Eu unul am visat la asta de pe vremea cand urmaream „Toate panzele sus” si astazi cand am stat pe creasta sus la 420 m altitudine iar in fata mea din negura aburilor diminetii aparea incet incet coasta Africii am simtit ca-mi vine sa strig si eu – Toaate panzeleee suuuus!
Chiar am strigat, dar undeva in interiorul meu, din pacate copilul din mine s-a cam cumintit….dar a strigat Tesa – Hai tati sa mergem in Africa!
O sa mergem, promit, o sa mergem, sa mai creasca putin, 3-4 ani si apoi mergem, tot asa cu masina sau poate descoperim o alta metoda si mai interesanta.
Revenind la Gibraltar …e ciudat sa mergi pe strada si la un sens giratoriu hop se trece in alta tara, politica asta bat-o vina, peste tot creaza tot felul de strutocamile, dar, intr-o lume in care aproape orice se poate modifica genetic, de ce sa nu faca asta si cu geografia. E drept ca strutocamila s-a nascut pe la 1700, dar totusi cica am evoluat….
Intri prin filtrul usor „prafuit” al vamii engleze din strada spaniola direct pe Churchill Avenue ca sa stii o treaba, prima bodega pe dreapta e Picadilly si uite asa uiti de paella si sangria si te gandesti la o bere rece. Meniul e mult mai variat, s-a pierdut pe drum traditia cu fish&chips, ceea ce e minunat, parerea mea.
Blocuri noi, ingramadite peste case „vagon” dar mai de clasa I, ca de… vagon englezo-mediterano-atlantic nu de intercity romanesc.
Strazi mici pe care se lucreaza intr-o nebunie ca in marile orase ale Europei „clasice”, inteleg acum de ce ne-au sfatuit localnicii sa lasam masina in tara de dinainte de rondou, aici e prea stramt si aglomerat. O mica Londra ingramadita pe o limba de pamant …
Am vazut steaguri britanice la multe balcoane, arborate probabil in urma conflictului din luna august si am participat si la pledoaria ad-hoc a unui ghid in fata grupului sau, ghid care aproape uitase sa respire cand sustinea prezenta marii Britanii aici si aportul benefic asupra economiei locale.
Nu ma pronunt, nu sunt in tema.
Am plecat mai departe intr-o tura „extrema” cu autobuzul pana la teleferic. Autobuzul in Gibraltar circula zilele astea, datorita santierului din oras, aproape ca tramvaiul din Lisabona, stergand copaci si ziduri de case, cand pe stanga, cand pe dreapta spre deliciul copiilor si bucuria noastra ca am mai salvat la buget vreo intrare la un parc de distractii.
Am ajuns la teleferic, ne-am imbarcat si ne-am pus la adapost proviziile, lucrurile stralucitoare, agatatoare sau orice ar putea fi o prada usoara pentru maimutele naravase de sus dar … surpriza, am vazut maimute mai energice la zoo, astora probabil ca nu le pria libertatea sau erau satule. Unele se cautau, clasic, de paduchi dar parca nici paduchii nu mai erau ce stiam noi…ca nu prea aveau. Adevarate animale de companie, curate si pariez ca si vaccinate. Copiilor le-au placut oricum, Eu vroiam sa ajung sus, sa vad Africa, poate de-asta nu m-au impresionat maimutele pseudo-naravase.
Africa- frumoasa priveliste, frumos inceput de continent, cu oraselul Ceuta alb in stanga si crestele semete in dreapta sincer te face sa te sui in prima barca si sa treci. Asta daca ar fi sa visam, ca de fapt e mai complicat, vama, vize, taxe etc, doar e o lume libera…
Am plutit vreo jumatate de ora in visul asta, dupa care am facut cale intoarsa cu telecabina si apoi cu autobuzul pana la Europa Point, zica-se cel mai indepartat punct al Europei, cu ceva relicve de tunuri din al doilea razboi mondial, cu farul cu pricina, un loc de joaca, o terasa…dar gandul meu era tot la Africa.
Ne-am intors dupa mai bine de 5 ore petrecute in Gibraltar si va recunosc ca singurul lucru care m-a impresionat, dar pentru mine a fost deajuns, a fost silueta Africii nici macar la orizont ci mult mai aproape.
