Portugalia. Dimineata ploioasa, dar ploioasa rau. reusim sa bagam copii in masina intre doua reprize de ploaie, apoi ma echipez corespunzator pentru inundatii adica…sandale, pantaloni scurti si pelerina de ploaie si ma apuc de strans baza, cablul electric, picioarele, husa de ploaie pentru noul capac homemade al portbagajului rulotei si apoi trag masina aprope de carlig.

Plecam, sincer abia astept sa ajung in Spania, nu ca nu mi-ar fi placut in Portugalia ba chiar ne-am facut si prieteni buni aici, dar Maricica (GPS-a, pentru cine a intrat mai tarziu pe receptie) s-a ratacit rau de tot pe aici facandu-ma sa-mi etalez maximele calitati sofericesti si sa-mi „gravez” ferestrele laterale ale rulotei cu modele de pereti de casa de pe strazi foarte inguste …portugheze.

Autostrada, singura varianta decenta dinspre Faro spre Sevilia, ploaie, soare cu dinti, ploaie iar si in total vreo 16 masini in 170 km. Sa fie oara de vina ziua de sambata sau criza? Nu stiu, dar eu sunt multumit, ma las putin furat de peisajul cu maslini, arbori de pluta si nesfarsite dealuri cu plantatii de clementine, inca verzi.

Intram in Spania, repede dupa doar vreo 40 de km din cei 190 propusi azi, pana la Sevilia si parca e mai soare, poate doar o impresie…

Soare, ploaie, maslini, sere, dealuri, ploaie si cam atat dar…!?

Sevilia la orizont, abia astept sa ajungem la camping sa ne aranjam si poate sa mai prindem cateva ore de plimbare prin oras.

Intru zambitor pe usa receptiei singurului camping pe o raza de 100km in jurul Seviliei, mare de altfel si destul de impunator de la intrare.

Hello, hello! How are you? … Cat ne-ar costa o noapte doi adulti, doi copii, masina si rulota? (Noi stim din ghid si din aplicatia instalata pe mobilul Nicoletei, dar e metoda clasica de a deschide discutia cu cei de la receptie…)

Am reusit sa ma eschivez de privirea „usor” sictirita, iertati-mi expresia deloc de sorginte spaniola, a receptionerului si inaintez mai departe cu discutia….A plouat mult azi pe aici?

Primesc raspuns….aveti lista aici, adult, copiix2, masina, rulota, curent ….total 35,5 euro….

Imi cam piere cheful de conversatie pentru-ca nu asta era pretul pe care vroiam sa-l aud, unul din cele mai scumpe din cate am intalnit noi pana acum.

Intreb si eu ca omu’, sa nu zic clientu’…Stiti…dar noi avem de pe net un alt pret, de ce e diferit….adica, mai mare, suntem si membri ACSI (un mare grup olandez care inspecteaza si incheie dealuri bune cu campinguri din toata Europa)…reducere ceva?

Raspuns: Noi nu acordam reduceri, va convine bine, nu ….sunteti liber sa plecati….

Eu: Pai e mare diferenta dintre pretul de pe internet si cel de aici, de ce?

Raspuns: Aveti ceva de comentat scrieti-le lor, nu noua….

Eu: mut pentru 2 secunde (dupa 18000km si atatea campinguri vizitate)…ma asteptam la asa reactie la o tanti’ de la finante, de la taxe si impozite nu de la baiatu’, numit mai departe – mârlanu’- de la receptia singurului camping de langa Sevilia, nu de langa Cucuiatii din Deal.

Mârlanu: deci, mai vreti?

Eu: Da, doar o noapte, dar ….de curiozitate…de ce e asa scump, e cel mai scump de pana acum, de prin Europa, in Spania e mai scump decat in oricare alta parte, calatorim totusi de 6 luni….am vazut ceva campinguri….

Mârlanu: nu ma intereseaza de cand calatoriti, vreti bine, nu… la revedere

Eu: nu inteleg, imi pareti putin suparat….

Mârlanu: stiti ce, hai mai bine plecati, eu nu vreau probleme, gata, nu va mai primesc….

