Categorie: album foto

Imi este clar, nu am timp sa scriu atat cat ar trebui, o sa avem amandoi treaba multa iarna asta sa va aducem la zi cu experientele noastre, asa ca incerc macar sa scriu cate o poveste mai interesanta din fiecare loc prin care trecem.

Povestea asta este despre Anne, familia ei si casa de la sfarsitul drumului. Da, de la sfarsitul drumului, dupa ei incepe campul de porumb.

Am ajuns la ei urmand o harta de mana trimisa pe e-mail, pe niste drumuri de tara late cat rulota noastra. Satul lor, imi vine greu sa-l numesc asa deoarece arata mai bine decat multe din oraselele noastre, e la 40 km de Toulouse.

Ne asteptau in drum 2 din cei 3 copii, pe bicicleta si apoi ne-au escortat pana la ei acasa, 5ha de teren, o casa de pe la 1800 in plin proces de renovare, 2 cai batrani-de decor, doi catei simpatici si un papagal cu ganduri de evadare.

Initial atmosfera a parut usor ciudata, aproape fiecare parte a casei era mai mult sau mai putin in renovare sau redecorare, cateii mergeau nestingheriti peste tot, papagalul zbura peste capetele noastre, de la copacelul din living la dulapul din bucatarie.

Incet, incet intram in poveste si noi, ne ajuta Anne, mama copiilor, absolventa de design interior la Paris, care ne spune ca a ales zona asta in dorinta de evada din cotidian si din nebunia „civilizatiei” pentru a-si creste copii drept si cu valori adevarate. E cu vreo 7 ani mai mare ca mine si o admir pentru taria si dorinta de a redescoperi valorile pentru care si noi am pornit in calatoria noastra, Anne le-a gasit si a inceput sa le puna si in aplicare, noi o vom face cand ne intoarcem.

De cand s-au mutat acum 15 ani in zona, viata familiei ei este un exemplu local si un protest in acelasi timp impotriva consumerismului societatii civilizate.

Pentru renovarea casei nu au platit pana acum pe nimeni, o face singura sau cu ai ei copii, cand au timp. Materialele folosite sunt in mare parte reciclate sau recuperate de la altii care le schimba „ca pe sosete”. Sotul ei lucreaza la o companie franceza din domeniul aero-spatial dar nu are telefon mobil, nici ea, doar fix…si stiti ce simplu si bine e?

Recupereaza tot felul de materiale, le reinterpreteaza, le integreaza, le redescopera.

A inceput constructia unei mici cabanute pentru oaspeti, din lemn si cu pereti din baloti de paie la care m-am facut cand am putut de util in cele 4 zile cat am stat acolo, mai ales ca ma intereseaza tehnca asta.

Cultiva legume, fructe, cumpara doar de la vecinii fermieri sau produse sanatoase-bio si numai cat au nevoie.

Au incetat sa-si mai toace nervii pentru ordinea zilnica din casa, lucru care ne-a bulversat initial, dar cand e cazul fiecare membru al familiei are zona lui de responsabilitati si totul se „lumineaza” imediat. Sanatoasa atitudine, pentru cap.

Interiorul este strans legat de exterior atat prin ferestrele mari si accesul nestingherit cum ziceam al prietenilor patrupezi dar si printr-a abundenta vegetatie necesara confortului Olgai – papagalita. Creativ, interesant si sincer extrem de natural si sanatos.

Personalitate este cuvantul care-mi vine in minte cand ma gandesc la ei, fiecare coltisor are povestea lui.

Copii, de liceu, deseneaza, folosesc jocuri clasice, fara gadgeturi, fara multa tehnologie, n-am vazut televizor in casa aia, in schimb aveau peretii plini de rafturi cu carti, o pianina recuperata si reparata si ea, clarinet, mandolina si multe jocuri logice.