Pentru noi locul asta are acum dubla insemnatate, a fost cel mai indepartat punct al calatoriei, practic de acum incepe drumul inapoi spre casa dar acum a capatat si una noua, pe cand o Viata pe indelete in Africa?
Portugalia. Dimineata ploioasa, dar ploioasa rau. reusim sa bagam copii in masina intre doua reprize de ploaie, apoi ma echipez corespunzator pentru inundatii adica…sandale, pantaloni scurti si pelerina de ploaie si ma apuc de strans baza, cablul electric, picioarele, husa de ploaie pentru noul capac homemade al portbagajului rulotei si apoi trag masina aprope de carlig.
Plecam, sincer abia astept sa ajung in Spania, nu ca nu mi-ar fi placut in Portugalia ba chiar ne-am facut si prieteni buni aici, dar Maricica (GPS-a, pentru cine a intrat mai tarziu pe receptie) s-a ratacit rau de tot pe aici facandu-ma sa-mi etalez maximele calitati sofericesti si sa-mi „gravez” ferestrele laterale ale rulotei cu modele de pereti de casa de pe strazi foarte inguste …portugheze.
Autostrada, singura varianta decenta dinspre Faro spre Sevilia, ploaie, soare cu dinti, ploaie iar si in total vreo 16 masini in 170 km. Sa fie oara de vina ziua de sambata sau criza? Nu stiu, dar eu sunt multumit, ma las putin furat de peisajul cu maslini, arbori de pluta si nesfarsite dealuri cu plantatii de clementine, inca verzi.
Intram in Spania, repede dupa doar vreo 40 de km din cei 190 propusi azi, pana la Sevilia si parca e mai soare, poate doar o impresie…
Soare, ploaie, maslini, sere, dealuri, ploaie si cam atat dar…!?
Sevilia la orizont, abia astept sa ajungem la camping sa ne aranjam si poate sa mai prindem cateva ore de plimbare prin oras.
Intru zambitor pe usa receptiei singurului camping pe o raza de 100km in jurul Seviliei, mare de altfel si destul de impunator de la intrare.
Hello, hello! How are you? … Cat ne-ar costa o noapte doi adulti, doi copii, masina si rulota? (Noi stim din ghid si din aplicatia instalata pe mobilul Nicoletei, dar e metoda clasica de a deschide discutia cu cei de la receptie…)
Am reusit sa ma eschivez de privirea „usor” sictirita, iertati-mi expresia deloc de sorginte spaniola, a receptionerului si inaintez mai departe cu discutia….A plouat mult azi pe aici?
Imi cam piere cheful de conversatie pentru-ca nu asta era pretul pe care vroiam sa-l aud, unul din cele mai scumpe din cate am intalnit noi pana acum.
Intreb si eu ca omu’, sa nu zic clientu’…Stiti…dar noi avem de pe net un alt pret, de ce e diferit….adica, mai mare, suntem si membri ACSI (un mare grup olandez care inspecteaza si incheie dealuri bune cu campinguri din toata Europa)…reducere ceva?
Raspuns: Noi nu acordam reduceri, va convine bine, nu ….sunteti liber sa plecati….
Eu: Pai e mare diferenta dintre pretul de pe internet si cel de aici, de ce?
Raspuns: Aveti ceva de comentat scrieti-le lor, nu noua….
Eu: mut pentru 2 secunde (dupa 18000km si atatea campinguri vizitate)…ma asteptam la asa reactie la o tanti’ de la finante, de la taxe si impozite nu de la baiatu’, numit mai departe – mârlanu’- de la receptia singurului camping de langa Sevilia, nu de langa Cucuiatii din Deal.
Mârlanu: deci, mai vreti?
Eu: Da, doar o noapte, dar ….de curiozitate…de ce e asa scump, e cel mai scump de pana acum, de prin Europa, in Spania e mai scump decat in oricare alta parte, calatorim totusi de 6 luni….am vazut ceva campinguri….
Mârlanu: nu ma intereseaza de cand calatoriti, vreti bine, nu… la revedere
Eu: nu inteleg, imi pareti putin suparat….
Mârlanu: stiti ce, hai mai bine plecati, eu nu vreau probleme, gata, nu va mai primesc….
