Saptamana trecuta am primit o noua lectie, pe numele ei (lui) Marius.

Am tot scris noi ca avem nevoie de ajutor sa terminam mai repede casa si ca tot omul …am dat „share” sa ajunga la cat mai multi, prieteni si prietenii lor…cunoscuti sau mai putin cunoscuti.

Asa a aparut Marius, din Bucuresti. Ne-a spus cand a venit ca ne urmarea inca de cand am plecat in calatorie in 2013, dar nu ne-am cunoscut pana acum si pot spune ca-mi pare rau. Cald, prietenos, iubitor de natura, muncitor, priceput in a jongla cu imaginile si nu in ultimul rand – ba chiar in primul – dornic sa ajute voluntar, neconditionat si cu mare drag. Greu mai gasesti in ziua de azi oameni, chiar in „lista de prieteni”, capabili sa-si rupa din programul zilnic, o zi, doua, o saptamana si sa ajute „la nevoie”. Vorba veche si din pacate…invechita.

Ne-am cunoscut in fuga, a promis ca revine sa stam si pe indelete la vorba, eu alergand intre santierul casei, atelierele de reconstituire istorica pentru saptamana „altfel”, proiectiile de la cinematograful din Rasnov  si aprovizionarea cu materiale de constructie.

A percutat imediat la „puzzle” nostru numit casa eco-reciclato-handmade si in secunda doi era pe scara cu ciocanul si cuiele in mana. Cazat la rulota, spalat la piriu, amintindu-si de copilaria petrecuta pe langa Neajlov, acompaniat de cele doua cateluse Zmeia si Gheruta, Marius s-a adaptat imediat si a rasuflat usurat ca a scapat de nebunia din Bucuresti. A capacit podul, un mare of, in mare parte rezolvat (ramane sa-l izolam) a participat la sapatul putului de apa, am strans niste pietre din riu.

In final ne-a trimis un filmulet, enjoy si…va asteptam pe la noi!

Multumesc Marius!

Bogdan. Rasnov.02.06.2017

Incet, incet vine primavara si casuta noastra prinde contur. Lemn, baloti de paie, pamant, nisip, var, apa. Am muncit anul trecut (aproape singur) si am reusit sa o inchid, astfel ca iarna ne zambeste doar de dincolo de geam, dar a venit momentul lucrului la interior, lucrului la detaliu, instalatii si mai tarziu cand ghioceii scot nasul la soare, al lucrului la gradina.

Am povestit mai de mult de planurile noastre de tabere si atelierele in care sa invatam despre viata sanatoasa si a venit momentul sa incepem cu unele legate de constructiile naturale si permacultura. Scopul lor este dublu, noi finalizam casa si gradina iar participantii invata etape si tehnici ale unei constructii naturale.

Ce avem nevoie noi? Despre ce invatam?

Atelier 1 – CASA ECOLOGICA ( 200RON/persoana/ weekend) – 1 mai 2017 – septembrie 2017

• Structura pereti exteriori/interiori
• Tencuieli interioare
• Podele naturale (pamant, rondele de lemn, caramida, piatra)
• Instalatii electrice (instalarea si optimizarea unui sistem fotovoltaic)
• Instalatii sanitare (fosa septica, circuite separate pentru apa menajera, recuperare ape pluviale)
• Reciclare creativa

Ce oferim?

Cazare la cort, rulota sau in casa

Mancare sanatoasa cu ingrediente locale, gatita la ceaun, gratar sau disc.

Foc de tabara

Aer curat, peisaj de poveste, atmosfera relaxata.

Loc prietenos cu cei mici.

ATELIER 2  – Introducere în grădinăritul organic 

(200RON/persoana/weekend) 1 mai 2017 – septembrie 2017 cu conditia participarii a minim 10 persoane

• Utilizarea și îmbunătățirea solului
• Acumularea (înmagazinarea) apei în sol și pe sol
• Factori climatici și de relief
• Prietenii din grădină – echilibru natural
• Straturi și policulturi
• Plante companion
• Remedii naturale pentru plantele cultivate
• Recoltarea și păstrarea semințelor
• Grădini forestiere comestibile
• Valorificarea produselor din grădină
• Crearea de comunități locale bazate pe cooperare

Ce oferim?

Cazare la cort, rulota sau in casa

O masa principala, sanatoasa, gatita cu ingrediente locale, gatita la ceaun, gratar sau disc.

Foc de tabara

Aer curat, peisaj de poveste, atmosfera relaxata.

