Am plecat in aceasta calatorie sa cunoastem lucruri, oameni, sa ne unim ca familie, sa invatam de la altii si sa ne bucuram de viata.
Bogdan a descoperit o organizatie de gazde, oameni care se ofera sa te gazduiasca pentru maxim 3 zile si sa-ti prezinte comunitatea, zona in care locuiesc. Deja de Miklos, din Ungaria, v-am povestit si eu si Bogdan cate ceva.
In Slovacia nu aveam decat raspunsul unui domn care se oferea sa ne primeasca si cu o zi inainte de a pleca din Ungaria a zis ca mai scrie catorva persoane. Ne-a raspuns Mirjam, din orasul Galanta, la 60 de km de Bratislava. Descrierea ei ne placea pentru ca era artista, avea 3 copii (cam de varsta noastra) si calatorise ceva la viata ei. Asa ca am fost incantati. Cand am ajuns in oraselul ei nu stiam la ce sa ne asteptam, iar Lilu era nerabdator, pentru ca drumul fusese cam lung (aproape 3 ore, nu va imaginati ca mai mult). Drept urmare, copilul meu, care de altfel este timid la o prima intalnire, a ales sa ramana singur in casa unei straine, pana cand tati venea sa ne ia si pe noi din masina! Si era foarte incantat…tipa urla si facea sarituri pe canapelele femeii care abia ce ne deschisese casa, noua niste straini din Romania.
Mirjam ne-a intampinat cu un zambet mare si cu relaxare. A zis sa nu ne facem probleme de galagia copiilor ca vecinii sunt intelegatori, le-a dat creta sa deseneze pe dulap si ne-a prezentat toata casa, toate picturile ei si cele ale copiilor ei, la fel de talentati. Am mers impreuna la cumparaturi si pe drum ea a alergat si s-a jucat cot la cot cu Lilu. Am discutat de parca ne stiam de o viata si era incantata ca are casa plina de copii, asa cum fusese in vremurile trecute. Acum se simtea un pic singura (fiecare copil la casa lui si sotul ocupat cu munca). Ne spunea ca isi doreste nepoti, dar nu stie cand ii va avea..Am gatit impreuna ceva usor si repede („I’m lazy! I don’t cook slovakian!” ) si am stat la povesti despre cum a calatorit de 2 ori 800 de km pe jos, despre copiii ei si calatoriile lor (o fata cu ceva probleme de sanatate, un baiat budist care a mers in Asia cu bicicleta pentru 6 luni, a muncit in America, Anglia si Norvegia, iar acum isi construieste o casa intr-un fost grajd de vaci, si o fata care incearca sa termine design vestimentar, dar care este ocupata pentru ca este dansatoare intr-o trupa ce are spectacole multe in alte tari). Ne-a aratat site-ul ei si al fiicei si ne-a spus povestea foarte frumoasa al unui tablou creat de toata familia. Desi initial am zis ca vom dormi tot in rulota, ea a insistat sa dormim in casa, ca are loc. Asa ca am dormit in camera copiilor, care era plina de desene si de lucrurile lor. Avea o gramada de jocuri pentru copii si jocuri de inteligenta pe care le juca si se bucura, daca reusea sa castige, exact cum se bucurau si ai mei copii.. Dimineata i-a dus pe cei mici in atelierul ei unde au facut impreuna bratari si mi-au facut mie cercei, mare incantare pentru toata lumea.
De unde am zis ca vom sta doua nopti, am ajuns sa stam trei, pentru ca a insistat sa ii cunoastem mezina, care voia sa ne duca la un muzeu de copii. Spre uimirea mea, fata care dansa cu focul, ca ocupatie, era o fata blanda, sensibila si foarte copilaroasa. A facut fotografii cu masti si costume si a stat sa coloreze cu noi si cel mai important este ca a inghitit o gramada de glumite de la Lilu, care, din motiv ca o cam placea, a batut-o cu perne, i-a pus piedica, i-a desenat geanta cu pixul…Ne-am despartit cu dorinta de a ne revedea si seara deja ne conversam pe facebook.
Ceea ce nu v-am spus este ca Mirjam plecase de dimineata la fiul ei la munte si ca ne lasase cheia casei noua, unor oameni pe care ii cunostea de 2 zile, si ca inainte de a pleca ne-a spus emotionata si cu vocea tremurand ca ea are multa experienta de viata si ca a cunoscut multi oameni in calatoriile ei, dar ca noi suntem o familie speciala, sanatoasa, ca ii plac copiii nostri si asta inseamna ca noi suntem parinti extraordinari. Pot sa spun ca eu aveam ochii in lacrimi…
Atat de mult ne-a placut, incat am decis sa o vizitam si la fiul ei ca sa il cunoastem si pe el. Aici am mai cunoscut niste oameni frumosi, atat fiul si prietena lui, cat si vecinii de langa, care la sfarsit ne-au dat prajituri si mancare pentru bebe facuta de ei…Copiii au fost incantati sa vada oi si porci, iar pe drum am vazut multe caprioare si chiar si o vulpe.
Si iata ca daca Slovacia nu ne incanta foarte mult datorita multor cratere in asfalt si a asemanarii destul de mari cu Romania in unele privinte, ne-a incantat enorm in privinta oamenilor cunoscuti aici..
Mirjam ne-a impresionat de-a dreptul si copiii ei la fel. Oameni frumosi, deschisi, speciali, oameni care iubesc sa calatoreasca, la fel de mult ca si noi, oameni fara averi materiale dar foarte bogati spiritual. Noi suntem absolut convinsi ca vrem sa ii revedem si speram sa reusim in viitor.
Multumim Mirjam pentru toate experientele frumoase si speram sa intalnim in calatoria noastra si mai multi oameni ca tine!