Eu: mut si usor efervescent pentru alte 2 secunde….Ma gandesc repede ca marlanu’ are dreptate intr-un sens, e singurul camping in jur si profita, drept urmare tac, inghit cateva vorbe in spaniola pe care le stiu si eu dar nu vreau sa le folosesc si-l intreb: Ma dati afara, cu 3 copii in masina, de ce?
Mârlanu: pai faceti discutii, eu nu vreau probleme…
Eu: Fan Radio Guerilla ce ma dau, imi aduc aminte de unul din line-urile lor, cel cu „inteligencia” si-i spun…Ok, hai sa ne calmam, va platesc acum pentru azi si gata maine plec…
Frumoasa tara, frumos oras Sevilia, dar ca peste tot, civilizatia nu tine de tara ci de oameni, si marlani sunt peste tot, unii chiar mai mari ca la noi.
Daca aveti ocazia sa vizitati Sevilia cu rulota sau motorhome-ul, nu veniti aici, decat daca vreti sa-i lipiti o guma-n par baiatului de la receptie si apoi sa plecati in alta parte. Sa-l salutati si din partea mea. Numele lor e Villsom si nu au nici macar pagina de internet.
Ma documentez si pana anul viitor va gasesc eu un alt loc de cazare in zona. Promit!
Stiu bine ca pe langa marlani, Spania are si multi oameni prietenosi, sper doar sa avem parte de cati mai multi!
E mult, e putin, greu de zis. Dar pentru noi e tot ce ne-a trebuit ca sa ne schimbam viata. Am plecat cu planuri de acasa, cu teme facute, cu idei, cu experiente de impartasit, cu harduri goale avide de informatii, cu haine pentru 4 anotimpuri. Am plecat cu un bebelus in brate, care acum alearga de-i sfaraie calcaile, am plecat cu alti doi prichindei dornici de aventura care au descoperit ce mare e lumea de dincolo de gard, ba chiar se simt acum oriunde in lume la fel de comod si dezinvolt precum in curtea lor.
Am plecat cu o masina de care m-am indragostit de la prima vedere acum 8 ani si care ne poarta in continuare la fel de confortabil ca in prima zi cu tot atelajul dupa ea. Am plecat cu o rulota veche de 15 ani care rezista pe baricade dupa toate drumurile de tara pe care le-a strabatut, pietruite, betonate, asfaltate, cu sau fara gropi. A pierdut un picior, un amortizor, a mai plouat inauntru, am schimbat, am reparat…mergem mai departe.
Am uitat lucruri prin locurile prin care am trecut, am primit altele in schimb prin alte locuri, echilibrul de care vorbeam tot timpul e prezent peste tot. Cred ca am descoperit o reteta de succes.
Dupa 6 luni „pe drumuri” pot spune cu mana pe inima ca nimic nu e la voia intamplarii, intrebarile cu care am plecat au primit rand pe rand raspuns, prin oameni, prin locuri, prin intamplari. Orice problema are rezolvare, trebuie doar sa vezi calea si asta necesita putin mai multa detasare si relaxare din valtoarea cotidiana. Trebuie sa lucram mai mult la noi, la minte si la trup.
Am plecat cu dorinta de a intalni oameni interesanti si asteptarile ne-au fost mult depasite, am intalnit oameni frumosi, exemple reale de viata, OAMENI ADEVARATI.
Am plecat cu speranta ca undeva prin lume mai exista, presarata din loc in loc LINISTE si am descoperit cu multumire si incredere ca exista, ba mai mult, din ce in ce mai multi oameni din lumea asta nebuna sunt in cautarea ei. Cred ca dupa ce va trece curentul BIO, linistea va fi urmatorul trend. Dar noi am fost mai norocosi si am descoperit locuri in care ea nu e o moda ci un mod de viata.
Vroiam o schimbare in viata noastra, am plecat ca sa ne schimbam cumva, ne-am schimbat – in bine. Cred … de fapt sunt convins, ca la intoarcere, fara lipsa de modestie, lumea va fi putin, putin mai buna pentru ca am invatat ca, daca vrem sa schimbam ceva in lume, trebuie sa incepem schimbarea cu noi, asta am si facut….
