la bucatarie (el facea cumparaturi si spala vasele), canta la pian si acordeon, are rabdare cu cei mici (ai mei i-au facut cateva glumite), vorbeste foarte bine engleza si este politicos, are deja locul asigurat la universitate datorita talentului si muncii depuse, joaca tenis si de curand am aflat ca are si o prietena foarte frumoasa (cel putin asa sperau parintii ;)). Ah si e si modest! Eu il laudam ca e talentat si el imi spunea ca visul lui este sa cante pe strazi la Paris! Va asigur ca vom mai auzi de el!

Si pentru ca pe ultima suta de metri a reusit sa ne cante la acordeon, vrem sa vi-l aratam si voua. Ne pare rau de calitatea filmarii dar aparatul nostru era deja dupa cascadoria cu masina, iar laptop sa-l editam nu avem :)).

Ah si sa stiti ca noi ne-am angajat sa-i facem fan-club in Romania, asa ca asteptam inscrieri.

Nicoleta.

Am ajuns si la 4000 de km, parasim maine si cea de a patra tara, intram in Germania. Incep sa-mi conturez o imagine despre „tara” la noi si „tara” pe la cei pe la care am trecut pana acum.

Slovacia si Cehia seamana oarecum, doar ca Cehia mi s-a parut sora mai bogata si mai ingrijita. Noi am intalnit oameni frumosi si interesanti in ambele.

Austria…am scris deja despre ea, mult mai ordonata, nu e o ordine artificiala care sa-i paleasca din frumusetea data de natura ci este o punere in valoarea a acestei frumuseti.

Numitorul lor comun de pana acum…oamenii de la tara si nu numai, de la ei, sunt mai veseli si se bucura mai mult de viata. Se vede dupa modul in care-si aranjeaza gradina, nu ma refer la cea care le ofera hrana ci la cea pentru suflet, gradinita cu flori, cu tot felul de ornamente, pietre, denivelari, alei. Cat de mic ar fi acest spatiu, nu conteaza, el exista si este aranjat. Dovada ca sunt preocupati si de partea frumoasa nu numai de grija zilei de maine.

Nu e cazul doar caselor mai instarite, ca in Austria sunt destule, ci si la cele mai sarace. Am intalnit oameni lucrand la gradinita de flori, la peisagistica curtii lor din fata. Au si gaini, oi, capre, vaci pe pasune, in curte, dar nu le lipseste si partea frumoasa a gospodariei.

Oameni zambesc pe strada, merg pe bicicleta, de la mic la mare, de la sarac la bogat, fac miscare, o gramada de batranei cu bete de trekking pe drumuri de munte, se bucura de viata. Frumos!

Am traversat multe zone impadurite, se taie mult si la ei, dar nu am vazut zona taiata care sa nu fie plina de puieti mai mari sau mai mici, semn ca-i intereseaza ce vine dupa ei.

Linistea este o alta latura comuna, este si la noi, aici semanam, cu toate ca uneori iti tiuie urechile de atata liniste.

Sunt mai organizati, asta ne lipseste noua. Optimizeaza efortul. La inceput credeam ca sunt boieri ca inchid magazinele intre 13.00 si 16.00 dar nu este adevarat, optimizeaza. Mai bine educi clientii sa vina toti odata decat sa consumi curent si alte chestii asteptand toata ziua poate, poate vine cineva.

Alt exemplu, care mi s-a parut extraordinar. In Freistadth exista o bere locala, Freistadther la care aproape tot orasul este actionar! Cum? Pai foarte simplu, cine cumpara o casa, un apartament sau un teren primeste actiuni la fabrica locala de bere. Tare nu?! Vanzarile nu scad iar toata lumea este multumita mai ales ca-i stim bautori de bere.

In Slovacia lumea se retrage la tara, dornica ca si noi de viata pe indelete, realizand ca se poate trai si fara multe batai de cap. In Cehia am avut parte de multe contacte in viata artistica si culturala locala, nu toti artisti de renume dar unii cu mare potential iar ceilalti din zona hand made, aproape de sufletul nostru.

Eu unul ma declar multumit pana acum. Mi-am dat seama ca barierele de orice fel exista doar in mintile noastre, ca oamenii sunt dornici sa se cunoasca, ca sunt deschisi la schimburi, fiecare padure are uscaciunile ei dar viata pe indelete exista peste tot, functioneaza si e tare sanatoasa. Nu mai vorbesc de incarcatura sufleteasca si creativa pe care ti-o da un peisaj care include un apus, o apa, un castel fie el chiar si ruina, pasarele destrabalandu-se intr-un ultim concert inainte de lasarea serii. Simti ca orice este posibil, ca esti facut sa te bucuri de toate astea, ca trebuie sa te bucuri de ele, altfel nu ar mai avea rost pe pamant.

Bogdan 05.05.2013

Dupa o intarziere de o saptamana, datorita absentei internetului, reusesc sa postez si cea de-a doua parte a povestii despre Cehia.

Am plecat spre Karlstejn la recomandarea lui Petr si a meritat locul. De aici am zappat cu spuneam mai demult, prin imprejurimi, recomand activitatea asta ca una de baza daca vrei sa cunosti locul si obiceiurile mai bine, se vad cu ochiul liber, trebuie doar sa stii sa privesti.