Nicoleta 18.04.2013

Suntem inca in Krems, Austria si lasand deoparte povestea gazdelor noastre de aici, de loc de neglijat dar despre care vom scrie separat, azi am avut o zi mai …pentru baieti cu aptitudini de cercetasi.

Am plecat de dimineata cu tot familionul sa vizitam orasul vechi, condusi de Pete, noul nostru prieten. Am „batut” vreo 2 ore strazile cu istorie din oras, am admirat panorama de pe terasa bisericii din centrul vechi si apoi am pornit agale spre casa, pentru masa de pranz. Gazdele au plecat la o aniversare, noi am mancat si apoi am plecat „pe caii” masinii la o manastire fortificata Stift Göttweig, admirata inca de ieri la venire, undeva pe o creasta de deal la vreo 7 km de oras.

Am ajuns in 10 minute dar…surpriza, Tesa a adormit, mami a ramas cu ea in masina, iar noi baietii am purces in cercetare. Am inceput oarecum oficial si usor intimidati de faptul ca locul cu pricina, gazduind si un restaurant destul de pretentios si o sala de conferinte, faceam cam nota discordanta in multimea de proprietari de bentley, mercedes si „4 ace”. Mi-am revenit destul de repede, molipsit de energia lui Lilu si de dorinta lui de …citez „a cunoaste noi lucruri”. Bebe era de acord cu noi, cate vreme l-am luat in gasca noastra. Spre norocul nostru, intrarea a fost gratuita, motiv de week-end cred dar traseul oficial s-a dovedit destul de scurt si usor monoton.

  Am revenit la masina…Tesa dormea cu si mai mult spor,astfel incat ne-am pus pe cercetat. Am luat lejer la pas o carare nu prea batuta de la baza zidului ce apara biserica si la fel de lejer am inceput sa construim o poveste. Lilu descoperea tot felul de arcade zidite sau surpate, eu trebuia sa construiesc o explicatie, usi blocate – o noua poveste si astfel incet incet am intrat amandoi, nu amantrei 🙂 ca Bebe adormise deja de la aerul curat, intr-o poveste care mie unul imi amintea de „Ciresarii” copilariei mele.

Cararea noastra devenea parca mai misterioasa ba chiar „secreta” pe alocuri, pe sub copaci si ziduri darmate, culminand cu descoperirea sub un brad a unui clopotel de bronz oxidat in genul…citez iar din Lilu „celui de la Mos Craciun, care suna doar la cei care cred in Craciun”. O mare descoperire chiar si pentru mine, dovada ca munca de povestitor si sudoarea de cercetas mi-a fost rasplatita.

Dar aventura abia incepe…zidul s-a terminat si am revenit in curtea de la inceput, ce mai facem? Am zarit o poarta, intram sa ce? ma intreaba Lilu. Nu stiu daca avem voie dar intram…raspund eu sau poate ciresarul din mine.

