Servim patria!

Va era dor de o poveste? A venit si nu e una oarecare ci una cu care ne mandrim.

Dupa cum stiti, suntem in Olanda pentru inca 2 zile si in weekend am participat la o intalnire a clubului Globetrotterilor olandezi la care am fost invitati de Hans, noul nostru prieten din aceasta tara. Nu pot sa va spun ce bucurosi am fost cand ne-a invitat. Trebuia sa ne intalnim la el acasa dar programul lui si al nostru s-a schimbat astfel incat ne-am mutat intr-un camping in padure la aceasta intalnire cu 80 de calatori – veritabili.

Ne-am campat si noi, usor emotionati de importanta momentului, ca de…noi suntem doar la inceput de drum dar incet incet ne-am intrat in atmosfera.

Seara a debutat cu prezentarile bineinteles, mai mult a noastra, ca ei intre ei se cunosteau. Initial am fost o „curiozitate” dintr-o tara din est, o zona nevizitata de ei si despre care stiau doar ca este casa lui Dracula. Ce sa zic, cei care se ocupa de imaginea Romaniei in lume fac treaba buna, multumim cinematografiei americane ca macar asa tot au stiut ceva despre tara noastra.

Am raspuns rand pe rand la intrebari ciudate, incepand cu „Ati avut dificultati in a obtine viza pentru Olanda?”, Ce clima aveti acolo, e mai cald, se pot creste banane?” „Dracula e adevarat?” „De unde vine numele de Romania, de la Roma sau de la Rromi? „Ce avem de vazut acolo?”, „Sunt autostrazi, cum sunt drumurile?” „Aveti campinguri?”

Dupa ce ne-am repliat si am raspuns scurt dar la obiect am zis ca a aparut un moment „Servim Patria” asa ca am petrecut o jumatate de zi, impreuna cu a mea doamna sa facem o prezentare interactiva si atractiva a Romaniei in care, bineinteles, am inclus si povestea noastra.

Ne-am programat si noi in tabelul de proiectii undeva mai pe seara. Deja povestea noastra starnea valva si interes printre „colegii de breasla”. Incepeau sa vina sa ne felicite si sa-si manifeste curiozitate.

A trecut pranzul cu masa comuna gatita de o doamna nascuta si crescuta in Nepal dar care si-a gasit partenerul de viata in Olanda, apoi o partida de volei pentru siesta, fac o paranteza – nu am vazut unul dintre participanti, indiferent de sex si varsta sa aiba burta, inchid paranteza.

Undeva pe la ora 19.00 aflu ca aceasta intalnire anuala  are si ca scop organizarea unui concurs cu cele mai frumoase si interesante prezentari de calatorie. Frumos zic, inseamna ca avem ce vedea iar tensiunea momentului creste datorita „competitiei”

Dupa ce cu o seara inainte ai nostri mici calatori au cazut rand pe rand la datorie, pe la ora 21.00 poate si datorita drumului, astazi ceasul se apropia vertiginos de ora 22.00, momentul atribuit prezentarii noastre iar ei erau mai prezenti ca niciodata. Lilu si Tesa stiau de prezentare, Bebe probabil a simtit ceva energie in plus si a zis sa fie si el alaturi.

Ora 22.00, „Viata pe indelete” impreuna cu prietena noastra suveica mamei Ruta si opincile traditionale de la Furga Murga  intra in cortul destinat prezentarilor. Recunosc ca aveam ceva emotii, dar eram si increzatori in munca noastra. Am predat microfonul Nicoletei, o mai buna vorbitoare de limba engleza decat mine si eu am preluat legatura copiilor. Fair play zic!

22.15 incepem cu o prezentare animata, in date, a Romaniei. relief, clima, organizare, religie si cateva curiozitati. Urmeaza un slideshow cu 67 de fotografii ce incearca si zic eu reuseste sa te faca sa treci dincolo de cifre in zonele mai sus amintite. Peisaje de munte, manastiri, delta si cai salbatici, cateva castele, inclusiv cel al lui „Dracula”, bunicute pregatind cozonaci de Pasti, Lilu si cu Tesa in calatoriile lor prin tara, fericire, bucurie si chef de viata. Toate acestea comentate profesionist, ca doar a terminat facultatea de turism-servicii, de mamica LiluTesa.

Urmeaza filmul nostru cu Slovacia si editia scurta a Ungariei, Szentendre, dupa care…….aplauze!

Multumim si noi!

Zambete, felicitari si schimburi de adrese.

Nu vreau sa ne laudam dar cred ca anul viitor in Romania vor fi, nu 80, dar macar cu 40 mai multi turisti straini, adica olandezi si asta datorita noua. La o scurta socoteala matematica legata de buget, cu un buget de 60 de euro cazarea noastra si timpul alocat pentru documentare si realizarea ei eu zic ca ar trebui sa incepem sa oferim consultanta, contra cost …stim noi cui. Celor care taie frunze scumpe la caini vagabonzi care se dau drept caini de rasa.

Revenind, povestea nu se termina aici. Ne-am culcat superincantati si emotionati de moment, undeva dupa ora 12.30 cu tot echipajul odata. Am arborat pana si luminile de sarbatoare.

A doua zi deja, multi ne strigau pe nume si cel care cu o seara inainte recunoastea ca nu a auzit decat de Dracula mi-a promis ca anul viitor vine la noi si apoi impreuna facem un tur prin tara.

Am inceput ornatul rulotei, impreuna cu Lilu, pentru ziua Tesei. Stegulete noastre colorate si zambarete s-au adaugat celor tibetane, atarnate de rulotele unor participanti, menite conform traditiei sa imprastie odata cu vantul, o rugaciune de liniste si energie pozitiva in tot campingul.

A urmat concursul de pictura pentru copii, cursurile de cercetas, masa de pranz, socializarea celor mari si a doua runda de prezentari. Seara s-a incheiat cu un foc de tabara si un gratar international deoarece intre timp ni s-au alaturat si doi veterani in ale calatoriilor din Iran si din Tibet. Frumoasa combinatie.

Dimineata zilei 3, ziua plecarii. Micul dejun in comun, suntem in aceeasi breasla deja :), urmat la pranz de desemnarea castigatorilor si sarbatorirea Tesei, careia i s-a cantat „La multi ani” in trei limbi. Nu va mai povestim ca s-a emotionat pana la lacrimi de-a dreptul (erau peste 50 de oameni care ii cantau!).

Nu va mai fierb, am luat locul doi! Locul intai presupunea ca noi sa revenim cu trofeul „Golden camera” in Olanda pentru a-l pune din nou in concurs. Noi am promis ca anul viitor il castigam si mutam intalnirea Globetrotterilor olandezi in Romania. In rasetele si aplauzele lor propunerea noastra a starnit din nou interesul prietenilor nostri de drum.

Multumesc si voua ca ati avut rabdare sa cititi pana la final.

Sper la cat mai multe povesti de genul asta.

Salutari pentru Romania!

Bogdan 03.06.2013

 

 

 

end soft design
Produsul a fost adaugat in cos !
Log-in