Despre mancare, numai de bine. Am testat bucataria locala intr-un restaurant-han din vecinatatea Karlstejn-ului, restaurant dedicat motociclistilor si ….noua evident. Bebe a facut „brrrrr…bramm…brrrr” tot timpul cat am stat acolo. Ne-am incadrat la fix.

Daca mai era nevoie sa ne demonstreze calitatea sa, Petr ne-a facut o vizita impreuna cu Ilona sotia sa, batand drumul de 50 km pana la noi, dupa ce fusesera in aceeasi zi la Bratislava, ca sa ne aduca cateva lucruri uitate la ei, un calendar cadou si un spray, dar si ca sa ne mai vada odata. N-am cuvinte, e vorba de oameni cunoscuti de doar 3 zile…categoric materialul e totul!

Dupa o pauza binemeritata de 4 zile la Karlstejn am pus cap compas Karlovy Vary cu escala…undeva la mijloc, in functie de vreme, drum si tonusul prichindeilor. Ne-am nimerit absolut intamplator intr-o statiune gen „San Remo” a Cehiei, in ca erau numai hoteluri de 4 si 5 stele plina de rusi si ucraineni evident bogati veniti la ceva bai si cazinouri infloritoare din zona. Noi n-am putut „rata” asemenea ocazie si am oprit intr-un semicamping al unei baze sportive de la marginea orasului. Doua rulote si 3 cabane amarate sugerau conformatia unui posibil camping, pana si receptionera de la baza s-a uitat cam mirata cand i-am spus ca am vrea sa campam. Mi-a lasat cheile de la baie si dusuri si mi-a spus sa i le las impreuna cu banii, cand plecam, in cutia postala…

A plouat aproape non stop, avem cateva fotografii facute cu telefonul Nicoletei, aparatul foto mare nu se recuperase dupa operatia de chirurgie plastica facuta de mine in urma saltului de pe masina, acum si-a revenit aproape complet. Cred ca totusi, macar obiectivul v-a trebui schimbat candva.
Aha, sa nu uit, am o povestioara palpitanta cu cei mici si dorinta lor de aventura, povestioara petrecuta aici, la baza sportiva. Ne pregateam de plecare iar Lilu si Tesa se jucau cu mingea pe afara, l-a un moment dat au disparut, am inceput cautarea urcand pe o gradena, locul cel mai inalt din zona. Lilu si Tesa nici urma. Am mobilizat-o si pe Nicoleta, bebe dormea ca ar fi venit si el. In baza cu pricina era si un circuit de curse pe nisip pentru motociclete, se faceau ceva incalziri.
La un moment dat, adica dupa vreo 8 minute lungi, apar domnisorii agale, pe marginea pistei, tinandu-se de mana. I-am chemat, au ajuns la mine si aproape odata cu ei a venit pe pista si o masina gen „arbitru” de curse din care a coborat un domn ce mi-a spus politicos ceva pe limba lui, legat de niste motociclete. Incepea o cursa. Lilu imi zice relaxat „Ne-a spus si noua acelasi lucru dar n-am inteles ce vrea. Am fost sa vedem de unde vin zgomotele alea.” Pam Pam!
Si a inceput cursa! Frumos ce-i drept, mai ales cand ai copii langa tine si nu printre motociclete.
Am plecat mai departe, au mai invatat o lectie, sper.

Karlovy Vary, am inteles ca romanii il mai compara cu Baile Herculane, poate ca ambele au izvoare termale, ca in rest nu prea mai au ce sa compare, din pacate pentru noi. Doar peisajul e mai frumos la noi…
Turismul e in floare, cladirile sunt aproape toate renovate, colorate, strazile asfaltate si izvoarele asaltate. E drept ca noi am cam dat peste cap media de varsta a vizitatorilor dar chiar si asa, doua zile merita petrecute aici. Se vede ca orasul a renascut de curand, dar o face frumos si are si cu ce. Mancare mai ieftina ca in Praga, daca evident stii sa cauti, vietnamezii sa traiasca ca sunt singurii la care gasesti un magazinas deschis in caz ca te cuprinde vria cumparaturilor la o ora nepotrivita.
Mi-a parut rau ca nu mi-am cumparat o canita specifica bautului apei de izvor dar m-am resemnat cu gandul ca vom reveni.

L-am salutat pe batranul oras si am plecat spre Austria. Cred ca undeva l-a pensie, fie ea de stat sau privata, sau poate deloc, am sa revin cu a mea doamna sa savuram pe indelete o „tarie” de 57 de grade de la izvorul numarul 8 din Colonada Parc. Poate ciocnim un pahar si cu Robert de Niro, daca o mai trai atunci, ca inteleg ca frecventeaza statiunea.
Despre obiceiuri. Aparent distanti, datorita poate vecinatatii cu Germania, cehii isi dau mai usor jos „masca serioasa” si legi mai usor o discutie ba chiar o prietenie cu ei. Sunt mai ordonati decat slovacii, mai organizati si mai dornici de independenta, inclusiv fata de zona euro, am aflat din discutiile cu ei. Pe la tara se apropie mai mult de stilul germanic, curat, aranjat, dar infrastructura lasa si la ei de dorit pe alocuri. Cei pe care i-am intalnit noi stiau de Romania si nu aveau o impresie proasta despre tara sau oameni. Semn bun!

Bogdan. 08.05.2013