Autor: Bogdan

  • Activitati de duminica. Pe indelete

    Suntem acasa toata ziua. Toti. Noi cei mari incercand sa muncim, copiii pe langa noi…Mie una mi se pare mult mai greu sa stam acasa cu totii, decat cand eram impreuna toata ziua pe drum. Copiii au nevoie de activitati, de miscare, de joaca. Noi avem nevoie sa muncim. Este greu, dar ne descurcam. Facem cazemate in zapada, ne uitam la filme, desenam, coloram, gatim. Dar tot exista momente tensionate…Ei nu merg la gradinita si scoala zilele astea, pentru ca asteptam sa le iasa bube de varicela (suntem in perioada de incubatie, nici nu stim daca vor face, dar nu putem risca sa imbolnavim toata gradinita/scoala! :)).

    Astazi Lilu, de 6 ani jumatate,  a regizat primul lui film. De fapt scenografia si scenariul sunt tot ale lui! 🙂  Bogdan l-a montat!

    De fapt el a mai filmat in calatorie, sper sa le si gasim intr-o zi filmuletele lui.

    Sper sa va placa! Nicoleta.

     

     

  • Iarna pe ulita

    Luni, ora 8.30, peisaj de vis afara, o iarna de poveste. Mi-am tuns masina sa ma duc pana la colt sa cumpar o paine. Intru in magazin, painea lipsea ca doar s-a anuntat apocalipsa, ma multumesc cu niste lipii si cu gandul sa fac o paine. Doamna de la casa, mai in varsta, intra in discutie cu mine in timp ce platesc. „Ati vazut ce e afara?! Of Doamne!”
    „Da am vazut, e iarna si inca una frumoasa, ce nu ati mai vazut asa iarna?” raspund eu usor mirat dar si ironic totodata…
    „Ba da si inca  mai rau dar ati vazut ce zic la televizor…”
    Concluzia…o trageti voi
    O iarna minunata si cat mai adevarata pentru fiecare, ca toate au rostul lor.

    Bogdan 27.01.2014

  • Aer de tara – Le Mona, Franta

     

    Cum afara de cateva zile iarna asta cu haine de toamna ne taie din elan si ne cam soarbe din energii, stam in casa si in putinul timp liber ramas am mai reusit sa facem un scurt filmulet despre o familie frumoasa, ce ne-a ramas la suflet, o familie care s-a mutat la tara, la 40 km de Toulouse. Traiesc frumos, linistit, in armonie cu natura si recicleaza foarte, foarte mult. Am mai scris despre ei dar acum am facut si acest montaj… asa de atmosfera.

    Bogdan 22.01.2014

     

  • Germania frumoasa p1

    Despre Germania am mai scris, lucruri mai putin placute intamplate prin orasele mai mari dar iata ca in drumurile noastre  intalnim si locuri placute. Bamberg este unul din ele, un oras extraordinar, ales in urma unei scurte documentari in masina, de catre Nicoleta. Flerul si-a spus si de data asta cuvantul. Un oras in care pana si campingul e plin de lucrari de arta. Am stat intr-un camping infiintat in 1975 si in care au poposit de-a lungul timpului multi artisti care si-au platit sederea in lucrari de arta, astfel incat acum acolo arata ca o curte de muzeu.

    Orasul, unul studentesc, este locul in care mi-as fi petrecut si eu studentia si poate chiar as fi repetat de buna voie cativa ani numai ca sa stau mai mult, arata superb, cu multa istorie pastrata si intretinuta bine. S-a aprins in noi chiar dorinta de a savura ceva intr-un restaurant local, unde costitele cu sos de gutui le-am „udat” cu o bere afumata, putin cam mult pentru mine, dar mi-am satisfacut curiozitatea. Cu siguranta e unul din locurile in care vom reveni.

    Un alt oras pe care-l recomand este Dusseldorf , la care am ajuns mai spre final de Germania dupa o escala la Frankfurt unde aveam eu un proiect de finalizat si despre care am mai scris.

    La Dusseldorf am stat la o prietena de-a Nicoletei si aici ne-am indragostit de faleza si portul turistic al orasului. O forfota cum numai in port vezi, un trafic pe Rin cum nu mai gasesti de mult la noi. Am avut noroc si de o zi minunata cu soare, una din putinele din perioada aceea, astfel incat aproape toata ziua ne-am petrecut-o acolo, admirand, numarand, fotografiind si savurand fiecare clipa si raza de soare. Asadar… de neratat.

    Bad Liebenzell nu e un oras mare, e chiar mai mic decat Bamberg. Este o statiune in Muntii Padurea Neagra,  usor apusa dar inca viguroasa. Am ajuns aici pe o vreme ploioasa si friguroasa de primavara tarzie, usor tomnatica prin locurile alea, in momentul in care receptionera tocmai se pregatea sa plece acasa. Un camping mare, frumos intretinut, iar imprejurimile meritau cercetate asa ca am obtat pentru doua zile. In momentul in care am aflat ca urmeaza o zi cu soare, ba chiar una atat e calduroasa incat se inaugureaza piscina, am mai adaugat o zi la sederea noastra. Nu va mai zic de faptul ca sotul receptionerei, era roman asa ca ne-am imprietenit repede si au dat cep la recomandarile locului. Am aflat de o super oferta turistica, pentru un abonament de 20 de euro/persoana primeai acces gratuit pe toate mijloacele de transport oras inclusiv la legaturi cu trenul in principalele orase din zona. Am A urmat o zi de leneveala pe buza piscinei, moment de minunare maxima pentru localnici de o asa zi frumoasa, singulara de altfel, deoarece dupa ce am plecat noi a inceput sa ploua iar.

    Orasul vecin, Calw, mai maricel, ne-a captat atentia imediat, astfel incat urmatoarele doua zile am vizitat biserici vechi, ruine de castele, talciocuri si targuri stradale. Talciocuri ca in Germania si Austria nu am mai intalnit pana in Franta, spectaculos si impresionant in acelasi timp prin aerul si povestile pe care le emanau.

    Concluzia…frumos dar ploios. Nu dadusem inca de Anglia! Nu am reusit sa ajungem la izvoarele Dunarii, aflate la vreo 100km de locatia noastra dar am notat locul ca fiind unul cu potential mare de a reveni la el.

    Bogdan.07.01.2014