Am intrat intr-o mica curticica cu 4 usi de lemn si doua statui vechi de piatra, reprezentand niste nobili locali. Alegem la intamplare o usa si descoperim dupa ea o scara spiralata destul de abrupta pe care nestiind ce scrie in germana facem totusi doar cativa pasi, dam de o zona intunecata si revenim. Sub scara Lilu gaseste o usita mica pe care o dschide inainte sa apuc eu sa-i spun ceva si izbucneste bucuros in strigate „Am descoperit o chiuveta secreta!”

Cred ca era secreta din moment ce era mica si ascunsa in perete, nu?! baiatul avea dreptate.

Continuam. Alta usa, trepte ce coboara si lumina din ce in ce mai putina, reusesc sa     inteleg de pe o placuta ca e vorba de o zona de rugaciune, gen chilii, dar in care poti inchiria si sta cateva zile. Arata frumos, misterios si plin de surprize. Coboram un nivel, incepe sa se auda un cor si ceva acorduri de chitara clasica, o muzica frumoasa relaxata din zona genului folk incepea sa-si faca simtita prezenta prin holurile inguste pe unde ajunsesem.

Ii fac semn lui Lilu sa nu vorbeasca si sa nu faca galagie, paradoxal se conformeaza, l-a prins momentul…inaintam tip til si la capatul holului intrezarim printr-o usa deschisa cativa oameni, probabili din cei care inchiriasera camarute, cantand frumos in jurul unei mese. Totul intr-o lumina calda, placuta data de geamurile mici aflate la nivelul solului. Ne intoarcem, bucurosi ca am mai descoperit ceva, un altfel de indelete.

Am continuat calatoria coborand inca un etaj si alegand la intamplare, deja curiozitatea era fara margini, sa deschidem o usa. Prima a fost a unei chilii, mica, simpla, cu un pat, o masuta si un gemulet…cred ca avea si o floare pe micul pervaz. M-am intrebat cum de era inca lumina de afara, chiliile erau pe o parte de deal mai coborata decat cealalta zona. A doua usa ne-a dezvaluit o zona gen „living room” sau poate de discutii, cu canapele stil baroc si o soba imensa si foarte frumos pictata – nu am facut fotografii din pacate.

Am rasuflat adanc multumiti, amandoi si am urcat inapoi in curte…ne facusem plinul de „descoperit lucruri noi”.

In drumul nostru inapoi la masina, am descoperit si un mic loc de joaca, mai mult pentru baieti, tiroliana, franghii si plase de catarat si o casuta turn in care ajungei deasemenea daca erai un bun catarator. Lilu le-a incercat pe toate, cu brio as spune, fapt pentru care sunt foarte mandru chiar daca de cateva ori mi-a stat inima in loc. Aha si uitasem, mai era un stalp de lemn cu trepte cioplite la capatul caruia, cam 4m, erau doua aripi mari, usor aurii, de ingeras. Le-am incercat si pe ele, chiar de vreo 5 ori.

 Am reusit intr-un final sa revenim la masina unde Tesa se trezise de vreo 30 minute si ne cauta de zor. Lilu i-a trecut in revista descoperirile noastre dupa care…am pornit la o prezentare in teren a acestora, dar de data asta mai pe scurt si …mai oficial.

 Am ajuns destul de repede la locul de joaca unde am fost nevoit sa escaladez stalpul cu aripioare, cu Tesa in brate pentru a-i face si ei o fotografie ca „a lui Lilu”. Dar nu asta a fost atractia serii si nici faptul ca m-am dat cu amndoi in brate in tiroliana ci …mami, da Nicoleta  a fost „la creme”. A testat impreuna si cu Lilu si cu Tesa, tiroliana in doi! A trecut nu milimetric, dar „centimetric” sigur, de nivelul solului si la dus si la intors.

Una peste alta a fost una din acele zile in care simti ca te bucuri de viata, de aventura, de trairi diverse si tot ce inseamna familie.

Inchei amintindu-mi de un citat din Isaac Asimov, citit tot cam in aceeasi perioada cu „Ciresarii” si anume ca „Adevărata plăcere constă în descoperire, nu în cunoaştere.”

Adevarul este ca MI-A PLACUT MULT ziua de azi. Nu mai vorbesc de Lilu… 🙂 Sforaie langa mine si viseaza la noi usi nedeschise inca.

