Suntem la Granada, intr-un camping micut dar foarte cochet. La restaurantul campingului vin si localnici sa manance. In seara asta este o petrecere cu mai multi copii de 10-12 ani. Ai mei sunt super incantati si au iesit sa se joace cu copiii. Eu am ramas sa fac o supa si Bogdan a mers cu ei. Ii auzeam ca bat mingea si se hahaie de zor. Au mai venit sa bea apa si erau fericiti ca si-au facut prieteni. Bebe mi-a adus in rulota si fetitele care s-au lipit de el, doua surori frumoase de 10 si 11 ani Maria si Sofia. La un moment dat a venit si baietelul cu care jucau fotbal. Si mi-a fost mai greu sa il inteleg dar intr-un final am vazut ca Bogdan ii daduse sa bea apa si el imi multumea. Probabil ca nu as fi scris aceasta postare, dar vazandu-l pe baiat mi-am adus aminte de postarea Inei si de faptul ca am zis ca voi scrie si eu ceva despre tema asta. Care este legatura? Baiatul cu care ai mei s-au jucat atat de frumos avea sindrom Down. Era un copil vesel si politicos, mult mai mare decat ai mei dar foarte prietenos. Mergea la aceeasi scoala cu fetitele. Copiilor mei nu li s-a parut nimic in neregula cu el, nu mi-au dat de inteles nicio secunda ca el ar fi diferit…Si revenind la postarea Inei, am realizat cat de putin sunt integrati copiii cu diferite „probleme” de sanatate, cat de putini oameni in scaun cu rotile sau cu alte probleme de sanatate vedem pe strazile Romaniei. De cand suntem pe drum prin Europa, am vazut foarte multi oameni cu probleme locomotorii, sindrom Down, sau chiar si diferite forme de autism. Erau la cumparaturi, la muzeu, in parc,la restaurant sau chiar la Disneyland. Si primul gand stramb care iti vine in cap este ca ce sanatosi sunt romanii ca la noi nu gasesti atatia oameni bolnavi pe strada…Realitatea cruda este ca de fapt ei sunt inchisi in casa, spitale sau abandonati, ca nimeni nu se gandeste sa ii integreze in societate, sunt putini care inteleg efortul parintilor care incearca sa le ofere o viata frumoasa copiilor cu probleme. Tin minte ca atunci cand m-am implicat intr-o campanie de strans fonduri pentru un copil bolnav, mi s-a zis ca mai bine sa ma ocup de ai mei  ca sunt sanatosi…La gradinita am auzit ca directoarea nu a acceptat un copil cu sindrom Down ca e periculos pentru ceilalti copii…M-am intristat dar nu am zis nimic, am inghitit in sec amarata. Nu e normal ca acesti oameni, acesti copii sa nu aiba dreptul sa aiba o viata cat de cat mai frumoasa, sa nu aiba sanse sa  participe la diferite activitati, doar pe motiv ca au probleme de sanatate. E de ajuns ca pentru ei unele lucruri sunt mai grele, oare nu e timpul sa facem un efort sa ii integram si sa ne bucuram ca se joaca impreuna cu copiii nostri?

Mi-am adus aminte si de faptul ca se zice ca cei mici sunt cruzi si zic rautati copiilor diferiti si ca e mai bine ca cei bolnavi sa fie doar cu altii la fel ca ei…Prostii! In Anglia la emisiunile pentru copii aratau copii cu diferite dizabilitati, cu sindrom Down, fara o mana sau cu paralizii si timp de cateva zile cat s-au uitat ai mei la emisiuni nici macar odata nu au remarcat vreo diferenta. Ba la un moment dat m-am minunat eu ca prezentatoarei ii lipseste o bucata de mana si atunci au zis si ei „A! Chiar asa! Ce a patit?”

Ceea ce vreau eu cu acest text scris aiurea in miez de noapte cu un pui in brate este ca poate ar fi bine sa invatam de la copiii nostri si sa nu mai observam diferentele astea, sa ii ajutam pe oamenii, care deja au viata mai grea si sa nu ne uitam ciudat ca vor sa si-o traiasca frumos, sa nu ne mai gandim ce pacate platesc copiii sau de ce vrea un parinte sa il scoata pe amarat din casa. Viata e frumoasa, cu bune si cu rele si tine de noi sa incercam sa fie mai multe bune in ea!

Va las cu poze cu distractia din seara asta. Cu dragoste de viata, Nicoleta.