Incepem sa ne facem ordine in calculator si sa ne aducem aminte experientele traite. Bogdan a facut un filmulet in care a incercat sa prinda un pic din ce am facut noi in Austria. E un filmulet de atmosfera. Nu ne propunem sa va dam foarte multe detalii, pentru ca nu suntem nici realityshow si nici documentar, ci sa incercam sa va aratam ca se poate si ca poate fi distractiv si cu cei mici in calatorie. Nu va inchipuiti ca totul este numai zambete…sunt momente in care se tavalesc pe jos sau in care toti trei vor in brate! Cu calm si cu rabdare trecem peste ele. Asta cand nu suntem si noi obositi si se mai intampla sa tipam si noi! Din pacate si noi adultii avem tantrumuri! 😀

Am revenit, dupa cum stiti, acasa. Mai devreme decat ne-am propus, dar totusi cu tolba plina de povesti, cu idei noi, cu modul de a privi tot ce ne inconjoara, diferit, cu liniste in suflet, mai echilibrati si hotarati ca experientele si invataturile de pe drum sa nu ramana la nivel de „arhiva” ci sa le integram si sa le transpunem in viata noastra de acum incolo.

Am depasit ceva bariere in calatoria noastra, principala a fost ca …am plecat,  apoi toate au venit de la sine, cursiv, frumos si natural, pastrand un echilibru pe care multi l-au uitat. Viata a luat un curs normal, ne-am lasat in voia simturilor, incercand doar sa canalizam energiile spre activitati, trairi si experiente pozitive. A functionat, dupa cum ati vazut si functioneaza in continuare, de aceea nu ne oprim aici … sa spunem ca facem o pauza, ca vrem sa punem in practica invataturile culese, ca vrem sa impartasim experientele traite, ca vrem sa facem cunoscute povestile aflate, apoi, cand momentul v-a veni din nou, pornim iar la drum, tot singuri sau poate de data asta cu mai multi, cine stie…cu prieteni ai  Vietii pe indelete.

Ne punem pe treaba deocamdata, o treaba minunata, creativa pornind de la conceptul deja testat al Vietii pe indelete, viata sanatoasa si echilibrata alaturi de familie si prieteni, ne gandim …de ce nu, la o comunitate Viata pe indelete.

Pana atunci, reluam de maine postarile restante, albume, povesti si filme astfel incat sa nu va fie prea mare mirarea cand or sa inceapa sa apara postari cu Austria sau Germania, tarile in care laptopul disparut in momentul de fata, dadea primele semne ca nu ne era sortit in aceasta calatorie.

Bogdan.26.11.2013

Ne-am hotarat sa ne intoarcem mai devreme. Martie viitor, stabilit initial ca termen de revenire  „la vatra” ramane insa termenul de finalizare a tuturor albumelor foto si filmelor nerealizate pana acum.

De ce venim mai devreme? Pentru ca celor mici a inceput sa li se faca atat de dor de bunici si de casa incat a incerca sa le deturnam atentia prin vizite la muzee, excursii, aventuri sau alte instrumente ce le avem inca la indemana ar insemna sa nu ne pese de sentimentele lor. Am spus si intr-un articol din urma ca am strans atatea experiente si invataturi incat nu mai conteaza cat mai stam pe drum. Asta e un prim aspect, al doilea ar fi ca acum am invatat „reteta” si o putem reface oricand vrem. Am invatat ca se poate si cum se poate si asta ne-a deschis orizontul. Asa ca ….venim spre casa!

Am plecat la drum sa descoperim locuri noi, sa ne redescoperim pe noi. Am plecat la drum zic unii, in prima calatorie de genul asta de pe meleagurile noastre, adevarat sau nu, noi ne mandrim oricum ca am putut sa o facem. Cu rele sau bune, traim o super experienta care poate fi model si pentru altii, care prezinta nu o „lume noua” ci un NOU MOD de a privi viata si cum te poti bucura de ea.

Mi-am dorit de mic sa calatoresc, sa intalnesc oameni, sa vad cum este la altii. Se pare ca si cei mici au asta in sange, iar dupa calatoria asta sigur o vor pastra. Nu pot decat sa ma bucur.

Ce am mai facut in ultima luna?

Toledo. Stiu de Toledo de cand eram cam ca Lilu, nu degeaba mi-am cumpar mai tarziu si o masina care-i poarta numele. E un loc cu multe povesti, cu sabii, cavaleri si alte istorioare mai ales pentru baieti. Bine… si fetele se pot indulci cu traditionalul martipan, dar tot mai de baieti ramane…

Si daca tot am batut atata drum … mi-am cumparat si eu in sfarsit ceva, dupa 7 luni, ceva care sa poarte cate putin din tot ce inseamna calatoria asta, putina istorie, cunoastere, cavaleri, onoare, descoperire, curaj, credinta … mi-am cumparat o sabie bineinteles. Dar nu mi-am cumparat una oarecare, cu toate ca nu poti spune asa de cele facute la Toledo, ci mi-am cumparat o replica a sabiei lui Cristofor Columb, sabie primita de la regele Castiliei – Ferdinand si regina Isabella inainte de calatoria spre „Lumea Noua”. O sabie cu o poveste al carei spirit, zic eu, il avem si noi putin 🙂

Prilej de mare bucurie si pentru Lilu ca o vrea, dar i-am explicat ca pana la 18 ani o sa o tinem acasa, la loc de cinste pe un perete unde avem o harta mare, veche, facuta de mine pentru un decor, ca sa ne aminteasca de calatoria noastra si de faptul ca spiritul trebuie sa ne ramana tanar si curiozitatea treaza.

