Suntem de ceva vreme in Provence, loc de care marturisesc ca m-am indragostit. Cred ca este primul, de cand am plecat din tara si stiu si de ce, pentru ca, in mare, aduce cu o parte din Romania. E drept, marketing-ul isi spune cuvantul si aici, au stiut sa vanda foarte bine ce au, dar au si ce! Salbatica, linistita, cu frumuseti naturale din plin, traditii pastrate si oameni primitori.
Ce sa zic…Doamne Doamne se pricepe bine la echilibrat lucrurile, daca rulota ne dadea batai de cap si de spate, macar ne-a lasat sa ajungem in curtea unei familii extrem de interesante, doamna americanca, new yorkeza mai exact iar el francez un simpatic boulanger- patiser (a nu se interpreta ca pe la noi ). Aveau si doua fete, cam de varsta alor nostri iar una din ele, tiza Tesei noastre, s-a imprietenit imediat cu …bebe Nic. Incercam si varianta asta pentru ca, macar acum daca tot a luat-o la pas si-l plac fetele, trebuie sa scapam de „bebe”.
Revenind….experienta a fost ca-n filme, cu intriga, dezvoltarea cursiva si plina de suspans a actiunii si finalul neasteptat dar simpatic. Intriga venea din faptul ca noii nostri prieteni aveau in vizita bunicul din America, lucru greu de armonizat cu stilul mai boem din frumosul L’isle sur la Sorgue.
Povestea capata rapid un aer hazliu in momentul in care americanul nu regaseste aici mai nimic din confortul si spiritul consumerist cu care era invatat la New York. Magazine inchise la pranz, mancare mai scumpa, stil mai boem de trai, stradute mici umplute de istorie si romantism si nu in ultimul rand interferenta cu parerea parintilor vis-a-vis de educatia fetelor.
Lasand la o parte aceasta povestioara demna de o comedie usoara de vara, Philip a fost extraordinar de inspirat cand ne-a facut lista cu locurile de neratat din zona, Fontaine de Vaucluse, Beaux de Provence, Beauteix, Abbey de Senaque, Carpentras, Rossilon, Avignon, Gordes.
Povestea se finalizeaza in mod la fel de simpatic incercand sa convingem americanul cu pricina de calitatile noastre culinare gatind o tochitura cu mamaliguta si branza de burduf. Ceva, ceva l-am convins…cu tochitura si branza dar mamaliga o prefera sub forma de …pop corn!
Francezilor le-a placut tot, asa ca suntem multumiti.
Dupa peripetiile cu piesa minune si greu de gasit, amortizorul de la bratul rulotei, in plin sezon de vacanta (ni s-a dat prima oara termen de aducere a piesei in septembrie, apoi dupa dublarea pretului s-a gasit in 2 zile..), am plecat dupa mai bine de o saptamana din L’isle sur la Sorgue spre Toulon.
Cum „lucrarea” ne-a subtiat bugetul, in curs oricum de subtiere, am cautat si gasit un camping undeva la mijlocul distantei, langa muntele St. Victoire. Ieftinut, dragut, odihnitor si cu wi-fi gratuit, nu mai vorbesc de trambulina (trebuie amintita deoarece ne-a oferit ceva clipe de respiro macar cu doi copii).
Tot drumul a fost salbatic, serpentine, paduri, drumuri pe buza prapastiei, la un moment dat peisajul semana cu cel din „Drumul oaselor” sau „Trandafirul galben” doar ca era evident ca in loc de Florin Piersic trebuia sa apara Jean Paul Belmondo.
Am poposit pe coasta in La Seyne sur Mer, unde ne asteptau alte gazde, o familie tot mixta, un roman cu o frantuzoaica, Felix, un roman fericit, care locuieste de 15 ani aici, alaturi de sotia lui Silvie, artist plastic cu real talent. Le multumim de gazduire si de ajutorul oferit in a gasi un loc unde sa ne odihnim cateva zile fara sa ne coste nimic.
Am fost si in Toulon, nu prea pe gustul nostru, multe blocuri, un port plin de iahturi si mai putina istorie decat in satucele de pe drum, dar a fost in programul dedicat copiilor. Datorita lui Felix si sotiei sale am aflat de o oferta turistica, 6 euro/adult plimbare 20 min cu vaporul pana in Toulon, apoi transport cu autobuzul vreo 10 statii prin oras pana la teleferic si urcat cu acesta din urma pana pe muntele Faron si bineinteles acelasi dum la intors. O adevarata excursie pentru cei mici iar imaginea din varful muntelui merita cu siguranta.
Acum suntem in Sanary sur Mer, aproape wild camping in sensul ca suntem intr-o livada de maslini, dar cu acordul proprietarului, Stephane un sculptor francez. Cer plin de stele, greieri, singurile luminite sunt globurile noastre solare agatate de cortul rulotei si ne mai viziteaza din cand in cand o pisica de undeva de prin vecini care manaca…paste cu spanac…pana si pisica de Provence are alte obiceiuri decat cea de pe la noi.
Asa cum spuneam si la inceput, aici chiar m-as muta, e primul loc care m-a facut sa ma gandesc la asta si culmea e ca nu are nimic din aerul de tara civilizata, ci are mult parfum, o paleta intreaga de culori si spirit artistic cat vezi cu ochii.
Bogdan 12.08.2013 Sanary sur mer.
