Ne-am facut si in Austria prieteni, pe Pete si Gerlinde din Krems, minunati oameni, parinti de 3 copii, mai mari ca ai nostri, ea profesoara in Viena si el implicat intr-o organizatie care militeaza pentru pace. Am petrecut doua zile alaturi de ei, dupa care, v-am povestit atunci, ne-au lasat cheia si au plecat la o petrecere la Viena. Atitudinea e totul! Gerlinde ne-a gatit desertul preferat al regelui Franz Joseph I numita si Kaiserschmarrn, gustos, nimic spectaculos cum te-ai astepta de la un desert regesc, dar copiii l-au devorat si nu numai ei. Pete a scos la iveala din rafturi, doua cutii cu jocuri, adecvate varstei piticilor nostri. Simpatic, ne dezvaluie ca incearca sa-si aminteasca momente asemanatoare petrecute de copiii lui. S-a descurcat de minune.

Dupa masa, am purces sa ne facem siesta de seara prin orasul vechi. Doua personaje ne variaza, usor  ametitor dar totusi  benefic, traseul, Maricica pe drum, iar Lilu cand e vorba de plimbare pe jos.  Cauta peste tot, intra in curtile oamenilor daca poate, in dorinta de a descoperi, iar eu dupa el….intr-un fel imi place asta.

Profit de faptul ca trebuie sa ma duc sa-l scot, sa-l opresc  si astfel ma mai „documentez” si eu. Oricum, reactia oamenilor e tot timpul pozitiva cand vine vorba de copii.

Krems, este un oras destul de important din Austria, al V-lea ca marime, curat si aranjat cum ii sta bine oricarui oras de origine germanica. Zona „veche” arata foarte noua, ca doar vor sa atraga turisti nu sa-i goneasca si le mai pasa si de istoria lor.

Ne-am despartit de gazdele noastre cu promisiunea de a ne revedea anul viitor cand si-au programat un tur cu bicicleta prin tarile din estul Europei, tur in care au inclus acum si Romania.

A doua localitate ce o recomand, Durnstein, micut, cochet, ridicat pe o coasta de deal, pe malul Dunarii, are ca punct de interes clasic de turism, o veche cetate in care legenda spune ca a fost inchis regele Arthur al Angliei pana s-a strans recompensa ceruta pentru  eliberarea lui.

Nici toti localnicii nu cred in aceasta poveste, dar le convine cata vreme micile lor afaceri prospera. Dulceata de caise si alte specialitati ce au la baza acelasi fruct impreuna cu degustarile de vinuri din zona puternic dezvoltata in acest sens, adauga mai multa  savoare unei calatorii de macar 2-3 zile in zona.

In Melk, vizita noastra a inceput  cu o situatie usor hazlie. Ne-am oprit pentru aprovizionarea  „pachetului de cercetas”  la un magazin local, cand la doua locuri mai incolo a parcat o doamna cu un tractor, din care, avand geamurile deschise, se auzeau acorduri rock, cred ca era Metallica – Master of Puppets!

Aici am ajuns oarecum intamplator hoinarind si cautand locuri inedite. Cu o seara inainte am zarit de pe drum, intr-un varf de deal o biserica fortificata impresionanta. Am decis sa ne oprim pentru a o vizita a doua zi si astfel iata-ne in drum spre ea acum.

Complexul spiritual si cultural, cum se denumesc, din Melk este o constructie deosebita, atat la nivelul gradinilor ce o inconjoara cat si ca arhitectura. Dupa un efort masiv din partea statului si sponsorilor s-a reusit finalizarea in 2001 a unei restaurari complete, restaurare inceputa in 1975. Ce m-a surprins a fost imbinarea dintre modern si clasic in sistemul expozitional din salile muzeului, interesanta abordare intr-un domeniu destul de conservator.

Complexul, abatia, avea sali de curs, de conferinte, restaurant, facilitati de cazare.  Holurile de la parter, foste culoare de pivnita, acum restaurate, gazduiau o expozitie de arta moderna.

Emmersdorf este un orasel mic, pe malul celalalt al Dunarii fata de Melk, locul in care oamenii de pe strada ne-au zambit si salutat tot timpul ca pe niste cunoscuti. Nu sunt multe de vazut ca turist dar daca vrei sa intri in atmosfera  recomand o plimbare pe inserat, de jos de la malul Dunarii si pana sus in varful dealului unde troneaza o biserica gotica, pe stradute mici cu lumina discreta si multa liniste.