Eu: mut si usor efervescent pentru alte 2 secunde….Ma gandesc repede ca  marlanu’ are dreptate intr-un sens, e singurul camping in jur si profita, drept urmare tac, inghit cateva vorbe in spaniola pe care le stiu si eu dar nu vreau sa le folosesc si-l intreb: Ma dati afara, cu 3 copii in masina, de ce?

Mârlanu: pai faceti discutii, eu nu vreau probleme…

Eu: Fan Radio Guerilla ce ma dau, imi aduc aminte de unul din line-urile lor, cel cu „inteligencia” si-i spun…Ok, hai sa ne calmam, va platesc acum pentru azi si gata maine plec…

Frumoasa tara, frumos oras Sevilia, dar ca peste tot, civilizatia nu tine de tara ci de oameni, si marlani sunt peste tot, unii chiar mai mari ca la noi.

Daca aveti ocazia sa vizitati Sevilia cu rulota sau motorhome-ul, nu veniti aici, decat daca vreti sa-i lipiti o guma-n par baiatului de la receptie si apoi sa plecati in alta parte. Sa-l salutati si din partea mea. Numele lor e Villsom si nu au nici macar pagina de internet.

Ma documentez si pana anul viitor va gasesc eu un alt loc de cazare in zona. Promit!

Stiu bine ca pe langa marlani, Spania are si multi oameni prietenosi, sper doar sa avem parte de cati mai multi!

Va las cu o parte din frumoasa Sevilie.

Bogdan. Des Hermanas.28.09.2013

E mult, e putin, greu de zis. Dar pentru noi e tot ce ne-a trebuit ca sa ne schimbam viata. Am plecat cu planuri de acasa, cu teme facute, cu idei, cu experiente de impartasit, cu harduri goale avide de informatii, cu haine pentru 4 anotimpuri. Am plecat cu un bebelus in brate, care acum alearga de-i sfaraie calcaile, am plecat cu alti doi prichindei dornici de aventura care au descoperit ce mare e lumea de dincolo de gard, ba chiar se simt acum oriunde in lume la fel de comod si dezinvolt precum in curtea lor.

Am plecat cu o masina de care m-am indragostit de la prima vedere acum 8 ani si care ne poarta in continuare la fel de confortabil ca in prima zi cu tot atelajul dupa ea. Am plecat cu o rulota veche de 15 ani care rezista pe baricade dupa toate drumurile de tara pe care le-a strabatut, pietruite, betonate, asfaltate, cu sau fara gropi. A pierdut un picior, un amortizor, a mai plouat inauntru, am schimbat, am reparat…mergem mai departe.

Am uitat lucruri prin locurile prin care am trecut, am primit altele in schimb prin alte locuri, echilibrul de care vorbeam tot timpul e prezent peste tot. Cred ca am descoperit o reteta de succes.

Dupa 6 luni „pe drumuri” pot spune cu mana pe inima ca nimic nu e la voia intamplarii, intrebarile cu care am plecat au primit rand pe rand raspuns, prin oameni, prin locuri, prin intamplari. Orice problema are rezolvare, trebuie doar sa vezi calea si asta necesita putin mai multa detasare si relaxare din valtoarea cotidiana. Trebuie sa lucram mai mult la noi, la minte si la trup.

Am plecat cu dorinta de a intalni oameni interesanti si asteptarile ne-au fost mult depasite, am intalnit oameni frumosi, exemple reale de viata, OAMENI ADEVARATI.

Am plecat cu speranta ca undeva prin lume mai exista, presarata din loc in loc LINISTE si am descoperit cu multumire si incredere ca exista, ba mai mult, din ce in ce mai multi oameni din lumea asta nebuna sunt in cautarea ei. Cred ca dupa ce va trece curentul BIO, linistea va fi urmatorul trend. Dar noi am fost mai norocosi si am descoperit locuri in care ea nu e o moda ci un mod de viata.

Vroiam o schimbare in viata noastra, am plecat ca sa ne schimbam cumva, ne-am schimbat – in bine. Cred … de fapt sunt convins, ca la intoarcere, fara lipsa de modestie, lumea va fi putin, putin mai buna pentru ca am invatat ca, daca vrem sa schimbam ceva in lume, trebuie sa incepem schimbarea cu noi, asta am si facut….