Pentru cei care vor sa vina voluntari pentru o perioada mai indelungata, mancarea si cazare sunt din partea noastra iar lucrul alaturi de noi va valora mai mult decat un atelier de 2 zile 🙂

Suna interesant, nu?

Declaram deschisa inscrierea pentru toti doritorii din tara si de peste mari si tari.

Va asteptam cu drag sa construim impreuna un loc in care viata pe indelete exista!

Da, week-end-ul asta aproape c-am facut un film. Am fost singur acasa cu cei 3 Macaulay Culkin-inii mei. Nico e la targ la Brasov, stiti asta de pe net.

Asa ca m-am inarmat cu rabdare, voie buna si ceva idei de activitati. Chiar am facut exces de zel si mi-am comandat o carte de pe net „100 de activitati cu tata” dar abia cand a venit mi-am dat seama ca multe erau…stiute. Asa ca ne-am pus pe treaba si am improvizat.

Ziua 1.Vineri, am aranjat-o pe doamna la targ si apoi am inceput sa-i strang de pe la gradinite si scoli. Ne-am facut de cap si ne-am gatit mici, in mijlocul iernii, dar din casa, soare fiind, parea ca-i vara.

De neuitat, Dragonul a fost primul ridicat de la gradi si a ramas singur acasa pana i-am luat si pe ceilalti doi de la scoala. A mancat, si-a luat singur apa si s-a uitat la „Patrula catelusilor”. Ce-am crescut, am baiat mare!

Am scapat repede de teme, printr-un efort de echipa si apoi, in acorduri de colinde, interpretate cu mare patos de Nicolas, am pregatit o prima surpriza pentru mama noastra harnicuta, curatenia generala in casa.

Am testat noul cuptor, second hand, dar mult mai bun decat cel nou cumparat si am gatit niste cartofi cu rozmarin si sos de smantana si usturoi.

Am fugit apoi vreo ora pentru un mic interviu cu prietenul Tanase si ale lui Nestiri, il gasiti pe facebook.

M-am cam zvarcolit la ideea unui vin fiert dar am amanat operatiunea, pentru a o impartasi cu doamna inghetata la targ, la intoarcerea din Brasov.

Inainte de recuperarea cu pricina, am bifat activitatea cu numarul 16 din calendarul advent al lunii decembrie si am facut ornamente de brad din hartie.

Era sa uit…am fost sa hranim si gasca de catei, 3 adulti si 9 pui pe care-i gazduim pana la adoptie la noi la teren. Moment propice sa testeze Nicolas sania si derdelusul adhoc, nascut peste noapte din zapada pufoasa.

Seara a fost momentul reunirii, in piata Sfatului, unde un brad imens si niste luminite mult mai frumoase si cu gust decat cele din Bucuresti, ne-au incantat finalul primei zile in formula completa.

Ziua 2. Sambata. Lilu pleaca la ski, iar noi la targ.

Ne intoarcem repejor dupa ce am lasat-o iar pe doamna la datorie, ca sa incepem programul de sanius la teren si sa cautam un bradut cu radacina ca sa-l luam si sa-l impodobim acasa. Celalalt de anul trecut, s-a prins si acum „pazeste” intrarea in curte.

Soare, veselie, ceai de fructe, expeditie in padure – ideea Tesei, operatiunea „Bradul” incheiata cu succes. Vin si niste prieteni de la Bucuresti, Gena de la cojocarii.ro, ca sa facem o gasca si mai galagioasa de rostogolaci in zapada. Saoarele tine cu noi pana pe la 15.00 cand se trage dupa deal si brusc cele -10 grade se simt prin manusi si pantaloni.

Nicolas a avut parte de o noua aventura, a vrut sa testeze gheata de la malul paraiasului si a intrat in el pana la brau. Noroc ca dadusem drumul de ceva vreme la caldura in rulota iar ceaiul era deja pe foc + pantalonii de schimb aparuti la fix, cu Gena odata.

Revenim in forta pe zapada, cu pantaloni uscati si manusile aburinde. Sa traiesti copilarie!

Ne retragem la „depou” pe la 16.00 ca sa-l recuperam si pe Lilu de la ski si sa pregatim si masa. Paste cu legume si cozonac cu rahat. Iar ma gandesc la vinul fiert …cealalta jumatate de sticla, urmeaza in seara asta si ma linistesc.

Impodobim bradul, cu ornamentele de ieri si luminitele de anul trecut, facem ingerasi, stelute si ascultam Christmas Eve Indie Folk.

Mai avem o ora si plecam dupa mami, la Brasov, copii se uita la „Singur acasa 3” iar eu va scriu.

Seara faina cu vin fiert si voie buna.