In ultima zi, in timp ce-mi inmuiam mainile in pamantul lutos pentru a finisa peretii cabanutei n-am putut sa-mi opresc intrebarea – de ce ne chinuim sa inventam sau sa acceptam materiale inventate de altii, care se dovedesc mai devreme sau mai tarziu ca sunt nocive pentru sanatate cand avem la dispozitie tot ce se poate mai sanatos – natura.

De cand am intrat in Franta m-a fascinat armonia cromatica si texturala din constructiile de pe la tara. Nimic strident, nici o bara de inox, nici o tencuiala decorativa albastra, nici o placare cu marmura, un cap de leu „pe auriu”.

Iar armonia este una din valorile pe care Anne a cautat-o si descoperit-o pentru familia sa, armonia dintre om si natura, dintre oameni cu diverse personalitati, dintre elemente decorative disparate.

Armonia e principalul lucru pierdut, cautat si in curs de regasire in Europa.

Armonie si echilibru va doresc si voua iar pentru Anne…sper sa ne revedem cat de curand, sa ne recuperam lucrurile uitate de Lilu. 🙂

 

Suntem de ceva vreme in Provence, loc de care marturisesc ca m-am indragostit. Cred ca este primul, de cand am plecat din tara si stiu si de ce, pentru ca, in mare, aduce cu o parte din Romania. E drept, marketing-ul isi spune cuvantul si aici, au stiut sa vanda foarte bine ce au, dar au si ce! Salbatica, linistita, cu frumuseti naturale din plin, traditii pastrate si oameni primitori.

Ce sa zic…Doamne Doamne se pricepe bine la echilibrat lucrurile, daca rulota ne dadea batai de cap si de spate,  macar ne-a lasat sa ajungem in curtea unei familii extrem de interesante, doamna americanca, new yorkeza mai exact iar el francez un simpatic boulanger- patiser (a nu se interpreta ca pe la noi ).  Aveau si doua fete, cam de varsta alor nostri iar una din ele, tiza Tesei  noastre, s-a imprietenit imediat cu …bebe Nic. Incercam si varianta asta pentru ca, macar acum daca tot a luat-o la pas si-l plac fetele, trebuie sa scapam de „bebe”.

Revenind….experienta a fost ca-n filme, cu intriga, dezvoltarea cursiva si plina de suspans a actiunii si finalul neasteptat dar simpatic. Intriga venea din faptul ca noii nostri prieteni aveau in vizita bunicul din America, lucru greu de armonizat cu stilul mai boem din frumosul L’isle sur la Sorgue.

Povestea capata rapid un aer hazliu in momentul in care americanul nu regaseste aici mai nimic din confortul si  spiritul consumerist cu care era invatat la New York. Magazine inchise la pranz, mancare mai scumpa, stil mai boem de trai, stradute mici umplute de istorie si romantism si nu in ultimul rand interferenta cu parerea parintilor vis-a-vis de educatia fetelor.

Lasand la o parte aceasta povestioara demna de o comedie usoara de vara, Philip a fost extraordinar de inspirat cand ne-a facut lista cu locurile de neratat din zona, Fontaine de Vaucluse, Beaux de Provence, Beauteix, Abbey de Senaque, Carpentras, Rossilon, Avignon, Gordes.

Povestea se finalizeaza in mod la fel de simpatic incercand sa convingem americanul cu pricina de calitatile noastre culinare gatind o tochitura cu mamaliguta si branza de burduf. Ceva, ceva l-am convins…cu tochitura si branza dar mamaliga o prefera sub forma de …pop corn!

Francezilor le-a placut tot, asa ca suntem multumiti.

Dupa peripetiile cu piesa minune si greu de gasit, amortizorul de la bratul rulotei, in plin sezon de vacanta (ni s-a dat prima oara termen de aducere a piesei in septembrie, apoi dupa dublarea pretului s-a gasit in 2 zile..), am plecat dupa mai bine de o saptamana din L’isle sur la Sorgue spre Toulon.

