Cam da. Ziua de ieri se rezuma la acest film. A venita asa, adus de univers. L-am ales eu, recunosc nevazandu-l inainte, doar din auzite si a meritat din plin. Se leaga de minune cu ce ziceam zilele trecute, de frana pe care ne-a pus-o virusul asta, sa ne mai uitam in jur, la copii, familie, viata de zi cu zi.
Filmul asta ne invita sa urmarim un pusti dintr-o viziune a tatalui instrăinat (parintele ocupat), in alerta asupra micilor schimbari, dar bruste din viata copilului. Intri imediat in pielea lui si incepi sa-l examinezi pe baiat la inceputul fiecarei scene, fascinat si ciudat de nerabdator sa vezi daca si cum a crescut. Ideea este ca aproape toti parintii sunt instrainati, alergand la joburi, dupa bani, dupa cariera, buimaci continuu la modul in care copiii lor cresc, asumandu-si progresiv (cu greu) separarea si intimitatea varstei adulte. O parte din succesul acestui film este modul in care prezinta enigma a ceea ce Mason (personajul principal) gandeste si simte. Asta incep sa aprofundez si eu zilele astea la Lilu si sper sa o faceti si voi cu ai vostri copii.
In rest … jos palaria pentru Richard Linklater, sa stai 12 ani sa filmezi cu aceeasi actori, sa construiesti asa frumos, sa-l urmaresti pe asta mic de la 5 la 18 ani…pfuu, cu toate dilemele si experientele zilnice, mare realizare! Va invit sa-l vizionati, cu cei mici alaturi bineinteles.
Revenind la programul de ieri, usually…finalizat gradina + plantat cate ceva, cules urzici pentru masa de pranz, tras cu arcul. ceva lectii…dl. Goe si filmul de seara de care am zis mai sus.
Dar hai ca discutam de asta alta data.
Stati mai aproape de copiii vostri, cresc atat de repede!
Bogdan.17.03.2020. In padure. #Totulvafibine