De el v-am amintit ca noi aici ne-am campat si am gasit cateva pensiuni in care pretul cazarii era mai mic decat in „vecinul” de peste Dunare mult mai bogat si important turistic.

Va urma

Bogdan. 29.04.2013

In sfarsit ne apucam si de Austria, din pacate fara film, pentru-ca laptopul insarcinat cu asta e la doctor, dar macar text si ceva fotografii tot avem. Austria este un  loc aparte, am mai fost prin ea ca simplu turist, dar acum  a fost altfel. Am lasat-o  pe Maricia noastra, deja cunoscuta voua, sa-si faca mendrele. Ne-a purtat prin niste locuri de-ti tresalta inima si ti se umplea sufletul de multumire.

Lasand la o parte frumusetea peisajului, pe care-l putem intalni si la noi, ce mi-a placut a fost curatenia, atentia pentru natura si gradina sau gradinita din fata casei, strictetea cand vine vorba de peisagistica si incadrarea caselor in atmosfera locului.

Cred ca in Pipera, la 3 case gasim mai mult inox decat la jumatate din satele prin care am trecut sau poate mai bine de jumatate, dar deh noi suntem mai „la moda”. Sa ma fac inteles, cand spun sate, includ si suburbiile oraselor mari prin care am trecut. Oricum satul la ei, e mai sus ca organizare decat multe din asa zisele cartiere rezidentiale de la noi. Am batut multe stradute si drumeaguri chiar, cam cat rulota noastra de late si am mai inteles ceva, am inteles revolta lor fata de hotie, fata de agresiunea la bunul propriu.

Oamenii astia au prea putine garduri si prea putine usi inchise. Am mers cu masina, dar si pe jos, am intalnit porti deschise, usi de la casa larg deschise, lasate asa fara sa le fie teama ca ar fi cineva dispus sa intra fara voia lor. O experienta interesanta a fost cand am oprit intr-un satuc inainte de Freistadt pentru a lua lapte proaspat de la un automat, aflat la poarta unei ferme. Din pacate venisem prea tarziu si nu am mai gasit mare lucru, am intrat pentru lamuriri, trecand de vaci, de alte camere, pana-n bucataria  proprietarului, unde o doamna deloc surprinsa de prezenta mea imi expica vadit jenata ca laptele s-a epuizat mai de dimineata.  Nici gand sa ma intrebe ce-i cu mine acolo.

Am cunoscut si aici oameni minunati care l-a randul lor ne-au marturisit ca acum, odata ce ne-au cunoscut si au aflat de la noi mai multe lucruri despre adevarata Romanie, incep sa-si faca planuri sa ne viziteze tara, poate ar trebui sa cerem comision de la Ministerul Turismului pentru asta…

Am fost si in Viena, nu o puteam rata, dar am fost la putine muzee, am mancat in parcuri, alaturi de  oameni de vreo 10 nationalitati si am calatorit cu tramvaiul si metroul ca orice om normal dintr-o tara civilizata. Am stat ce-i drept in camping alaturi de niste rase mai rasarite de masini, dar  intre timp am aflat ca erau …nu, nu erau romani ci niste albanezi germanizati cu scopuri inalte in viata – masina de lux. Suna cunoscut nu?

Trei orase cu ceva istorie va recomand din plin, Krems, Durnstein, Melk, dar asa mai pe indelete, sa stai acolo, sa bati stradutele si ziua si noaptea, sa auzi muzica strabatand de la un geam cu perdeaua fluturanda, sa prinzi izul de lux tragand cu ochiul pe poarta unui hotel de 5 stele dar bucurandu-te de frumusetea si incarcatura unui castel in care inca se mai aud parca pasii unui cavaler pregatindu-se de lupta. Bine, in cazul meu chiar se auzeau…era Lilu, dar suna frumos fraza si am vrut sa v-o impartasesc.

Atmosfera schimba totul, nu banii, nu am cheltuit mare lucru, am mancat in parc, lucru deloc josnic, pentru a cunoaste oamenii mai bine – spectacolul era fantastic!

Mult mai multe produse bio si unele chiar mai ieftine decat la noi, cartela de o zi pentru transport, parcurile, muzeele, talciocurile din week-end, „zapping-ul” stradal – am inventat un nou termen cred, mai pe romaneste, haladuitul alandala pe strazi pentru a intra in atmosfera orasului si a comunitatii. Stiti ce e frumos? Ca dupa ce am adunat toate astea, in asemenea algoritm, ne-am simtit bine, de-ai locului. Ca simplu turist nu reusesti asta niciodata.