Bogdan

Krems 13.04.2013

Am fost in Szentendre datorita sugestiilor voastre si nu ne-a parut rau. Micut, cochet si in plus am mai descoperit si un roman-ungur, plecat in urma cu 23 de ani in orasul natal al mamei sale. A deschis o afacere cu arta populara, a invatat tehnici traditionale, a cunoscut o gramada de oameni de la care a strans piese textile si de mobilier de mare valoare.

V-am urmat sugestiile asa ca…mai asteptam si altele, pentru Austria de data asta.

Povestea vizitei noastre in acest loc si o scurta initiere in tehnica broderiei in filmuletul de mai jos.

Bogdan

12.04.2013

Asta am fost intrebata azi…Maxim 3 puncte de interes, am raspuns eu, dar dupa asta devin obositi si vor sa doarma sau sa manance! Pai si eu sunt obosita dupa 3 vizite! mi se raspunde.
Suntem dupa 2 saptamani de calatorie si ma pot mandri cu niste copii cooperanti, interesati in mare masura de ceea ce vad si entuziasti de fiecare lucru nou. Am mers pe jos, in vant si ploaie si nu s-au plans prea mult ci chiar Tesei i s-a parut distractiv sa mearga cu vesta lui tati care-i atarna pana in pamant..Am incercat, in schimb, sa le facem program de vizita la puncte de interes pentru ei si atunci am mers de 2 ori la bazine cu apa termala (unul in Kiskunhalas de care v-am mai scris, si unul in Budapesta, unde era mai aglomerat si mai de fite, dar frumos), apoi am avut o zi unde am ajuns la Muzeul Minunilor, la Tropicarium si la Muzeul de Etnografie in Budapesta. Primele 2 au fost pentru ei si ultimul pentru noi, dar spre uimirea noastra, le-a placut si acesta.

Muzeul Minunilor este un loc excelent de joaca pentru cei mici, dar si pentru cei mai mari, o sala cu o gramada de experimente in care ti se explica fenomene fizice si chimice si o gramada de jocuri de inteligenta, plus un show in care li se explica fenomenele, pe care ai mei l-au urmarit, desi era in limba maghiara, si au iesit foarte incantati de cele vazute. Locul este in incinta unui mall si in acelasi mall gasesti si Tropicarium care este un fel de gradina zoo cu acvariu si are de la maimute, serpi, crocodili, paianjeni la pasari care zboara pe langa tine si rechini care iti inoata deasupra capului. Impresionant pentru cei mici.

Am plecat de acolo si ne-am oprit la Muzeul de Etnografie, unde eram singurii vizitatori si unde au fost foarte incantati de costumele populare, de jucariile vechi expuse, de obiceiuri. Si eu am fost incantata de ceea ce am vazut si am recunoscut destul de multe obiceiuri comune cu cele din Transilvania. Si iaca asta a fost o zi, pentru ca oricum era ora la care muzeele se inchideau.

In rest, in Budapesta am facut multe fotografii din-afara si nu am mai intrat in muzee pentru ca ori erau obositi ori era prea aglomerat, dar pentru noi a fost de ajuns. Nu am plecat sa vedem tot acum, ci sa ne bucuram de fiecare experienta, plus ca trebuie sa calculam sa ne incadram si in buget.
In Bratislava am mers in centru vechi, ne-am distrat, am alergat, am calarit o statuie cu Napoleon, am facut fotografii si am ajuns dupa ce s-au inchis muzeele. 🙂

A doua zi ne-am intalnit cu niste oameni draguti si am vizitat un alt muzeu pentru copii, Bibiana. Un loc in care prin joc au vazut cum se face painea, au putut sa invete despre mancare si bucataria altor tari, apoi la alt etaj sa vada costume din diferite epoci sau tari, sa poata sa coloreze si sa faca propriile costume la sfarsit, iar in alt etaj era deja o camera ca rupta din povesti, cu paturi strambe, personaje desenate, lumina speciala si masti…Era chiar o poveste si a fost foarte greu sa-i desprind de acolo, unde pana si bebe s-a distrat…

In alte zile ne-am bucurat de natura, de noi prieteni, de drum, cu bune si cu rele (deja ne-am plans pe facebook de drumurile din Slovacia), am mers numai pe drumuri nationale si am putut observa diferente sau asemanari cu tara noastra, am mancat mancaruri traditionale, ne-am dat in leagane, ne-am luptat cu bete si am facut ghicitori.

Poate parea foarte putin, sau foarte mult, depinde cine ne priveste, dar pentru noi este foarte bine! 🙂

Cu drag, Nicoleta.