Nu cred sa fie moft sau fita dar zilele astea mi s-a facut dor de casa. De cand am  parasit Gibraltarul si pana acum, adica 900 de km mai tarziu mi s-a uscat gatul din cauza peisajului arid pe care l-am strabatut zilele astea.

Spania e frumoasa, prin orasele mari cu istorie, pe coasta la mare dar are in acelasi timp muuuuulta uscaciune.

Stateam si ma gandeam, ca sa-mi mai iau gandul de la peisajul monoton si plin de maracini, cum s-a potrivit portiunea asta de drum cu fenomenul „Rosia Montana” si toata lupta pentru natura in Romania. Aici cand intalnesti, din „an in Paste” un palc de copacei este neaparat o placa care atesta ca zona este Parc National Protejat” iar la noi se taie intr-o fericire, probabil asa inteleg unii civilizatia si tragem tare sa-i ajungem din urma…

Mi-am cam schimbat parerea despre Spania, fata de cea formata in urma cu 10 ani, in luna/saptamana de miere petrecuta in tara mai sus amintita. O fi fost momentul cel care ma facea sa vad lucrurile mai in roz, sau nu….nu stiu, dar pana acum sunt usor dezamagit, de oameni, de locurile prin care am trecut, de orasele mici si mari pline, burdusite chiar, de blocuri. Am inteles de la gazda noastra, care sta la casa, langa Valencia, ca mai nou tot mai multi spanioli vor sa locuiasca in apartamente, de aici si explozia de blocuri noi.  Iar alt cineva imi marturisea ca mai toata lumea a cam luat-o razna din cauza crizei, e mai putin toleranta, alearga dupa bani, peste tot mai mult cash, asa ca incercam sa fim intelegatori cu ei, sa-i luam pe indelete.

Una peste alta, Romania ramane in topul preferintelor, la bataie poate cu Franta. Avem de toate, campie, munte, paduri frumoase si primavara si vara si…tot timpul, avem mare, avem delta, din fiecare…echilibrat. Probabil ca …asa cum spunea un banc mai vechi, oamenii mai strica, dar se pare ca incep sa se schimbe si asta e minunat.

Mai avem un numitor comun cu europenii – politicienii. Peste tot, in toate cele 12 tari lumea se plange de ei, oare de ce mai avem nevoie de ei, ma intreb, ca numai probleme ne fac?

Dar nu am plecat in calatoria asta sa fac politica ci sa observ, sa invat, sa compar, sa strang experiente, sa-mi organizez mai bine viata mea si a familiei mele.

Dupa 900 de km de soare, pamant ars, nisip, maracini, stanci, munti cheliosi, gresie, maslini chirciti si ei de caldura, kilometrii strabatuti pe unele din cele mai moderne autostrazi din Europa, mi s-a facut dor de Cheile Bicazului, de bodega a carui nume nu o mai retin acum la care am mancat unii din cei mai buni mici „mari” din carne adevarata, fara E-uri, din viata mea, in timp ce admiram simfonia de culori pe care toamna o pregatise pentru trecatori, pe dealurile si muntii din zona.

Oho! Ce n-ar da altii sa aiba asa locuri!

Bogdan. near Valencia 07.09.2013