Autor: Bogdan

  • Singur acasa…cu 3

    Da, week-end-ul asta aproape c-am facut un film. Am fost singur acasa cu cei 3 Macaulay Culkin-inii mei. Nico e la targ la Brasov, stiti asta de pe net.

    Asa ca m-am inarmat cu rabdare, voie buna si ceva idei de activitati. Chiar am facut exces de zel si mi-am comandat o carte de pe net „100 de activitati cu tata” dar abia cand a venit mi-am dat seama ca multe erau…stiute. Asa ca ne-am pus pe treaba si am improvizat.

    Ziua 1.Vineri, am aranjat-o pe doamna la targ si apoi am inceput sa-i strang de pe la gradinite si scoli. Ne-am facut de cap si ne-am gatit mici, in mijlocul iernii, dar din casa, soare fiind, parea ca-i vara.

    De neuitat, Dragonul a fost primul ridicat de la gradi si a ramas singur acasa pana i-am luat si pe ceilalti doi de la scoala. A mancat, si-a luat singur apa si s-a uitat la „Patrula catelusilor”. Ce-am crescut, am baiat mare! (mai mult…)

  • Neconfortabil de sanatos

    Neconfortabil de sanatos

    Oho, n-am mai scris de ceva vreme si-mi cam pare rau. Era frumos si reconfortant sa dau liber la ganduri, sa vina la vale, spre mainile dornice sa apese repede, repede pe taste, inainte ca gandul prezent sa se transforme in trecut.

    Ce facem noi? Traim, frumos, mai pe indelete decat multi altii dar nu atat de indelete cu ne-am dori, inca…

    Construim o casa, cat de naturala putem, o casa aproape „hand made” daca tin cont de faptul ca majoritatea timpului lucrez singur si incerc sa pun cap la cap toate piesele unui mare puzzle. Incercam sa reciclam cat mai mult si atunci strangem lucruri de la prieteni mai vechi sau mai noi , geamuri, usi, mobilier, gresie, resturi de faianta, corpuri de iluminat etc. Apoi, pe indelete le caut un loc si …am descoperit ceva fascinant, FIECARE are locul lui! Nu la gunoi. (mai mult…)

  • Urmeaza-ti visul!

    Urmeaza-ti visul!

    Nu am mai scris de mult. N-am intrat, cum ar spune unii, in rutina zilnica ci construim, pe indelete, un locusor frumos, cald, prietenos, undeva la munte…construim un nou vis.

    Nu am renuntat la ideea de a calatori din nou si asta am constientizat zilele astea cand am avut parte de niste musafiri foooooarte pe indelete, familia Zapp. Plecati de 16 ani din Argentina sa vada lumea. Alaturi de ei o alta familie calatoare, cea a lui Mihai Barbu si frumoasa lor calatorie in motocicleta cu atas si inca doua familii de prieteni dragi care, zic eu, se vor transforma in calatori cat de curand :). Am realizat cu ocazia asta ca putem organiza linistit mini-tabere pentru familii de prieteni cu copii.

    Au ajuns dupa pranz, ne-am imbratisat ca si cum ne stiam de o viata, au despachetat putin, Mihai a intins cortul, pe Zappi i-am cazat in rulota noastra calatoare si apoi ne-am pus pe povesti, depanat amintiri, gatit la ceaun, schimbat impresii, stari si idei despre cum ar trebui sa ne traim viata mai frumos.

    O experienta extraordinara, cu foc de tabara, povesti cu elefanti, dune de nisip, piramide, parfum de Provence, arome de maslini si multe glasuri de copii – 12 mai precis, toate emanand un singur lucru, FERICIRE! (mai mult…)

  • Povesti de la munte

     

    Tot vreau de ceva vreme sa mai scriu si iata ca sarbatorile imi ofera acest prilej. Am doua mici povestioare haioase pe care trebuie sa vi le impartasesc.

    Prima poveste e legata de o vizita la primarie. Da, m-am dus in vizita la primar cu gandul sa-l cuceresc cu planurile mele de proiecte culturale in Rasnov. Am apelat la doamna invatatoare si apoi la doamna directoare a scolii unde merge Lilu,  cunoascatoare a fenomenului Viata pe indelete de dinainte de a-i povesti noi (tare nu?!)

