Vorbeam ieri cu un prieten bun din tara, Radu, si-i spuneam ca o experienta ca a noastra ar trebui sa aiba orice om, undeva la inceput de drum in viata, astfel dupa ea cu siguranta lumea ar fi mai buna, mai toleranta, mai pacifista.
De ce spun asta? Pentru ca sunt ferm convins ca Dumnezeu nu ne-ar fi dat abilitatea de a visa fara sa ne dea si sansa ca sa transformam visele in realitate! Noi, ii multumim.
Ma uit la cei mici si ma minunez pe zi ce trece, sunt ca un burete, acumuleaza, traiesc din plin fiecare moment, descopera noi emotii, invata ce inseamna comunitatea, lumea si faptul ca nu suntem singuri acolo la noi, ca nu suntem diferiti de altii, ca sutem facuti sa ne intalnim, sa interactionam, sa ne imprietenim.
De ce Legoland in Viata pe indelete? De ce nu? Cand vine vorba de visele copiilor, drumul spre un vis mare poate incepe cu Legoland.
Lilu si cu mine, recunosc, suntem mari fani Lego, iar daca visul lui era sa vina in Legoland, pe indelete, de ce sa nu incercam sa-l indeplinim. Cu ajutorul bunicilor, cu reduceri de buget prin alta parte, am ajuns. Cand prichindeii iti dau dovada pe zi ce trece ca se transforma in ceea ce tu speri, in oameni de calitate, cand mintea lor are nevoie de provocari, de creativitate, de experiente de tot felul, iar sufletul de multumire, recunoastere si empatie din partea parintilor, raspunsul este unul singur, trebuie sa indeplinim acest vis!
Am stat 3 zile, a meritat din plin, avem cei mai intelegatori copii, am mai spus-o, ma repet pentru ca merita. Ne-am dat in toate instalatiile posibile, odata, de doua ori, de cate ori ne-a permis timpul, ca sa ne facem plinul de distractie „comerciala” dar din zona creativa totusi.
Am construit masinarii, am participat la concursuri, ne-am batut cu apa, ne-am stropit pur si simplu, am mai daramat o bariera psihologica romaneasca (nu uda copilul cand e urat afara, ca raceste), nu a racit nimeni!
A fost pe indelete pentru ca am avut timp, facand cu schimbul la Dragonel, sa ma uit la oameni, sa le vad comportamentul lor de parinti de diverse nationalitati, sa le citesc relaxarea, sa le inteleg abordarea fata de copii, sa vad unde gresesc ei sau unde gresim noi. O experienta in sine si asta. O lectie invatata.
Lasand la o parte micile „bube” cu nemtii care doresc sa vorbesti doar limba lor intr-un parc de distractii in care vin oameni din toata Europa, experienta a fost deosebita pentru toti.
Lilu a fost plin de energie, toate cele 3 zile, Tesa a fost aproape cot la cot cu e,l iar Bebe mai mai ca pleca dupa ei. Dovada e filmata, dar, dupa cum stiti, laptopul stricat inca si netul scump si prost (alta buba) la nemti, intarzie postarea lui pe blog.
Frumoase momente, iar cand iti vezi baiatul ca izbucneste in plans la plecare, ca la parasirea unui prieten bun, fara a bate din picioare sau a tipa, doar prinzandu-si fata in palme, te cam rupi in doua, in patru…si spui in sinea ta ca a meritat, ba mai mult ca merita sa mai vii odata, candva, ca doar visele sunt facute sa devina realitate.
Depinde doar de noi.
Bogdan. 17.05.2013
