Jurnal de bord_condus de tati – 3 (Ciresarii)

Suntem inca in Krems, Austria si lasand deoparte povestea gazdelor noastre de aici, de loc de neglijat dar despre care vom scrie separat, azi am avut o zi mai …pentru baieti cu aptitudini de cercetasi.

Am plecat de dimineata cu tot familionul sa vizitam orasul vechi, condusi de Pete, noul nostru prieten. Am „batut” vreo 2 ore strazile cu istorie din oras, am admirat panorama de pe terasa bisericii din centrul vechi si apoi am pornit agale spre casa, pentru masa de pranz. Gazdele au plecat la o aniversare, noi am mancat si apoi am plecat „pe caii” masinii la o manastire fortificata Stift Göttweig, admirata inca de ieri la venire, undeva pe o creasta de deal la vreo 7 km de oras.

Am ajuns in 10 minute dar…surpriza, Tesa a adormit, mami a ramas cu ea in masina, iar noi baietii am purces in cercetare. Am inceput oarecum oficial si usor intimidati de faptul ca locul cu pricina, gazduind si un restaurant destul de pretentios si o sala de conferinte, faceam cam nota discordanta in multimea de proprietari de bentley, mercedes si „4 ace”. Mi-am revenit destul de repede, molipsit de energia lui Lilu si de dorinta lui de …citez „a cunoaste noi lucruri”. Bebe era de acord cu noi, cate vreme l-am luat in gasca noastra. Spre norocul nostru, intrarea a fost gratuita, motiv de week-end cred dar traseul oficial s-a dovedit destul de scurt si usor monoton.

  Am revenit la masina…Tesa dormea cu si mai mult spor,astfel incat ne-am pus pe cercetat. Am luat lejer la pas o carare nu prea batuta de la baza zidului ce apara biserica si la fel de lejer am inceput sa construim o poveste. Lilu descoperea tot felul de arcade zidite sau surpate, eu trebuia sa construiesc o explicatie, usi blocate – o noua poveste si astfel incet incet am intrat amandoi, nu amantrei 🙂 ca Bebe adormise deja de la aerul curat, intr-o poveste care mie unul imi amintea de „Ciresarii” copilariei mele.

Cararea noastra devenea parca mai misterioasa ba chiar „secreta” pe alocuri, pe sub copaci si ziduri darmate, culminand cu descoperirea sub un brad a unui clopotel de bronz oxidat in genul…citez iar din Lilu „celui de la Mos Craciun, care suna doar la cei care cred in Craciun”. O mare descoperire chiar si pentru mine, dovada ca munca de povestitor si sudoarea de cercetas mi-a fost rasplatita.

Dar aventura abia incepe…zidul s-a terminat si am revenit in curtea de la inceput, ce mai facem? Am zarit o poarta, intram sa ce? ma intreaba Lilu. Nu stiu daca avem voie dar intram…raspund eu sau poate ciresarul din mine.

Am intrat intr-o mica curticica cu 4 usi de lemn si doua statui vechi de piatra, reprezentand niste nobili locali. Alegem la intamplare o usa si descoperim dupa ea o scara spiralata destul de abrupta pe care nestiind ce scrie in germana facem totusi doar cativa pasi, dam de o zona intunecata si revenim. Sub scara Lilu gaseste o usita mica pe care o dschide inainte sa apuc eu sa-i spun ceva si izbucneste bucuros in strigate „Am descoperit o chiuveta secreta!”

Cred ca era secreta din moment ce era mica si ascunsa in perete, nu?! baiatul avea dreptate.

Continuam. Alta usa, trepte ce coboara si lumina din ce in ce mai putina, reusesc sa     inteleg de pe o placuta ca e vorba de o zona de rugaciune, gen chilii, dar in care poti inchiria si sta cateva zile. Arata frumos, misterios si plin de surprize. Coboram un nivel, incepe sa se auda un cor si ceva acorduri de chitara clasica, o muzica frumoasa relaxata din zona genului folk incepea sa-si faca simtita prezenta prin holurile inguste pe unde ajunsesem.

Ii fac semn lui Lilu sa nu vorbeasca si sa nu faca galagie, paradoxal se conformeaza, l-a prins momentul…inaintam tip til si la capatul holului intrezarim printr-o usa deschisa cativa oameni, probabili din cei care inchiriasera camarute, cantand frumos in jurul unei mese. Totul intr-o lumina calda, placuta data de geamurile mici aflate la nivelul solului. Ne intoarcem, bucurosi ca am mai descoperit ceva, un altfel de indelete.

Am continuat calatoria coborand inca un etaj si alegand la intamplare, deja curiozitatea era fara margini, sa deschidem o usa. Prima a fost a unei chilii, mica, simpla, cu un pat, o masuta si un gemulet…cred ca avea si o floare pe micul pervaz. M-am intrebat cum de era inca lumina de afara, chiliile erau pe o parte de deal mai coborata decat cealalta zona. A doua usa ne-a dezvaluit o zona gen „living room” sau poate de discutii, cu canapele stil baroc si o soba imensa si foarte frumos pictata – nu am facut fotografii din pacate.

Am rasuflat adanc multumiti, amandoi si am urcat inapoi in curte…ne facusem plinul de „descoperit lucruri noi”.

In drumul nostru inapoi la masina, am descoperit si un mic loc de joaca, mai mult pentru baieti, tiroliana, franghii si plase de catarat si o casuta turn in care ajungei deasemenea daca erai un bun catarator. Lilu le-a incercat pe toate, cu brio as spune, fapt pentru care sunt foarte mandru chiar daca de cateva ori mi-a stat inima in loc. Aha si uitasem, mai era un stalp de lemn cu trepte cioplite la capatul caruia, cam 4m, erau doua aripi mari, usor aurii, de ingeras. Le-am incercat si pe ele, chiar de vreo 5 ori.

 Am reusit intr-un final sa revenim la masina unde Tesa se trezise de vreo 30 minute si ne cauta de zor. Lilu i-a trecut in revista descoperirile noastre dupa care…am pornit la o prezentare in teren a acestora, dar de data asta mai pe scurt si …mai oficial.

 

 Am ajuns destul de repede la locul de joaca unde am fost nevoit sa escaladez stalpul cu aripioare, cu Tesa in brate pentru a-i face si ei o fotografie ca „a lui Lilu”. Dar nu asta a fost atractia serii si nici faptul ca m-am dat cu amndoi in brate in tiroliana ci …mami, da Nicoleta  a fost „la creme”. A testat impreuna si cu Lilu si cu Tesa, tiroliana in doi! A trecut nu milimetric, dar „centimetric” sigur, de nivelul solului si la dus si la intors.

 

Una peste alta a fost una din acele zile in care simti ca te bucuri de viata, de aventura, de trairi diverse si tot ce inseamna familie.

Inchei amintindu-mi de un citat din Isaac Asimov, citit tot cam in aceeasi perioada cu „Ciresarii” si anume ca „Adevărata plăcere constă în descoperire, nu în cunoaştere.”

 

 

Adevarul este ca MI-A PLACUT MULT ziua de azi. Nu mai vorbesc de Lilu… 🙂 Sforaie langa mine si viseaza la noi usi nedeschise inca.

Bogdan

Krems 13.04.2013

end soft design
Produsul a fost adaugat in cos !
Log-in