    Doamna directoare suna la primar intr-o zi de vineri dupa ce-l iau pe Lilu de la scoala, sa fie ora 12.05, plecam spre casa, ajungem pe la 12.08 si nu apuc bine sa ma descalt si hop suna telefonul, cine credeti…doamna directoare, a vorbit cu primarul, vrea sa ma cunoasca si sa stabilim o intalnire! Frumos, rapid si, zic eu, eficient. Ramane pe urmatoarea saptamana, ca si eu sunt plecat la filmari si domnul primar are un oras de pastorit.

    Trece saptamana, vine ziua de vineri, si …suna doamna directoare sa mergem la primar, numai ca se potriveste cu prima zi de targ a Nicoletei la Brasov. Moment de challenge maxim …o zi intreaga cu toti trei, plimbare cu Zmeia si intalnire cu primarul. Pai sa-i dam bataie zic. Doamna directoare se ofera sa stea cu cei mici, refuz politicos spunand ca-mi doresc sa participe la discutie ca sa gasim o modalitate de colaborare si cu scoala in ceva proiecte culturale.

    Ne intalnim la 16.50 in fata primariei, ma inarmez cu un dvd portabil in masina cu un film de vreo ora, zic ca e destul pentru prima intalnire cu primarul si apoi le urez celor mici vizionare placuta nu inainte de a le spune ca, daca e vreo problema, sa intre la gardian si sa ma caute. Anunt si gardianul.

    Intalnirea decurge cu succes, dar asta e alta poveste, iesim si pe hol la intrare ma intalnesc cu gardianul care zambeste, il intreb in gluma “Probleme de raportat? Iar el imi raspunde tot zambind…”da, la un moment dat, unul mic cu nasul belit a incercat sa iasa din masina strigand ceva…ca s-a terminat bateria si vrea la tati, dar l-am poftit inapoi si s-a uitat cam urat…in rest nimic”

    Ala mic si cu nasul”belit” e Lilu care a cazut incercand sa se uite pe geamul clasei daca e singurul care a intarziat la prima ora..

    Deci oameni buni, hai ca e bine cu trei copii, solutii exista 🙂

    Povestea doi este despre Zmeia, care are deja program de plimbare la teren, ca in rest sta intr-un tarc destul de mic.

    Numai ca deunazi observ in dansa ca zace un pic de spirit de haiducie si de lucru la stana, ceva genetic probabil… pe care nu l-am vazut pana acum.

    Eram la plimbarea cu pricina din ziua 2 de targ, mai precis sambata la ora 10, echipat de zapada si picnic de iarna. Am luat ceva ziare, cartoane, crengi uscate, paine, cartofi si niste apa + 3 copii, cu gandul sa facem un foc si sa mai alerge zanateca noastra.

    Ajungem la teren cand …ce sa vezi, o turma de oi, scormonea zapada in cautarea ierbii, copii suparati ma intreaba ce facem, eu…necunoscator in ale oieritului, ma uit dupa cioban sau caini macar, nici urma…

    Ce sa facem, doar nu ne-om intoarce acasa, opresc, deschid usa dupa ce ma asigur ca nu sunt si caini printre atatea oi si o las pe domnita Zmeia sa coboare prima, apoi ma apuc de copii…

    Nu trec 30 de secunde, fara exagerare, si toata turma e la mijlocul dealului, condusa de domnita, stau bietele oi mirate si se uita in grup (normal) la noi, ca la extraterestri, noi nu ne putem opri din ras.

    Iar cum Zmeia nu pare sa se multumeasca cu jumatati de masura, le mai ia la o tura si le duce pana-n varful dealului…apoi revine multumita. Sunt surprins, ce sa zic.

    Ne apucam de foc, munca de echipa, lemne, sapam vatra, facem betisoare pentru frigarui, chestii de baieti, nu vreau sa plictisesc ca poate mai citesc si fete si cu coada ochiului vad pe buza dealui, venind din vale un cioban, uitandu-se dupa ceva…ma fac ca “ninge” ca e destul de frig afara si pleaca si omul in sus pe drum.

     

     

    Am mancat, ne-am distrat, a mai trecut o zi in patru, ca Nico tot la treaba e.

    Cam asta e viata noastra pe la munte, in rest suntem bine sanatosi.

    Bogdan. Rasnov.21.12.2014