Despre oameni? La oras sunt mai rigizi dar totusi politicosi. La sat sunt altfel, mult mai deschisi. Eram de 10 minute intr-un orasel mic, Emmersdorf si deja ne salutasera pe strada vreo 5 oameni si alti vreo 7 ne zambisera cand au trecut pe langa noi. Ma uitam la Nicoleta si Nicoleta la mine…de la TV nu avea cum sa ne stie 🙂 , asa erau ei invatati – sa zambeasca altor oameni.

Vine si partea a doua maine. 🙂

Bogdan 26.04.2013

Cateva cuvinte despre echilibru, in toate. E o regula de aur in care noi credem si care se aplica de fiecare data „dai ceva ca sa  ai parte de altceva”. Cum in aceasta calatorie ne-am propus sa lasam partea materiala mai deoparte pentru a intalni oameni care impartasesc aceleasi valori ca noi, s-ar parea ca suntem pe drumul cel bun.

In ziua in care am parasit Austria, care intre noi fie vorba a fost minunata si un exemplu de urmat pentru multe alte tari, am avut parte de doua experiente nefaste, o cutie de bere aflata in locul nepotrivit in momentul nepotrivit a inecat proaspatul laptop MacBook Pro, primit de la un sponsor. Speram sa reusim sa recuperam macar fotografiile, toata Ungaria era in el si jumatate din Bratislava.

In toata aceasta „nebunie” am plecat spre Kladno, la 25 de km de Praga, unde ne asteptau noile noastre gazde, observand cu „mica” surprindere ca Maricica, numele de fata al GPS-ului nostru nu dispune de harta pentru Cehia. Am reusit totusi sa descarcam pe tableta de back-up pe Marcel, omologul masculin de la Google Maps. Ne-am descurcat cu el chiar daca de cateva ori ne invita sa parasim sensul giratoriu dar nu ne spunea pe care iesire. Momentul suprem a fost cand ne-a rugat sa mergem drept spre nord-est!

Dar „distractia” nu s-a incheiat aici, dupa o mica pauza pricinuita de o sedinta foto ad-hoc cu o ceata de caprioare si doi cerbi albi, da ai citit bine albi, am plecat mai departe uitand ca aparatul foto a ramas frumos asezat pe masina, de catre mine, pentru a o aranja pe Tesa in scaun. Am aflat dupa vreun km intr-o curba. A supravietuit. As putea sa laud firma producatoare dar nu este sponsor si atunci prefer sa-i multumesc lui Dumnezeu ca totusi ne-a lasat un mijloc de a ne imortaliza experientele.

Am ajuns si …aici vine partea cu echilibrul, familia care ne este gazda a intrecut toate asteptarile de pana acum. Doi parinti minunati, el manager al unei firme ce recicleaza baterii, pasionat si cantaret de jazz, cu pianina in casa, ea profesoara de engleza si pasionata de calatorii, proaspat inscrisa la varsta de 58 de ani la un curs de salsa. Au patru copii, doi studiaza la liceul de muzica, a treia artele in Praga iar cel mai mare baiat de asemenea muzician .

Experienta nu se opreste aici, ne-au luat cu ei la diverse intalniri, am cunoscut oameni din cercul lor de prieteni, am fost in vizita cu ei.

Azi, in parc la joaca cu cei mici am avut onoare ca Boris Jedlicka, elvetian de origine dar mutat in Cehia de cativa ani, manager si proprietar al orchestrei care a compus si aranjat muzica pentru ultimele parti din Star Wars sa-mi faca cinste cu o bere, bucuros sa ne cunoasca :).  vorbeam de echilibru, nu? Asa ma gandesc si eu.

Stiu ca multi ne invideaza, dar nu ne-ar strica si niste ganduri pozitive, asa ca pentru echilibrarea situatiei. Un lucru e cert, vrem sa impartasim cu voi experientele noastre nu pentru a ne lauda ci pentru a va arata ca se poate si altfel. E chestie de prioritati si de echilibru in toate.