Cum „lucrarea” ne-a subtiat bugetul, in curs oricum de subtiere, am cautat si gasit un camping undeva la mijlocul distantei, langa muntele St. Victoire. Ieftinut, dragut, odihnitor si cu wi-fi gratuit, nu mai vorbesc de trambulina (trebuie amintita deoarece ne-a oferit ceva clipe de respiro macar cu doi copii).

Tot drumul a fost salbatic, serpentine, paduri, drumuri pe buza prapastiei, la un moment dat peisajul semana cu cel din „Drumul oaselor” sau „Trandafirul galben” doar ca era evident ca in loc de Florin Piersic trebuia sa apara Jean Paul Belmondo.

Am poposit pe coasta in La Seyne sur Mer,  unde ne asteptau alte gazde, o familie tot mixta, un roman cu o frantuzoaica, Felix, un roman fericit, care locuieste de 15 ani aici, alaturi de sotia lui Silvie, artist plastic cu real talent. Le multumim de gazduire si de ajutorul oferit in a gasi un loc unde sa ne odihnim cateva zile fara sa ne coste nimic.

Am fost si in Toulon, nu prea pe gustul nostru, multe blocuri, un port plin de iahturi  si mai putina istorie decat in satucele de pe drum, dar a fost in programul dedicat copiilor. Datorita lui Felix si sotiei sale am aflat de o oferta turistica, 6 euro/adult plimbare 20 min cu vaporul pana in Toulon, apoi transport cu autobuzul vreo 10 statii prin oras pana la teleferic si urcat cu acesta din urma pana pe muntele Faron si bineinteles acelasi dum la intors. O adevarata excursie pentru cei mici iar imaginea din varful muntelui merita cu siguranta.

Acum suntem in Sanary sur Mer, aproape wild camping in sensul ca suntem   intr-o livada de maslini, dar cu acordul proprietarului, Stephane un sculptor francez. Cer plin de stele, greieri, singurile luminite sunt globurile noastre solare agatate de cortul rulotei si ne mai viziteaza din cand in cand o pisica de undeva de prin vecini care manaca…paste cu spanac…pana si pisica de Provence are alte obiceiuri decat cea de pe la noi.

Asa cum spuneam si la inceput, aici chiar m-as muta, e primul loc care m-a facut sa ma gandesc la asta si culmea e ca nu are nimic din aerul de tara civilizata, ci are mult parfum, o paleta intreaga de culori si spirit artistic cat vezi cu ochii.

Bogdan 12.08.2013 Sanary sur mer.

 

Buni EE, cum o numesc copiii pe mama mea, este o bunica iubitoare si, ca toti bunicii,  nu scapa niciun moment sa isi rasfete nepotii. Si cum anul asta nu avea prea multe momente in care putea sa-i rasfete, s-a gandit ca venirea in Franta ar putea sa includa si o vizita la Disneyland Paris. Asa ca mi-a dat sarcina sa gasesc bilete sa mergem cu copiii. Dupa vreo 10 incercari sa fac rezervari pe site-ul lor, am reusit intr-un final, dar am pus adresa pensiunii in care stateam, pentru ca din Romania nu reuseam sa finalizez tranzactia (imi spunea sa vorbesc cu reprezentantii din Romania..)

Am luat si cazare la David Crochet Ranch, care apartinea de ei, pentru ca, dupa experienta Legoland, mi s-a parut ca va fi mai usor sa fim cazati aproape, mai ales ca ai mei nu aveau masina (nasii fiind in Paris cu masina).  Toata distractia ne-a costa in jurul a 800 de euro pentru 2 nopti de cazare si 3 zile de parc pentru 4 adulti si 3 copii. Dupa ce facusem eu calcul la cat costa biletele separat, am zis noi ca merita.

