Imi este clar, nu am timp sa scriu atat cat ar trebui, o sa avem amandoi treaba multa iarna asta sa va aducem la zi cu experientele noastre, asa ca incerc macar sa scriu cate o poveste mai interesanta din fiecare loc prin care trecem.

Povestea asta este despre Anne, familia ei si casa de la sfarsitul drumului. Da, de la sfarsitul drumului, dupa ei incepe campul de porumb.

Am ajuns la ei urmand o harta de mana trimisa pe e-mail, pe niste drumuri de tara late cat rulota noastra. Satul lor, imi vine greu sa-l numesc asa deoarece arata mai bine decat multe din oraselele noastre, e la 40 km de Toulouse.

Ne asteptau in drum 2 din cei 3 copii, pe bicicleta si apoi ne-au escortat pana la ei acasa, 5ha de teren, o casa de pe la 1800 in plin proces de renovare, 2 cai batrani-de decor, doi catei simpatici si un papagal cu ganduri de evadare.

Initial atmosfera a parut usor ciudata, aproape fiecare parte a casei era mai mult sau mai putin in renovare sau redecorare, cateii mergeau nestingheriti peste tot, papagalul zbura peste capetele noastre, de la copacelul din living la dulapul din bucatarie.

Incet, incet intram in poveste si noi, ne ajuta Anne, mama copiilor, absolventa de design interior la Paris, care ne spune ca a ales zona asta in dorinta de evada din cotidian si din nebunia „civilizatiei” pentru a-si creste copii drept si cu valori adevarate. E cu vreo 7 ani mai mare ca mine si o admir pentru taria si dorinta de a redescoperi valorile pentru care si noi am pornit in calatoria noastra, Anne le-a gasit si a inceput sa le puna si in aplicare, noi o vom face cand ne intoarcem.

De cand s-au mutat acum 15 ani in zona, viata familiei ei este un exemplu local si un protest in acelasi timp impotriva consumerismului societatii civilizate.

Pentru renovarea casei nu au platit pana acum pe nimeni, o face singura sau cu ai ei copii, cand au timp. Materialele folosite sunt in mare parte reciclate sau recuperate de la altii care le schimba „ca pe sosete”. Sotul ei lucreaza la o companie franceza din domeniul aero-spatial dar nu are telefon mobil, nici ea, doar fix…si stiti ce simplu si bine e?

Recupereaza tot felul de materiale, le reinterpreteaza, le integreaza, le redescopera.

A inceput constructia unei mici cabanute pentru oaspeti, din lemn si cu pereti din baloti de paie la care m-am facut cand am putut de util in cele 4 zile cat am stat acolo, mai ales ca ma intereseaza tehnca asta.

Cultiva legume, fructe, cumpara doar de la vecinii fermieri sau produse sanatoase-bio si numai cat au nevoie.

Au incetat sa-si mai toace nervii pentru ordinea zilnica din casa, lucru care ne-a bulversat initial, dar cand e cazul fiecare membru al familiei are zona lui de responsabilitati si totul se „lumineaza” imediat. Sanatoasa atitudine, pentru cap.

Interiorul este strans legat de exterior atat prin ferestrele mari si accesul nestingherit cum ziceam al prietenilor patrupezi dar si printr-a abundenta vegetatie necesara confortului Olgai – papagalita. Creativ, interesant si sincer extrem de natural si sanatos.

Personalitate este cuvantul care-mi vine in minte cand ma gandesc la ei, fiecare coltisor are povestea lui.

Copii, de liceu, deseneaza, folosesc jocuri clasice, fara gadgeturi, fara multa tehnologie, n-am vazut televizor in casa aia, in schimb aveau peretii plini de rafturi cu carti, o pianina recuperata si reparata si ea, clarinet, mandolina si multe jocuri logice.

In ultima zi, in timp ce-mi inmuiam mainile in pamantul lutos pentru a finisa peretii cabanutei n-am putut sa-mi opresc intrebarea – de ce ne chinuim sa inventam sau sa acceptam materiale inventate de altii, care se dovedesc mai devreme sau mai tarziu ca sunt nocive pentru sanatate cand avem la dispozitie tot ce se poate mai sanatos – natura.

De cand am intrat in Franta m-a fascinat armonia cromatica si texturala din constructiile de pe la tara. Nimic strident, nici o bara de inox, nici o tencuiala decorativa albastra, nici o placare cu marmura, un cap de leu „pe auriu”.

Iar armonia este una din valorile pe care Anne a cautat-o si descoperit-o pentru familia sa, armonia dintre om si natura, dintre oameni cu diverse personalitati, dintre elemente decorative disparate.

Armonia e principalul lucru pierdut, cautat si in curs de regasire in Europa.

Armonie si echilibru va doresc si voua iar pentru Anne…sper sa ne revedem cat de curand, sa ne recuperam lucrurile uitate de Lilu. 🙂