Bogdan, Kladno 22.04.2013

Vorba Tesei „prea ca la tara…” Da, din punctul meude vedere, de sofer, drumurile din Slovacia sunt cam toate ca la tara, ca la „tara” noastra nu ca la „tara” austriecilor de unde scriu acum si prin care am trecut mai lin decat pe insorita noastra autostrada ce ne duce la mare. Gropi, gauri, pauza, gauri si putine gropi cam asta e algoritmul drumurilor nationale si „judetene” pe care rulota noastra, cu toate masurile de precautie si-a desfacut sertarele in mers, amestecand garderoba copiilor.

In rest…seamana mult cu Romania, la arhitectura caselor, la curatenie, la starea si fizionomia oamenilor de pe strada, la saracie…si la modul cum isi etaleaza oamenii avutia.

Norocul nostru ca am dat peste oameni frumosi, am cunoscut altii la fel de frumosi si prietenosi astfel incat, in ansamblu imaginea amaruie s-a mai indulcit.

A fost prima tara in care am fost primiti in casa de oameni straini ca pe unii din familia lor. Am cunoscut persoane care la varsta parintilor nostri, participa la curse de 100o de km, de mers pe jos, in Spania. Parinti cu mentalitate relaxata care-si lasa copii la 16 ani sa plece in lume, sa o cunoasca iar ei planuiesc un tur pe bicicleta prin tarile vecine. Cati din romanii iesiti la pensie fac asa ceva? Pensia mica nu e o scuza, persoana de care vorbesc are o pensie echivalenta cu media romaneasca dar mentalitatea difera, e peste medie mult. Iubeste viata si simplitatea lucrurilor care iti aduc fericirea si multumirea sufleteasca.

Am vazut locuri frumoase la tara la ei, care se completau alaturi de oameni plecati de la oras pentru a se redescoperi in mijlocul naturii. Cam ca noi…Am intalnit o familie in Nemecka care si-a deschis o afacere de sezon, baza de rafting, din care castiga cat sa se intretina, dar sunt foarte linistiti si multumiti cu ce au. Natura, aer curat, liniste si voie buna. Ne-au primit la ei fara probleme, as reveni, in sezon, peisajul e frumos si merita stat la un foc de tabara macar vreo 2 nopti. Rafting nu fac, inca…

Am intalnit in Martin, un proprietar de camping, care ne-a primit cu toate ca era inchis si care ne-a pus la dispozitie toate facilitatile ba mai mult, le-a adus copiilor ciocolata doua zile la rand iar in seara de dinaintea plecarii ne-a mai facut cinste si cu bere. Toate astea in conditiile in care, imi marturisea la berea de mai sus pomenita, ca anul viitor vrea sa inchida afacerea ca nu mai are destui clienti.

Am fost si la muzeul de etnografie de aici, unul din cele mai mari din tara si …surpriza, doamnele plictisite cam ca in muzeele noastre. Le-am povestit de proiectul nostru, de dorinta noastra de cunoastere dorind sa ne ajute, reactia a fost „aveti in mapa asta toate informatiile. enjoy”. Buget mic, chef ioc iar PR undeva pe la 0. Mirosea in schimb a alcool pe coridoare, o fi fost o petrecere sau poate de la „exponate”.

Ne-am fi dorit sa testam mai multe produse locale dar poate vremea ne-a impiedicat sa umblam mai mult pe ulite, nu stiu. Am cumparat lapte si oua, foarte gustoase, in rest mai nimic. Retete traditionale am testat in trei locuri, gatite de specialisti si am vazut ca pun mare baza pe galuste de tot genul. Mie unul mi-au placut.

Bratislava, lasand la o parte gaurile prezente si aici, centrul vechi e mult mai mare si mai plin de cultura decat al capitalei noastre, iar terasele mai putine si ma „silentioase”. Chestie de prioritati probabil.

Am descoperit, de fapt am fost invitati la muzeul copiilor „Bibiana” o super experienta, chiar si pentru mine, tot interiorul, sa-i spunem expozitie temporara, era un decor de poveste, fiecare camera o alta civilizatie, o alta poveste, o gramada de interactivitati pentru cei mici si nu numai… Sa va spun ca era coada afara? Aproape la fel cu cele de la locurile de joaca din mallurile noastre, care nu difera decat prin volum si dimensiuni nicidecum prin creativitate.

Cam atat de la mine, in cuvinte. Am rezistat cu brio la drumuri, Ionut stai linistit ca am menajat masina cat am putut.

Revin poate cu un album foto mai amplu dar acum ma pregatesc sa incep montajul filmului cu Austria, de care m-am indragostit, tot pe la tara bineinteles.

Bogdan

18.04.2013