Am ajuns acolo cu emotii ca se vor lega de adresa mea gresita, dar nu le-a pasat. Primul lucru pe care l-am observat a fost ca, de fapt Ranchul este la o distanta considerabila de parc si nu putem merge pe jos (la Legoland se poate). Prima oara ne-au zis sa ducem rulota intr-o parcare la capat pentru ca avem doar un loc de parcare in dreptul casutei, dar baietii nostri talentati au reusit sa parcheze si rulota si masina in locul cu pricina,  fara sa deranjeze pe cineva.

Casutele sunt de lemn, stil vagon, cu tot ce iti trebuie inauntru: o camera cu pat dublu, o camaruta mititica cu paturi suprapuse si un fel de living si bucatarie cu canapea extensibila. Bucataria este complet utilata ceea ce a fost bine, iar wc-ul e separat de baie. Ceea ce nu mi-a placut deloc este mirosul de umezeala din aceasta casuta (mi-a adus aminte de hotelurile vechi de la mare), mirosul ingrozitor care venea din cand in cand si care ei zic ca vine de la ferma, dar mirosea ca si cum dadea afara un wc.

Si pentru ca nu era timp de pierdut, am pornit spre parc. Bineinteles ca am nimerit cele mai calduroase zile de pana atunci cu temperaturi de 34-36 de grade celsius. Numai drumul de la parcare pana in parc si iti poate da insolatie. Nasii au zis ca vin si ei macar o zi sa mai faca niste poze si sa mai stea cu noi. Chestia asta, din pacate, i-a costat 15 euro parcarea si 140 intrarea. Scump nenicule! Primul carusel intalnit si prima jumatate de ora stata la coada, bunicii s-au dus la o bere cu nasii si cu bebe. Ah! stai ca terasele gasite erau deja inchise si le mai era si foame…Al doilea loc era intalnirea cu Mickey. Alte 30 de minute pentru un minut de poza cu soricelul, poza facuta cu telefonul meu, ca oricum profesionistii lor iti luau 30 de euro pe 3 poze. Intre timp bunicii au gasit o bere si niste cartofi prajiti. Inchidem ochii la junk sa fie toata lumea vesela. Ne-am mai dat in Dumbo, dupa alte 40 de minute de coada si multe plangeri deja de la copii. Deja s-a facut 7 si am mers sa vedem parada. Era plin de oameni, asa ca am stat mai la distanta, dar copiii au fost multumiti si au recunoscut toate personajele. Nasii decid sa plece ca mai au drum de facut. Imi pare rau ca au dat atatia bani cam degeaba…Bunicii se intorc la umbra si noi decidem sa descoperim Adventureland. Baietii intra in niste pesteri si ascunzisuri., iar Bogdan suspina ca nu face poze ca tocmai se termina cardul si nu a luat altul de rezerva.. Lilu vrea pe Corabia piratilor dar e inchisa. „Las’ ca venim maine!” zic eu….Gasim un trenulet unde ne primesc pe toti (Tesa e la limita de inaltime), pare destul de liber si mergem repede…Mare eroare, coada era in interior. Alta jumatate de ora de coada cu finalitate plina de adrenalina si cu o Tesa speriata de doua portiuni de bezna intr-un tunel si de un tren care nu era chiar pentru ea…Lilu in schimb iese in extaz „A fost super mega tare! Mai vreau!” dar nu mai stam inca odata juma de ora…

Iesim de acolo si deja se face ora 9, bunicii sunt stresati ca bebe, pe care il adormisem eu, se trezise si urla de zor dupa mine. Ne intalnim si se linisteste imediat. Vedem ca lumea se aduna pentru spectacolul de final si zicem sa stam si noi sa prindem loc mai in fata…Bogdan pleaca cu Lilu si Tesa sa mai vada ce mai e pe acolo si noi stam sa pastram loc. Angajatii sunt foarte zelosi si inchid un trotuar cu 2 ore inainte..copiii se intorc obositi dar speram sa rezistam cu brio inca o ora (spectacolul incepe la ora 23!!!). Bebe nu da niciun semn de somn, desi ii cant, il alaptez, il legan, il plimb,..agitatia in jur era prea mare. Intr-un final incepe showul si ne bucuram ca am rezistat…Este cu adevarat impresionant cu proiectii, artificii, apa si foc…Se pricep americanii.. Plecam de acolo cu Tesa adormita instant in carut, Lilu in carca la bunelu si bebe adormit de zgomot la mine in brate.