In pestera. Si daca tot vorbim de lumi noi, sunt tare mandru ca alaturi de curajosii mei copii, am fost impreuna cu prietenul nostru din Patones de Abajo – Madrid intr-o mini dar extraordinara aventura speologica organizata ad-hoc sub forma unui joc „In cautarea lui Gronio – spiridusul care ascunde dulciuri”

Nu mi-ar fi trecut niciodata prin cap ca Tesa la 4 ani se va târâ pe burta printr-un tunel de vreo 15 m, cu lanterna stingandu-i-se din cand in cand, fara sa-i fie cat de putin frica, prinsa alaturi de curajosul si curiosul Lilu in acest joc. Am urcat, am coborat, ne-am târât cu totii prin tot felul de cotloane, ne-am stins pentru 2 minute lanternele ca sa simtim liliecii cum ne zboara pe la urechi si sa vedem cat de „negru” e intunericul din pestera. A fost super si pentru ei, ca au descoperit o noua lume dar si pentru mine ca am descoperit atata curaj si vointa in doua mogaldete de oameni. Multumim Javier!

Barcelona. Frumoasa nu am ce zice si mai putin aglomerata ca Madridul. Oricum pentru noi orasele mari nu mai sunt la fel de atractive ca o zona pitoreasca de tara dar unele din ele chiar nu le poti trece cu vederea. Barcelona e unul dintre ele. O surpriza frumoasa ne-a facut si un fost coleg de scoala generala, cu care nu m-am mai vazut de 24 de ani dar calitatea umana si-a spus din nou cuvantul. Ne-a primit la el, copii lui si ai nostri s-au imprietenit imediat iar noi am povestit toata seara pana tarziu in noapte. Multumim Dragos.

Costa Brava. Locul in care acum 10 ani veneam in „saptamana” de miere si unde, sincer, nu ne gandeam ca o sa ne reintoarcem cu 3 prichindei. Dar iata ca am facut-o si nu ne pare rau deloc. Locul dealtfel schimbat, mai uratit de trecerea vremii si lipsa banilor pentru intretinerea cladirilor. Mai multe masini, mai multe magazine, mai mari preturile.  Marea insa la fel de frumoasa, plaja la fel de curata iar amintirile aproape la fel de vii.  Pacut pentru noi si interesant pentru copii care ne bombardau cu intrebari legate de prima noastra vizita aici. Ce faceati, cum era atunci, dar unde mancati, hai sa ne aratati camera in care a-ti stat si tot asa…

La Nou de Berguedà. Aici am descoperit o „noua” tara in viitor probabil din nou independenta – Catalunia.

A fost prima oara dupa Franta in care peisajul imi amintea mult de cel din zonele noastre de munte iar limba vorbita, de a noastra. . Aici toamna venise deja, frumos, pe indelete. Am stat la gazde de data asta nu inainte de a face o tura cu rulota trasa de tractor pe drumuri desfundate. Am scapat cu bine, am plecat mai departe, undeva langa Berga, oras declarat cu totul patrimoniu UNESCO. Am facut putina galagie, dezmortind satul cu pricina din amorteala datorata varstei locuitorilor si am exersat un mic joc de supravietuire in timp ce ne plimbam singuri pe strazi. Nefiind nici un magazin in tot satul am hotarat ca nu ne mai intoarcem sa luam pachet, Nico dormea cu bebe, asa ca am inceput cautarile de hrana. Am finalizat cu un picnic in fata bisericii locale, cu nuci si smochine culese de Lilu.

Nu ne para cat de putin rau ca ne intoarcem mai devreme, ba chiar ne bucuram ca putem in felul asta sa ne organizam mai bine si sa va aratam si voua tot ce nu am putut pe drum, sa incepem sa punem pe hartie ideile si invataturile cu care venim, pentru ca vrem sa incepem in tara un nou proiect, un nou mod de viata din care sa ne castigam traiul zilnic, prin care sa le impartasim si altora experienta noastra si prin care sa incercam sa-i facem pe toti cei care doresc sa simta macar pentru cateva zile ce am trait noi in aceste luni. Toate sub numele si spiritul deja cunoscut al Vietii pe indelete.

Suna interesant nu? Pana atunci ne mai vedem pe drum, ca mai avem 2470 km pana in tara, pe care vrem sa-i facem cam in 3 saptamani.

Bogdan. Figueras – Spania. 25.10.2013