Am plecat inspirati de altii si speram ca la randul nostru sa-i inspiram pe altii, demonstrandu-le ca ceea ce am visat noi, exista, se poate realiza, trebuie doar sa-ti doresti sa iesi din spatiul de „confort” cotidian, sa-ti doresti sa treci peste prejudecati, sa vrei sa schimbi ceva in tine.
Mai avem drum inainte, o luna, trei, patru, deja nu mai conteaza prea mult, putem spune ca am crescut in 6 luni cat altii in 10 ani, poate mai mult.
Merita fiecare banut cheltuit, fiecare picatura de sudoare, fiecare secunda de cearta si fiecare clipa de impacare, fiecare provocare.
Privita dinafara poate parea plictisitoare aventura noastra, mai ales ca nu am reusit sa tinem la zi jurnalul, plin totusi de evenimente, dar si datorita faptului ca asa cum ne comenta cineva, candva „voi de ce aveti numai povesti frumoase?”. DA, asta traim, asta avem. E adevarat ca ne mai si certam… e normal sa avem pareri diferite, mai ales copiii al caror loc in ecuatia luarii deciziilor a devenit extrem de important, dar impacarea si concilierea e mai rapida si mai prezenta decat inainte. Lasand la o parte oboseala acumulata pe drum si care poate mai ascute reactiile cateodata, starea generala e pozitiva si cu ascendent in BINE.
Va las cu „inventarul” si concluziile Nicoletei.
Asadar… avem:
– 6 luni de calatorie;
– 17500 km parcursi;
– 12 tari prin care am trecut;
– in jur de 100 de localitati vizitate;
– peste 50 de muzee si de obiective turistice carora le-am trecut pragul, plus inca de 2 ori atatea doar vazute sau pozate de afara;
– un zoo si 2 parcuri de distractie vizitate;
– peste 30 de campinguri;
– 20 de familii de gazde Servas (pentru cine este curios despre ce reprezinta SERVAS, asteptam mesaje in privat)
– 110 oameni cunoscuti plus o comunitate de 60 de adulti si copii si vreo 30 de vizitatori in Germania (din care am ramas in contact cu vreo 10) si tabara de Globetrotteri din Olanda (aici am stat de vorba cu vreo 30);
– peste 60 de romani intalniti pe drum (o parte prieteni dragi noua)
– 2 mari si un ocean in care ne-am bagat picioarele si nu numai…
– multi munti si paduri traversate;
– 3756 de like-uri pe facebook
– 1856 de fotografii pe instagram si 184 de followers;
– 22 de filme postate pe youtube si 4455 de vizualizari;
– 62 de articole pe blog si sper sa aflu cate vizualizari ca inca nu stiu cum sa dau de ele;
– vreo 18000 de fotografii si vreo 500 de filmulete de sortat!!!
– o mini expozitie de pictura naiva (vreo 30 de picturici Lilu&Tesa)
– 3 litri de miere consumate;
– am mancat de 5 ori la restaurant;
– 85% mancare bio sau locala;
– 25 de euro dati artistilor stradali;
– 5 piane incercate ;
– o sticla de Panadol consumata;
– 2 cauciucuri schimbate, si inca doua pe care le schimbam azi;
– o noua baterie la masina;
– un amortizor de rulota si o roata mica tot de acolo;
– in jur de 1300 l motorina;
– 10 perechi de incaltaminte cumparate la toti membrii familiei (pe motiv de furat, stricat, crescut piciorul sau inceput sa mearga)
– o vizita la spital, cand am avut entorsa la picior;
– am – 5 kg eu (speram mai mult), +2kg Bogdan;
– am plecat fara, ne intoarcem cu 3 biciclete;
– hainute si accesorii Lilutesa vandute sau facute cadou in toate tarile traversate;
– o medie de 1200 de euro cheltuiti pe luna;
– cateva aparitii in presa online, scrisa si tv;
Ce nu am reusit sa facem:
– sa postam pe blog tot ce ni s-a intamplat;
– sa vand in targuri;
– sa gasim sponsori mai multi 🙂
– sa ne ocupam si de magazinul online (care se va deschide cand ne intoarcem ;))
– sa invat mai multa franceza 🙂
– sa vedem Irlanda, Scotia, Berlinul, Normandia si mai multe castele de pe Valea Loirei
– sa vizitam mai multe muzee (pe motiv de varsta copiilor si buget restrans)
Ce am invatat:
– 3 copiii nu sunt o piedica in viata ci uneori iti dau aripi 😉
– se poate vedea lumea si fara muuulti bani;
– fericirea copiilor este foarte simpla;
– sanatatea tine de cap si liniste sufleteasca;
– planurile de acasa se schimba intotdeauna;
– VIATA ESTE UN ECHILIBRU!