Am plecat inspirati de altii si speram ca la randul nostru sa-i inspiram pe altii, demonstrandu-le ca ceea ce am visat noi, exista, se poate realiza, trebuie doar sa-ti doresti sa iesi din spatiul de „confort” cotidian, sa-ti doresti sa treci peste prejudecati, sa vrei sa schimbi ceva in tine.

Mai avem drum inainte, o luna, trei, patru, deja nu mai conteaza prea mult, putem spune ca am crescut in 6 luni cat altii in 10 ani, poate mai mult.

Merita fiecare banut cheltuit, fiecare picatura de sudoare, fiecare secunda de cearta si fiecare clipa de impacare, fiecare provocare.

Privita dinafara poate parea plictisitoare aventura noastra, mai ales ca nu am reusit sa tinem la zi jurnalul, plin totusi de evenimente, dar si datorita faptului ca asa cum ne comenta cineva, candva „voi de ce aveti numai povesti frumoase?”. DA, asta traim, asta avem. E adevarat ca ne mai si certam… e normal sa avem pareri diferite, mai ales copiii al caror loc in ecuatia luarii deciziilor a devenit extrem de important, dar impacarea si concilierea e mai rapida si mai prezenta decat inainte. Lasand la o parte oboseala acumulata pe drum si care poate mai ascute reactiile cateodata, starea generala e pozitiva si cu ascendent in BINE.

Va las cu „inventarul” si concluziile Nicoletei.

Asadar… avem:

– 6 luni de calatorie;

– 17500 km parcursi;

– 12 tari prin care am trecut;

– in jur de 100 de localitati vizitate;

– peste 50 de muzee si de obiective turistice carora le-am trecut pragul, plus inca de 2 ori atatea doar  vazute sau pozate de afara;

– un zoo si 2 parcuri de distractie vizitate;

– peste 30 de campinguri;

– 20 de familii de gazde Servas (pentru cine este curios despre ce reprezinta SERVAS, asteptam mesaje in privat)

– 110 oameni cunoscuti plus o comunitate de 60 de adulti si copii si vreo 30 de vizitatori in Germania (din care am ramas in contact cu vreo 10) si tabara de Globetrotteri din Olanda (aici am stat de vorba cu vreo 30);

– peste 60  de romani intalniti pe drum (o parte prieteni dragi noua)

– 2 mari si un ocean in care ne-am bagat picioarele si nu numai…

– multi munti si paduri traversate;

– 3756 de like-uri pe facebook

– 1856 de fotografii pe instagram si 184 de followers;

– 22 de filme postate pe youtube si 4455 de vizualizari;

– 62 de articole pe blog si sper sa aflu cate vizualizari ca inca nu stiu cum sa dau de ele;

– vreo 18000 de fotografii si vreo 500 de filmulete de sortat!!!

– o mini expozitie de pictura naiva (vreo 30 de picturici Lilu&Tesa)

– 3 litri de miere consumate;

– am mancat de 5 ori la restaurant;

– 85% mancare bio sau locala;

– 25 de euro dati artistilor stradali;

– 5 piane incercate ;

– o sticla de Panadol consumata;

– 2 cauciucuri schimbate, si inca doua pe care le schimbam azi;

– o noua baterie la masina;

– un amortizor de rulota si o roata mica tot de acolo;

– in jur de 1300 l motorina;

– 10 perechi de incaltaminte cumparate la toti membrii familiei (pe motiv de furat, stricat, crescut piciorul sau inceput sa mearga)

– o vizita la spital, cand am avut entorsa la picior;

– am – 5 kg eu (speram mai mult), +2kg Bogdan;

– am plecat fara, ne intoarcem cu 3 biciclete;

– hainute si accesorii  Lilutesa  vandute sau facute cadou in toate tarile traversate;

– o medie de 1200 de euro cheltuiti pe luna;

– cateva aparitii in presa online, scrisa si tv;

Ce nu am reusit sa facem:

– sa postam pe blog tot ce ni s-a intamplat;

– sa vand in targuri;

– sa gasim sponsori mai multi 🙂

– sa ne ocupam si de magazinul online (care se va deschide cand ne intoarcem ;))

– sa invat mai multa franceza 🙂

– sa vedem Irlanda, Scotia, Berlinul, Normandia si mai multe castele de pe Valea Loirei

– sa vizitam mai multe muzee (pe motiv de varsta copiilor si buget restrans)

Ce am invatat:

– 3 copiii nu sunt o piedica in viata ci uneori iti dau aripi 😉

– se poate vedea lumea si fara muuulti bani;

– fericirea copiilor este foarte simpla;

– sanatatea tine de cap si liniste sufleteasca;

– planurile de acasa se schimba intotdeauna;

– VIATA ESTE UN ECHILIBRU!