A doua zi hotaram sa plecam dupa pranz sa se mai odihneasca cei mici. Intentia este sa stam oricum doar cateva ore. Ne facem pachetel sa nu mai fim nevoiti sa mancam junkul lor..Cand plecam spre parc ii spunem lui Lilu ca oricum au piscina aici si poate venim sa ne racorim. Ajungem in parc, ne oprim sa le ia bunicii numarul de cadouri negociate dimineata si deja le e foame asa ca ne prelungim pauza ca sa manca si sa bem ceva. Bogdan pleaca cu cei mari sa mai gaseasca ascunzatori in Adventureland. Se intorc in mai putin de juma de ora cu Lilu foarte rosu la fata (parca e si un pic umflat), care ne spune ca el vrea la piscina ca e prea cald. Zicem ca plecam si ne intoarcem dupa ora 19 ca sa fie mai racoare. Mergem sa ne balacim si lasam bunicii sa se odihneasca. Ne intoarcem si vor un desen. Bebe doarme si Tesa adoarme si ea. Trece ora 19 si intrebati daca vor sa mai mergem in parc, copiii decid ca si maine e o zi.

Luni dimineata ne despartim cu greu de bunicii care pleaca spre tara, noi ne luam rulota si o ducem intr-un camping la 20 de km si 21 de euro cazarea (revenim la preturile decente). Ajungem pe la pranz si mergem la Disney Studio unde macar avem spectacole si ne bucuram de aer conditionat. Spectacolele usurele, dar lor le plac. La cel cu Mickey si Donald , Animagia, bebe a fost fascinat, dar la Cinemagia, unde era mai mult zgomot, s-a culcat stresat.. Cel mai interesant show e cel cu masini, motociclete si cascadori. La ora 19 se inchide si mergem iar in Disneyland ca sa mai vedem ce n-am apucat. Vedem parada din nou, de data asta un pic mai aproape. Pornim spre Discoveryland pe care nu il vazusem. Eu stau cu bebe si ei viziteaza un pic zona si gasesc submarinul capitanului Nemo. Decid ca nu vor la coada asa ca nu se dau in nimic si dupa ce mananca niste fructe Lilu zice ca vrea acasa. Il avertizam ca nu mai avem ocazia sa mai venim si nu le pasa. Au hotarat amandoi ca sunt obositi…noi ne bucuram sa plecam.

Concluzii:

– totul ni s-a parut exagerat de scump, muuult prea comercial, te impiedici peste tot de magazine pline de produse Disney.

– mancare sanatoasa nu exista, in afara de niste mere si banane la 1 euro bucata, sau poate salatele McDonalds :)….glumesc …cu sanatatea.

– cozile sunt luuungi si durata de dat in carusel e foarte mica.

– iulie-august sunt de evitat (stiam dar doar acum puteau bunicii)..

– copiii sub 6 ani nu au foarte multe optiuni, poate doar ca vad personajele din desene, desi la noi Lilu a lamurit-o repede pe Tesa ca sunt oameni costumati :).

 

Sfatul meu este ca daca mergeti, sa mergeti cu copii mai mari de 7-8 ani, care sa faca fata aglomeratiei, sa va cautati oferte bune cu mult timp inainte si sa nu mergeti in vacanta de vara.

In loc de final va spun doar ca lui Lilu i-a placut mai mult la Legoland, si noua la fel. Va las cu poze. Urmeaza candva si filmuletul facut de Bogdan.