In sfarsit ne apucam si de Austria, din pacate fara film, pentru-ca laptopul insarcinat cu asta e la doctor, dar macar text si ceva fotografii tot avem. Austria este un loc aparte, am mai fost prin ea ca simplu turist, dar acum a fost altfel. Am lasat-o pe Maricia noastra, deja cunoscuta voua, sa-si faca mendrele. Ne-a purtat prin niste locuri de-ti tresalta inima si ti se umplea sufletul de multumire.
Lasand la o parte frumusetea peisajului, pe care-l putem intalni si la noi, ce mi-a placut a fost curatenia, atentia pentru natura si gradina sau gradinita din fata casei, strictetea cand vine vorba de peisagistica si incadrarea caselor in atmosfera locului.
Cred ca in Pipera, la 3 case gasim mai mult inox decat la jumatate din satele prin care am trecut sau poate mai bine de jumatate, dar deh noi suntem mai „la moda”. Sa ma fac inteles, cand spun sate, includ si suburbiile oraselor mari prin care am trecut. Oricum satul la ei, e mai sus ca organizare decat multe din asa zisele cartiere rezidentiale de la noi. Am batut multe stradute si drumeaguri chiar, cam cat rulota noastra de late si am mai inteles ceva, am inteles revolta lor fata de hotie, fata de agresiunea la bunul propriu.
Oamenii astia au prea putine garduri si prea putine usi inchise. Am mers cu masina, dar si pe jos, am intalnit porti deschise, usi de la casa larg deschise, lasate asa fara sa le fie teama ca ar fi cineva dispus sa intra fara voia lor. O experienta interesanta a fost cand am oprit intr-un satuc inainte de Freistadt pentru a lua lapte proaspat de la un automat, aflat la poarta unei ferme. Din pacate venisem prea tarziu si nu am mai gasit mare lucru, am intrat pentru lamuriri, trecand de vaci, de alte camere, pana-n bucataria proprietarului, unde o doamna deloc surprinsa de prezenta mea imi expica vadit jenata ca laptele s-a epuizat mai de dimineata. Nici gand sa ma intrebe ce-i cu mine acolo.
Am cunoscut si aici oameni minunati care l-a randul lor ne-au marturisit ca acum, odata ce ne-au cunoscut si au aflat de la noi mai multe lucruri despre adevarata Romanie, incep sa-si faca planuri sa ne viziteze tara, poate ar trebui sa cerem comision de la Ministerul Turismului pentru asta…
Am fost si in Viena, nu o puteam rata, dar am fost la putine muzee, am mancat in parcuri, alaturi de oameni de vreo 10 nationalitati si am calatorit cu tramvaiul si metroul ca orice om normal dintr-o tara civilizata. Am stat ce-i drept in camping alaturi de niste rase mai rasarite de masini, dar intre timp am aflat ca erau …nu, nu erau romani ci niste albanezi germanizati cu scopuri inalte in viata – masina de lux. Suna cunoscut nu?
Trei orase cu ceva istorie va recomand din plin, Krems, Durnstein, Melk, dar asa mai pe indelete, sa stai acolo, sa bati stradutele si ziua si noaptea, sa auzi muzica strabatand de la un geam cu perdeaua fluturanda, sa prinzi izul de lux tragand cu ochiul pe poarta unui hotel de 5 stele dar bucurandu-te de frumusetea si incarcatura unui castel in care inca se mai aud parca pasii unui cavaler pregatindu-se de lupta. Bine, in cazul meu chiar se auzeau…era Lilu, dar suna frumos fraza si am vrut sa v-o impartasesc.
Atmosfera schimba totul, nu banii, nu am cheltuit mare lucru, am mancat in parc, lucru deloc josnic, pentru a cunoaste oamenii mai bine – spectacolul era fantastic!
Mult mai multe produse bio si unele chiar mai ieftine decat la noi, cartela de o zi pentru transport, parcurile, muzeele, talciocurile din week-end, „zapping-ul” stradal – am inventat un nou termen cred, mai pe romaneste, haladuitul alandala pe strazi pentru a intra in atmosfera orasului si a comunitatii. Stiti ce e frumos? Ca dupa ce am adunat toate astea, in asemenea algoritm, ne-am simtit bine, de-ai locului. Ca simplu turist nu reusesti asta niciodata.
Despre oameni? La oras sunt mai rigizi dar totusi politicosi. La sat sunt altfel, mult mai deschisi. Eram de 10 minute intr-un orasel mic, Emmersdorf si deja ne salutasera pe strada vreo 5 oameni si alti vreo 7 ne zambisera cand au trecut pe langa noi. Ma uitam la Nicoleta si Nicoleta la mine…de la TV nu avea cum sa ne stie 🙂 , asa erau ei invatati – sa zambeasca altor oameni.
Vine si partea a doua maine. 🙂
Bogdan 26.04.2013
[…] Pana atunci, in caz ca nu le-ati vazut, puteti citi articolele scrise de Bogdan: Ciresarii, Austria1 si Austria2. Va las cu atmosfera pe indelete! […]