Am facut-o si pe asta…
Eu unul am visat la asta de pe vremea cand urmaream „Toate panzele sus” si astazi cand am stat pe creasta sus la 420 m altitudine iar in fata mea din negura aburilor diminetii aparea incet incet coasta Africii am simtit ca-mi vine sa strig si eu – Toaate panzeleee suuuus!
Chiar am strigat, dar undeva in interiorul meu, din pacate copilul din mine s-a cam cumintit….dar a strigat Tesa – Hai tati sa mergem in Africa!
O sa mergem, promit, o sa mergem, sa mai creasca putin, 3-4 ani si apoi mergem, tot asa cu masina sau poate descoperim o alta metoda si mai interesanta.
Revenind la Gibraltar …e ciudat sa mergi pe strada si la un sens giratoriu hop se trece in alta tara, politica asta bat-o vina, peste tot creaza tot felul de strutocamile, dar, intr-o lume in care aproape orice se poate modifica genetic, de ce sa nu faca asta si cu geografia. E drept ca strutocamila s-a nascut pe la 1700, dar totusi cica am evoluat….
Intri prin filtrul usor „prafuit” al vamii engleze din strada spaniola direct pe Churchill Avenue ca sa stii o treaba, prima bodega pe dreapta e Picadilly si uite asa uiti de paella si sangria si te gandesti la o bere rece. Meniul e mult mai variat, s-a pierdut pe drum traditia cu fish&chips, ceea ce e minunat, parerea mea.
Blocuri noi, ingramadite peste case „vagon” dar mai de clasa I, ca de… vagon englezo-mediterano-atlantic nu de intercity romanesc.
Strazi mici pe care se lucreaza intr-o nebunie ca in marile orase ale Europei „clasice”, inteleg acum de ce ne-au sfatuit localnicii sa lasam masina in tara de dinainte de rondou, aici e prea stramt si aglomerat. O mica Londra ingramadita pe o limba de pamant …
Am vazut steaguri britanice la multe balcoane, arborate probabil in urma conflictului din luna august si am participat si la pledoaria ad-hoc a unui ghid in fata grupului sau, ghid care aproape uitase sa respire cand sustinea prezenta marii Britanii aici si aportul benefic asupra economiei locale.
Nu ma pronunt, nu sunt in tema.
Am plecat mai departe intr-o tura „extrema” cu autobuzul pana la teleferic. Autobuzul in Gibraltar circula zilele astea, datorita santierului din oras, aproape ca tramvaiul din Lisabona, stergand copaci si ziduri de case, cand pe stanga, cand pe dreapta spre deliciul copiilor si bucuria noastra ca am mai salvat la buget vreo intrare la un parc de distractii.
Am ajuns la teleferic, ne-am imbarcat si ne-am pus la adapost proviziile, lucrurile stralucitoare, agatatoare sau orice ar putea fi o prada usoara pentru maimutele naravase de sus dar … surpriza, am vazut maimute mai energice la zoo, astora probabil ca nu le pria libertatea sau erau satule. Unele se cautau, clasic, de paduchi dar parca nici paduchii nu mai erau ce stiam noi…ca nu prea aveau. Adevarate animale de companie, curate si pariez ca si vaccinate. Copiilor le-au placut oricum, Eu vroiam sa ajung sus, sa vad Africa, poate de-asta nu m-au impresionat maimutele pseudo-naravase.
Africa- frumoasa priveliste, frumos inceput de continent, cu oraselul Ceuta alb in stanga si crestele semete in dreapta sincer te face sa te sui in prima barca si sa treci. Asta daca ar fi sa visam, ca de fapt e mai complicat, vama, vize, taxe etc, doar e o lume libera…
Am plutit vreo jumatate de ora in visul asta, dupa care am facut cale intoarsa cu telecabina si apoi cu autobuzul pana la Europa Point, zica-se cel mai indepartat punct al Europei, cu ceva relicve de tunuri din al doilea razboi mondial, cu farul cu pricina, un loc de joaca, o terasa…dar gandul meu era tot la Africa.
Ne-am intors dupa mai bine de 5 ore petrecute in Gibraltar si va recunosc ca singurul lucru care m-a impresionat, dar pentru mine a fost deajuns, a fost silueta Africii nici macar la orizont ci mult mai aproape.
Pentru noi locul asta are acum dubla insemnatate, a fost cel mai indepartat punct al calatoriei, practic de acum incepe drumul inapoi spre casa dar acum a capatat si una noua, pe cand o Viata pe indelete in Africa?