Despre copii:

– Dragonul a plecat in brate si acum fuge cum prinde ocazia. Este sociabil si face cu mana tuturor celor care trec pe langa noi sau pe langa masina. Este cel mai zambitor si a cucerit inimi de la 2 ani pana la 84 de ani :). A fost autodiversificat si mananca ce ii place si cand are chef, restul compenseaza cu lapte matern, oricand si oricat. Are deja si masele, ii lipsesc caninii. Ii place sa „calculeze” cum spune Tesa cand il vede ca butoneaza la laptop. Cuvintele preferate raman „mama” pentru mami si tati iar „caca” pentru orice altceva.

-Lilu a descoperit ca ii place matematica si adunarea a invatat-o foarte repede, la scris e mai greu pentru ca pentru el statul pe scaun mai mult de 10 minute este tortura…Tesa prinde foarte repede scrisul, chiar daca este stangace, si are ureche foarte buna la limbi straine. De altfel amandoi au invatat foarte multe cuvinte in engleza, si cateva in franceza, Lilu incepand chiar sa incerce sa converseze cu diferite gazde. Nu stiu inca diferenta dintre un Monet si un Picasso dar recunosc de la o posta un kitsch, fie el vestimentar sau de alta natura.  Au inceput sa isi faca foarte usor prieteni si sa fie mult mai dezinvolti, avand in vedere ca de felul lor erau niste copii timizi. S-au perfectionat in dans, bicicleta, catarat in copaci si pe stanci si sarituri in piscina! 😉 De 2 zile sarbatorim ca Tesa a renuntat la supt degetul, din initiativa ei!

Inchei cu replica lor favorita „Asta-i viata pe indelete!” si un scurt „moment artistic”.

Multumim celor care ne-au fost alaturi pana acum, prietenilor vechi si noi.

Pe indelete noua, pe indelete si voua!

Ionestii. 23.09.2013 Coinbraõ. Portugalia

Sunt deacord cu globalizarea pana la un punct, ala de pe „i” de la identitate evident. Cata vreme fiecare tara, loc, regiune, natiune si civilizatie isi pastreaza intact parfumul si elementele ce le diferentiaza de alte surate au ba, de pe mapamond, se poate da liber la globalizare. Parerea mea.

Nu ma deranjeaza acum dupa 10 tari vizitate in 6 luni sa ma globalizez si eu putin. Stau pe terasa la camping, in Portugalia, evident cu un pahar de vin de Porto ca abia de ne-am intors din orasul cu pricina si ma gandesc ce buna a fost gustarea de seara, branza frantuzeasca cu struguri autohtoni, dupa ce la pranz am mancat niste paste italienesti de toata frumusetea gatite de scumpa mea sotie – romanca. Ma gandesc ce frumos a fost ca fiecare din copii si-a sarbatorit ziua in alta tara, am ascultat „La multi ani” in vreo 4 limbi, imi fac planuri ca la intoarcere sa incercam sa ne mutam la tara, sa facem poate o ferma cu iz de Provence, cu multa vegetatie si flori precum gospodariile englezesti si in care sa fie curatenie, nu chiar ca in Austria dar macar ca in Cehia vecina, mai salbatica si mai artistica putin. Nu ma deranjeaza daca vom fi mai departe de un drum national, Slovacia e plina de drumuri proaste ca la noi si are mai multi turisti. Evident ca ceva idei de pe la nemti s-au strecurat si in organizarea noastra ca doar experienta se doreste constructiva, dar pana la urma vreau sa ne dam frau liber imaginatiei la noi in tara ca avem multe de aratat si de adaugat la mai sus pomenita globalizare, a nu se citi aplatizare!

Daca tot vorbim de globalizare, va las cu un album de fotografii din Bilbao, chiar daca nu mai suntem, momentan, in Spania.