Despre copii:
– Dragonul a plecat in brate si acum fuge cum prinde ocazia. Este sociabil si face cu mana tuturor celor care trec pe langa noi sau pe langa masina. Este cel mai zambitor si a cucerit inimi de la 2 ani pana la 84 de ani :). A fost autodiversificat si mananca ce ii place si cand are chef, restul compenseaza cu lapte matern, oricand si oricat. Are deja si masele, ii lipsesc caninii. Ii place sa „calculeze” cum spune Tesa cand il vede ca butoneaza la laptop. Cuvintele preferate raman „mama” pentru mami si tati iar „caca” pentru orice altceva.
-Lilu a descoperit ca ii place matematica si adunarea a invatat-o foarte repede, la scris e mai greu pentru ca pentru el statul pe scaun mai mult de 10 minute este tortura…Tesa prinde foarte repede scrisul, chiar daca este stangace, si are ureche foarte buna la limbi straine. De altfel amandoi au invatat foarte multe cuvinte in engleza, si cateva in franceza, Lilu incepand chiar sa incerce sa converseze cu diferite gazde. Nu stiu inca diferenta dintre un Monet si un Picasso dar recunosc de la o posta un kitsch, fie el vestimentar sau de alta natura. Au inceput sa isi faca foarte usor prieteni si sa fie mult mai dezinvolti, avand in vedere ca de felul lor erau niste copii timizi. S-au perfectionat in dans, bicicleta, catarat in copaci si pe stanci si sarituri in piscina! 😉 De 2 zile sarbatorim ca Tesa a renuntat la supt degetul, din initiativa ei!
Inchei cu replica lor favorita „Asta-i viata pe indelete!” si un scurt „moment artistic”.
Multumim celor care ne-au fost alaturi pana acum, prietenilor vechi si noi.
Sunt deacord cu globalizarea pana la un punct, ala de pe „i” de la identitate evident. Cata vreme fiecare tara, loc, regiune, natiune si civilizatie isi pastreaza intact parfumul si elementele ce le diferentiaza de alte surate au ba, de pe mapamond, se poate da liber la globalizare. Parerea mea.
Nu ma deranjeaza acum dupa 10 tari vizitate in 6 luni sa ma globalizez si eu putin. Stau pe terasa la camping, in Portugalia, evident cu un pahar de vin de Porto ca abia de ne-am intors din orasul cu pricina si ma gandesc ce buna a fost gustarea de seara, branza frantuzeasca cu struguri autohtoni, dupa ce la pranz am mancat niste paste italienesti de toata frumusetea gatite de scumpa mea sotie – romanca. Ma gandesc ce frumos a fost ca fiecare din copii si-a sarbatorit ziua in alta tara, am ascultat „La multi ani” in vreo 4 limbi, imi fac planuri ca la intoarcere sa incercam sa ne mutam la tara, sa facem poate o ferma cu iz de Provence, cu multa vegetatie si flori precum gospodariile englezesti si in care sa fie curatenie, nu chiar ca in Austria dar macar ca in Cehia vecina, mai salbatica si mai artistica putin. Nu ma deranjeaza daca vom fi mai departe de un drum national, Slovacia e plina de drumuri proaste ca la noi si are mai multi turisti. Evident ca ceva idei de pe la nemti s-au strecurat si in organizarea noastra ca doar experienta se doreste constructiva, dar pana la urma vreau sa ne dam frau liber imaginatiei la noi in tara ca avem multe de aratat si de adaugat la mai sus pomenita globalizare, a nu se citi aplatizare!
Daca tot vorbim de globalizare, va las cu un album de fotografii din Bilbao, chiar daca nu mai suntem, momentan, in Spania.
Bogdan. Vila de Chã. Portugalia 17.09.2013
PS. Nicoleta spune ca e putin „varza” articolul, dar cata vreme e de Bruxell ca tot am fost si pe acolo, consider ca suntem in tema 🙂
