Faceam cam mult pe drum dinspre Callais spre Bachy, unde ne asteptau primele gazde din Franta! Eram obosita, un pic artagoasa si suparata pe Bogdan ca ne duce prin nordul Frantei, in loc sa mergem in Normandia. „Sper sa merite drumul asta!” ii spun printre dinti.
Ajungem in satucul cu pricina si Maricica noastra ne ameteste pe strazi de tara. Intr-un colt apare o minune de casa veche cu un joc frumos al acoperisului. Bogdan imi spune sa fac repede o poza, eu ii spun ca mai avem putin pana ajungem si ca vom avea timp sa ne intoarcem la casuta frumoasa..Ajungem la destinatie ca sa aflam de la proprietari ca de fapt am trecut de adresa si ca trebuie sa ne intoarcem vreo 100 de metri, exact…la casuta din poveste. Apare stapana, o femeie frumoasa si slaba. Nu imi vine sa cred ca are 5 copii, dar ma conving repede. In curte ne asteapta cu o cutie mare de vechituri, cred eu, dar copiii descopera o mare comoara acolo: costume de tot felul, pe care le scosese din pod, stiind ca va avea in vizita piticii nostri. Ai mei au avut de treaba cateva ore si nici ca i-am simtit.
Incet, incet am descoperit „casa visurilor mele” 🙂 pentru ca decorul, facut chiar de ei imi amintea de revistele Art et decoration, pe care le devoram cand ne construiam noi casa.
Pe rand apar si copiii si sotul si ma minunez cat de frumosi sunt cu totii! Vorbim despre talciocuri, vechituri, handmade, alaptat si Catherine ii spune incantata uneia dintre fete ca ne potrivim si ne plac aceleasi lucruri. Domnii dezbat subiectul deja clasic „imaginea Romaniei” si pun la cale un gratar mixt in virtutea francofoniei noastre. Eu sunt la fel de impresionata. Imi arata mica gradina, casa facuta in copac de tata si cei doi baieti, imi prezinta calul, pisoiul, catelul si apoi gatim impreuna ceva aperitive.
A doua zi suntem treziti de mugetul vacilor vecinilor care trec sa ne salute! Le multumim pentru laptele pe care l-am primit de la ele. Merg si o ajut pe gazda sa pregateasca camerele pentru ca are oaspeti. Are 2 camere de inchiriat in sistem agroturism facute de ei si decorate de ea. Ma indragostesc…vreau sa fiu si eu asa cand voi fi mare! Intre timp ea pleaca la alergat cu o prietena pe care mi-o prezinta la intoarcere si imi spune sa ii arat si ei hainutele Lilutesa. „I-au placut foarte mult prietenei mele hainutele tale! Ah! Stii ca ea e nepoata celui care a infiintat Camaieu! imi spune mai spre seara „You should be proud!” (I am!).
Am sarbatorit si primul an al dragonului unde a primit o marioneta dragon si o jucarie ce le-a apartinut copiilor ei! Cadouri cu suflet si date cu drag…
In zilele urmatoare am vizitat imprejurimile si am fost la un „brocante” (un fel de talcioc cu vechituri, in care nu stiam la ce sa ne mai uitam)…multe lucruri frumoase si mult mai ieftine decat in orice targ de vechituri si antichitati de pe Kiseleff.
Si da, mi-a trecut orice suparare ca Bogdan ne-a ocolit prin nordul Frantei! Copiii s-au simtit minunat, aveau de toate cat sa fie fericiti, eu nu am stat cu gura pe ei sa faca liniste, pentru ca spatiul le permitea sa tipe in voie si sa nu deranjeze pe nimeni, s-au batut cu apa cu baietii cei mari, au explorat camerele copiilor (cel mai mic dintre copii are acum 14 ani :)), s-au ascuns, au mers cu bicicleta si au zis ca vor sa mai stam acolo…
Inca una dintre familiile minunate, cunoscute in aceasta calatorie, oameni frumosi, exact ce cautam sa cunoastem in aceasta calatorie.
Iubim viata pe indelete!
V-am zis ca ne-am hotarat sa ne mutam la tara? 🙂
Nicoleta.
