De cand am inceput acest proiect, ne-am facut multi prieteni iar unii dintre ei au ajuns sa ne si sustina, intr-un fel sau altul. La fel s-a intamplat si in cazul partenerilor/sponsorilor – ne-au devenit prieteni. Nu avem cu nici unii dintre ei o relatie economica seaca, ci una bazata pe prietenie, pe incredere si pe impartasire a valorilor pe care proiectul nostru le promoveaza.
Un asemenea exemplu este al lui Ionut Lazar, de la Moldotrans Iasi-dealer Seat, cei care ne ajuta cu masina si ne vor fi alaturi pana la capat.
Am ajuns la ei intr-o dimineata mohorata, dupa ce am trait o experienta unica pe drumurile patriei…
Presupunand, prin absurd, ca esti turist si vrei sa vizitezi cu masina, doua mari orase istorice, Vaslui si Iasi… nu prea poti decat daca iti place la razboi! Da, peisajul rutier in zona Vaslui-Iasi este de transee, iar tu, ca sofer te simti ca in „no man’s land” incercand sa te feresti, nu de gloantele inamicului ci de gropile lui. Asta daca consideram autoritatile…un inamic. Iar daca asta nu ar fi fost deajuns, dupa ce am ales o varianta ocolitoare, pe un drum national destul de bun, brusc si fara avertisment la rezonabila viteza de 90-100km/ora acest drum se transforma, repet, BRUSC, in drum forestier, undeva in zona Crasna – Scanteesti…visul oricarui sofer!
Trecem peste acest aspect cu rol informativ si de avertizare pentru eventualii calatori in zona si revenim la scopul meu acolo…
Dupa ce am scapat cu viata de pe front am ajuns la Iasi si am ajuns si la cei de la Moldotrans, ne-am salutat usor timid si prietenos dar dupa ce masina a intrat in service, incet incet gheata s-a spart si am inceput sa povestim, despre proiect, despre copii, despre viata de zi cu zi .
Lasand la o parte profesionalismul pe care totusi il recunosti de la o posta, ca si aici, latura umana si-a spus cuvantul. Ionut, atent la detaliile traseului nostru, la nevoile masinii, la problemele evidente sau ascunse ale acesteia a coordonat echipa astfel incat totul s-a desfasurat peste asteptarile mele, sistematic, organizat si cu mare atentie. Stiu ca suna a reclama, dar eu sunt multumit si cum un client multumit e cel mai potrivit pentru a face reclama…nu mai conteaza cum suna.
Si cum vorbeam de prietenie, am fost recomandat si unor prieteni de-ai lor, de care o sa vorbim alta data, dar care sufera si ei de aceeasi „boala” ca noi – naivitatea de a crede ca pot reinvia naturalul in viata de zi cu zi. Si acestia, cred, de fapt sunt convins, ca ne vor fi alaturi in calatoria noastra.
Una peste alta, din prieten in prieten, e clar…prietenii stiu de ce facem noi asta si ne sunt alaturi.
Multumim Ionut Lazar, multumim Moldotrans Iasi-dealer SEAT. Sunteti prietenii nostri si sunt convins ca aveti si veti castiga noi prieteni cu astfel de servicii.
Bogdan
O poveste mai detaliata despre tratamentul Toledo-ului nostru va urma deoarece am si material filmat care trebuie montat.