Cu vaccin sau fără, dar cel mai probabil cu test, anul ăsta sigur părăsim incinta. Grecia ne așteaptă și săraca ne așteaptă de anul trecut, când special ne-am luat autorulotă, să-i batem drumurile, să-i cucerim plajele, să-i despicăm apele.

Am o listă de upgrade-uri pentru Blue, modernizarea instalației de gaz, schimbarea ambreiajului și poate un panou fotovoltaic mai mare, chiar dacă și cel de pe mașină ne-a fost suficient până acum, mai ales după ce am schimbat bateria cu una speciala pentru sisteme solare.

Gașca evident că e super nerăbdătoare, poate la fel de nerăbdătoare ca noi și ne încărcăm cu energie de fiecare dată când mai vedem o poză din vacanțele de anii trecuți sau când dăm o tură cu autorulota prin oraș ca să-i dezmorțim articulațiile.

Primim tot felul de oferte de la campingurile prin care am umblat prin Europa, toți se pregătesc cumva, sau macar încearcă, cu variante noi de campare, unii chiar anunță parcele de campat cu baie proprie.

E ciudat, mai ales că întotdeauna în campingurile de afară mi-a plăcut socializarea, apropierea pe care din start ți-o dă pasiunea comună, călătoritul cu rulota sau autorulota. Genul ăsta de experiență la care se adaugă cazarea la gazde, ferme sau diverse comunități, a fost motivul pentru care de multă vreme nu am mai mers pe varianta clasică de turism.

Vacanța pentru noi e motiv de maximă bogăție și nu e vorba de tone de fotografii și suveniruri ci de acumulare de noi experiențe, trăiri, amintiri, este cel mai bun moment de făcut noi prieteni, asta ne-a lipsit cel mai mult de la începutul pandemiei.

Așa că anul ăsta plecăm, o lună – două măcar!

Enjoy!

Bogdan. Rasnov. 21.03.2021

Distribuie: