Imi este clar, nu am timp sa scriu atat cat ar trebui, o sa avem amandoi treaba multa iarna asta sa va aducem la zi cu experientele noastre, asa ca incerc macar sa scriu cate o poveste mai interesanta din fiecare loc prin care trecem.

Povestea asta este despre Anne, familia ei si casa de la sfarsitul drumului. Da, de la sfarsitul drumului, dupa ei incepe campul de porumb.

Am ajuns la ei urmand o harta de mana trimisa pe e-mail, pe niste drumuri de tara late cat rulota noastra. Satul lor, imi vine greu sa-l numesc asa deoarece arata mai bine decat multe din oraselele noastre, e la 40 km de Toulouse.

Ne asteptau in drum 2 din cei 3 copii, pe bicicleta si apoi ne-au escortat pana la ei acasa, 5ha de teren, o casa de pe la 1800 in plin proces de renovare, 2 cai batrani-de decor, doi catei simpatici si un papagal cu ganduri de evadare.

Initial atmosfera a parut usor ciudata, aproape fiecare parte a casei era mai mult sau mai putin in renovare sau redecorare, cateii mergeau nestingheriti peste tot, papagalul zbura peste capetele noastre, de la copacelul din living la dulapul din bucatarie.

Incet, incet intram in poveste si noi, ne ajuta Anne, mama copiilor, absolventa de design interior la Paris, care ne spune ca a ales zona asta in dorinta de evada din cotidian si din nebunia „civilizatiei” pentru a-si creste copii drept si cu valori adevarate. E cu vreo 7 ani mai mare ca mine si o admir pentru taria si dorinta de a redescoperi valorile pentru care si noi am pornit in calatoria noastra, Anne le-a gasit si a inceput sa le puna si in aplicare, noi o vom face cand ne intoarcem.

De cand s-au mutat acum 15 ani in zona, viata familiei ei este un exemplu local si un protest in acelasi timp impotriva consumerismului societatii civilizate.

Pentru renovarea casei nu au platit pana acum pe nimeni, o face singura sau cu ai ei copii, cand au timp. Materialele folosite sunt in mare parte reciclate sau recuperate de la altii care le schimba „ca pe sosete”. Sotul ei lucreaza la o companie franceza din domeniul aero-spatial dar nu are telefon mobil, nici ea, doar fix…si stiti ce simplu si bine e?

Recupereaza tot felul de materiale, le reinterpreteaza, le integreaza, le redescopera.

A inceput constructia unei mici cabanute pentru oaspeti, din lemn si cu pereti din baloti de paie la care m-am facut cand am putut de util in cele 4 zile cat am stat acolo, mai ales ca ma intereseaza tehnca asta.

Cultiva legume, fructe, cumpara doar de la vecinii fermieri sau produse sanatoase-bio si numai cat au nevoie.

Au incetat sa-si mai toace nervii pentru ordinea zilnica din casa, lucru care ne-a bulversat initial, dar cand e cazul fiecare membru al familiei are zona lui de responsabilitati si totul se „lumineaza” imediat. Sanatoasa atitudine, pentru cap.

Interiorul este strans legat de exterior atat prin ferestrele mari si accesul nestingherit cum ziceam al prietenilor patrupezi dar si printr-a abundenta vegetatie necesara confortului Olgai – papagalita. Creativ, interesant si sincer extrem de natural si sanatos.

Personalitate este cuvantul care-mi vine in minte cand ma gandesc la ei, fiecare coltisor are povestea lui.

Copii, de liceu, deseneaza, folosesc jocuri clasice, fara gadgeturi, fara multa tehnologie, n-am vazut televizor in casa aia, in schimb aveau peretii plini de rafturi cu carti, o pianina recuperata si reparata si ea, clarinet, mandolina si multe jocuri logice.

In ultima zi, in timp ce-mi inmuiam mainile in pamantul lutos pentru a finisa peretii cabanutei n-am putut sa-mi opresc intrebarea – de ce ne chinuim sa inventam sau sa acceptam materiale inventate de altii, care se dovedesc mai devreme sau mai tarziu ca sunt nocive pentru sanatate cand avem la dispozitie tot ce se poate mai sanatos – natura.

De cand am intrat in Franta m-a fascinat armonia cromatica si texturala din constructiile de pe la tara. Nimic strident, nici o bara de inox, nici o tencuiala decorativa albastra, nici o placare cu marmura, un cap de leu „pe auriu”.

Iar armonia este una din valorile pe care Anne a cautat-o si descoperit-o pentru familia sa, armonia dintre om si natura, dintre oameni cu diverse personalitati, dintre elemente decorative disparate.

Armonia e principalul lucru pierdut, cautat si in curs de regasire in Europa.

Armonie si echilibru va doresc si voua iar pentru Anne…sper sa ne revedem cat de curand, sa ne recuperam lucrurile uitate de Lilu. 🙂

Astăzi aniversam 10 ani de când ne-am căsătorit. Un bilant scurt al acestor ani suna cam asa:

– 3 copii minunati, cea mai mare realizare

– o casa pe care multi si- ar dori- o

– 1 câine încă in viata si unul de care ne amintim cu dor

– o grămadă de copaci plantati in jurul casei

– părinți minunati care ne susțin si nu au intervenit niciodată între noi

– afaceri si schimbări de cariera de ambele părți

– 15 kg in plus la mine si ceva fire de par in minus la el

– mult mai multă intelepciune

– zeci de călătorii minunate si una pe care o trăim si care este de vis…

Si cred ca ar mai fi multe de numărat dar acum, in miezul nopții, lângă minunile noastre atât îmi vine in minte. Fericirea pe care o trăim împreuna si faptul

ca sunt in Franța, asa cum mi- ai promis ca vom fi de aniversarea noastră, mă face sa te iubesc de 10 ori mai mult acum decât te iubeam atunci… La multi ani Tati!

Nicoleta, Franța 23.08.2013

Suntem de ceva vreme in Provence, loc de care marturisesc ca m-am indragostit. Cred ca este primul, de cand am plecat din tara si stiu si de ce, pentru ca, in mare, aduce cu o parte din Romania. E drept, marketing-ul isi spune cuvantul si aici, au stiut sa vanda foarte bine ce au, dar au si ce! Salbatica, linistita, cu frumuseti naturale din plin, traditii pastrate si oameni primitori.

Ce sa zic…Doamne Doamne se pricepe bine la echilibrat lucrurile, daca rulota ne dadea batai de cap si de spate,  macar ne-a lasat sa ajungem in curtea unei familii extrem de interesante, doamna americanca, new yorkeza mai exact iar el francez un simpatic boulanger- patiser (a nu se interpreta ca pe la noi ).  Aveau si doua fete, cam de varsta alor nostri iar una din ele, tiza Tesei  noastre, s-a imprietenit imediat cu …bebe Nic. Incercam si varianta asta pentru ca, macar acum daca tot a luat-o la pas si-l plac fetele, trebuie sa scapam de „bebe”.

Revenind….experienta a fost ca-n filme, cu intriga, dezvoltarea cursiva si plina de suspans a actiunii si finalul neasteptat dar simpatic. Intriga venea din faptul ca noii nostri prieteni aveau in vizita bunicul din America, lucru greu de armonizat cu stilul mai boem din frumosul L’isle sur la Sorgue.

Povestea capata rapid un aer hazliu in momentul in care americanul nu regaseste aici mai nimic din confortul si  spiritul consumerist cu care era invatat la New York. Magazine inchise la pranz, mancare mai scumpa, stil mai boem de trai, stradute mici umplute de istorie si romantism si nu in ultimul rand interferenta cu parerea parintilor vis-a-vis de educatia fetelor.

Lasand la o parte aceasta povestioara demna de o comedie usoara de vara, Philip a fost extraordinar de inspirat cand ne-a facut lista cu locurile de neratat din zona, Fontaine de Vaucluse, Beaux de Provence, Beauteix, Abbey de Senaque, Carpentras, Rossilon, Avignon, Gordes.

Povestea se finalizeaza in mod la fel de simpatic incercand sa convingem americanul cu pricina de calitatile noastre culinare gatind o tochitura cu mamaliguta si branza de burduf. Ceva, ceva l-am convins…cu tochitura si branza dar mamaliga o prefera sub forma de …pop corn!

Francezilor le-a placut tot, asa ca suntem multumiti.

Dupa peripetiile cu piesa minune si greu de gasit, amortizorul de la bratul rulotei, in plin sezon de vacanta (ni s-a dat prima oara termen de aducere a piesei in septembrie, apoi dupa dublarea pretului s-a gasit in 2 zile..), am plecat dupa mai bine de o saptamana din L’isle sur la Sorgue spre Toulon.

Cum „lucrarea” ne-a subtiat bugetul, in curs oricum de subtiere, am cautat si gasit un camping undeva la mijlocul distantei, langa muntele St. Victoire. Ieftinut, dragut, odihnitor si cu wi-fi gratuit, nu mai vorbesc de trambulina (trebuie amintita deoarece ne-a oferit ceva clipe de respiro macar cu doi copii).

Tot drumul a fost salbatic, serpentine, paduri, drumuri pe buza prapastiei, la un moment dat peisajul semana cu cel din „Drumul oaselor” sau „Trandafirul galben” doar ca era evident ca in loc de Florin Piersic trebuia sa apara Jean Paul Belmondo.

Am poposit pe coasta in La Seyne sur Mer,  unde ne asteptau alte gazde, o familie tot mixta, un roman cu o frantuzoaica, Felix, un roman fericit, care locuieste de 15 ani aici, alaturi de sotia lui Silvie, artist plastic cu real talent. Le multumim de gazduire si de ajutorul oferit in a gasi un loc unde sa ne odihnim cateva zile fara sa ne coste nimic.

Am fost si in Toulon, nu prea pe gustul nostru, multe blocuri, un port plin de iahturi  si mai putina istorie decat in satucele de pe drum, dar a fost in programul dedicat copiilor. Datorita lui Felix si sotiei sale am aflat de o oferta turistica, 6 euro/adult plimbare 20 min cu vaporul pana in Toulon, apoi transport cu autobuzul vreo 10 statii prin oras pana la teleferic si urcat cu acesta din urma pana pe muntele Faron si bineinteles acelasi dum la intors. O adevarata excursie pentru cei mici iar imaginea din varful muntelui merita cu siguranta.

Acum suntem in Sanary sur Mer, aproape wild camping in sensul ca suntem   intr-o livada de maslini, dar cu acordul proprietarului, Stephane un sculptor francez. Cer plin de stele, greieri, singurile luminite sunt globurile noastre solare agatate de cortul rulotei si ne mai viziteaza din cand in cand o pisica de undeva de prin vecini care manaca…paste cu spanac…pana si pisica de Provence are alte obiceiuri decat cea de pe la noi.

Asa cum spuneam si la inceput, aici chiar m-as muta, e primul loc care m-a facut sa ma gandesc la asta si culmea e ca nu are nimic din aerul de tara civilizata, ci are mult parfum, o paleta intreaga de culori si spirit artistic cat vezi cu ochii.

Bogdan 12.08.2013 Sanary sur mer.