Bogdan. Vila de Chã. Portugalia 17.09.2013

PS. Nicoleta spune ca e putin „varza” articolul, dar cata vreme e de Bruxell ca tot am fost si pe acolo, consider ca suntem in tema 🙂

Faceam cam mult pe drum dinspre Callais spre Bachy, unde ne asteptau primele gazde din Franta! Eram obosita, un pic artagoasa si suparata pe Bogdan ca ne duce prin nordul Frantei, in loc sa mergem in Normandia. „Sper sa merite drumul asta!” ii spun printre dinti.

Ajungem in satucul cu pricina si Maricica noastra ne ameteste pe strazi de tara. Intr-un colt apare o minune de casa veche cu un joc frumos al acoperisului. Bogdan imi spune sa fac repede o poza, eu ii spun ca mai avem putin pana ajungem si ca vom avea timp sa ne intoarcem la casuta frumoasa..Ajungem la destinatie ca sa aflam de la proprietari ca de fapt am trecut de adresa si ca trebuie sa ne intoarcem vreo 100 de metri, exact…la casuta din poveste. Apare stapana, o femeie frumoasa si slaba. Nu imi vine sa cred ca  are 5 copii, dar ma conving repede. In curte ne asteapta cu o cutie mare de vechituri, cred eu, dar copiii descopera o mare comoara acolo: costume de tot felul, pe care le scosese din pod, stiind ca va avea in vizita piticii nostri. Ai mei au avut de treaba cateva ore si nici ca i-am simtit.

Incet, incet am descoperit „casa visurilor mele”  🙂 pentru ca decorul, facut chiar de ei imi amintea de revistele Art et decoration, pe care le devoram cand ne construiam noi casa.

Pe rand apar si copiii si sotul si ma minunez cat de frumosi sunt cu totii! Vorbim despre talciocuri, vechituri, handmade, alaptat si Catherine ii spune incantata uneia dintre fete ca ne potrivim si ne plac aceleasi lucruri. Domnii dezbat subiectul deja clasic „imaginea Romaniei” si pun la cale un gratar mixt in virtutea francofoniei noastre. Eu sunt la fel de impresionata. Imi arata mica gradina, casa facuta in copac de tata si cei doi baieti, imi prezinta calul, pisoiul, catelul si apoi gatim impreuna ceva aperitive.

A doua zi suntem treziti de mugetul vacilor vecinilor care trec sa ne salute! Le multumim pentru laptele pe care l-am primit de la ele. Merg si o ajut pe gazda sa pregateasca camerele pentru ca are oaspeti. Are 2 camere de inchiriat in sistem agroturism facute de ei si decorate de ea. Ma indragostesc…vreau sa fiu si eu asa cand voi fi mare! Intre timp ea pleaca la alergat cu o prietena pe care mi-o prezinta la intoarcere si imi spune sa ii arat si ei hainutele Lilutesa. „I-au placut foarte mult prietenei mele hainutele tale! Ah! Stii ca ea e nepoata celui care a infiintat Camaieu! imi spune mai spre seara „You should be proud!” (I am!).

Am sarbatorit si primul an al dragonului unde a primit o marioneta dragon si o jucarie ce le-a apartinut copiilor ei! Cadouri cu suflet si date cu drag…

In zilele urmatoare am vizitat imprejurimile si am fost la un „brocante” (un fel de talcioc cu vechituri, in care nu stiam la ce sa ne mai uitam)…multe lucruri frumoase si mult mai ieftine decat in orice targ de vechituri si antichitati de pe Kiseleff.

Si da, mi-a trecut orice suparare ca Bogdan ne-a ocolit prin nordul Frantei! Copiii s-au simtit minunat, aveau de toate cat sa fie fericiti, eu nu am stat cu gura pe ei sa faca liniste, pentru ca spatiul le permitea sa tipe in voie si sa nu deranjeze pe nimeni, s-au batut cu apa cu baietii cei mari, au explorat camerele copiilor (cel mai mic dintre copii are acum 14 ani :)), s-au ascuns, au mers cu bicicleta si au zis ca vor sa mai stam acolo…

Inca una dintre familiile minunate, cunoscute in aceasta calatorie, oameni frumosi, exact ce cautam sa cunoastem in aceasta calatorie.

Iubim viata pe indelete!

V-am zis ca ne-am hotarat sa ne mutam la tara? 🙂

Nicoleta.