PS. Nu am poze pentru-ca telefonul, smart dar firav, a cedat iar cel de acum e hard dar nu prea smart.

Merge si doar cu text. Sper

Oho, n-am mai scris de ceva vreme si-mi cam pare rau. Era frumos si reconfortant sa dau liber la ganduri, sa vina la vale, spre mainile dornice sa apese repede, repede pe taste, inainte ca gandul prezent sa se transforme in trecut.

Ce facem noi? Traim, frumos, mai pe indelete decat multi altii dar nu atat de indelete cu ne-am dori, inca…

Construim o casa, cat de naturala putem, o casa aproape „hand made” daca tin cont de faptul ca majoritatea timpului lucrez singur si incerc sa pun cap la cap toate piesele unui mare puzzle. Incercam sa reciclam cat mai mult si atunci strangem lucruri de la prieteni mai vechi sau mai noi , geamuri, usi, mobilier, gresie, resturi de faianta, corpuri de iluminat etc. Apoi, pe indelete le caut un loc si …am descoperit ceva fascinant, FIECARE are locul lui! Nu la gunoi.

O fereastra din 1967 de la o casa demolata, undeva in Bucuresti, care face „casa” buna si adauga farmec constructiei noastre, alaturi de geamuri termopan incastrate in rama de lemn cu iz organic, manufacturata de subsemnatul.

Un cauciuc ce tine de cald unui mar, un gard impletit din nuiele de alun, un mozaic unicat in baie din resturi de faianta si gresie, inlocuieste minunat o investitie in finisaje „de lux” – in serie.

In jurul nostru se arunca atat de multe lucruri folositoare…societatea asta de consum face ravagii. Lumea a uitat sa refoloseasca un lucru, chiar daca se mai poate face asta, e „mai ieftin ” zic ei, sa-l schimbi, decat sa-l repari. Eu cred ca tine de confort…. e mai confortabil. Confortul asta e unul nociv, intr-o zi o sa transforme pe cei care cred in el, in lumea aceea fantastica din „Wall-E”. O lume de obezi confortabili.

Ma uit in jur si nu pot sa nu observ cum se transforma cei din jurul meu. Pana si localnicii au inceput sa renunte la animale, ca-i mult de munca si e mai usor de cumparat de la supermarket. Legumele nu mai au gust dar…sa muncesti atat pentru ele cand e piata plina de producatori…de import?

Trist, dar noi mergem cu disconfortul nostru inainte si ne-am facut gradina, iar toata vara am mancat de acolo. Ce? Pai sa vedem…in ordinea numerelor de pe tricou am avut „un platouas” cu: ridichi, morcovi, telina, varza alba, varza rosie, gulie, 3 soiuri de fasole, brocolli, ceapa rosie si alba, conopida, 2 soiuri de rosii, mazare, bob, dovleac la metru, placintar, sfecla rosie, pastarnac, salata, spanac si era sa uit …5 visine dintr-un copacel plantat toamna trecuta. A facut mititelul cate una pentru fiecare, macar s-a straduit 🙂

Altceva? Am renuntat la sala si la nutritionist….glumesc, nu mergeam nici inainte, cu atat mai mult acum. In schimb am intrat intr-o zona de disconfort si aici…car grinzi de 4 metri si pietre de riu, sap santuri, tencuiesc, urc cam de 100 de ori pe scara/zi, stau acorat „in coarda” pe acoperis, vopsind de zor…nu cred ca am ratat vreo grupa musculara. Cat despre meniul echilibrat, este si el prin preajma, ba la ceaun, sub forma de tocanita de legume, ba sfaraind pe gratar sau de ce nu, dimineata topindu-se usor pe painea calda, proaspat scoasa si batuta langa vatra. Nu e feliata, e drept, dar mi-am luat cutit care taie bine…

Vine iarna, la noi mai curand de cat la altii, ca de…asa-i la munte, sigur nu-i ca vara.

O sa trebuiasca sa fac iarasi un efort, sa-mi sparg lemne, sa fac foc, sa dau zapada deoparte, sa acopar straturile din gradina, sa ma bag la adapost si sa-mi continui treaba ce ma face sa cred ca disconfortul asta in care m-am bagat e o super investitie.

Va recomand din plin, face toti banii, vorba vine. E gratis si se da fara recomandarea medicului. Se aplica la inceput cu moderatie.

Atentie! Da dependenta!

Bogdan. Rasnov. 08.11.2016

Nu am mai scris de mult. N-am intrat, cum ar spune unii, in rutina zilnica ci construim, pe indelete, un locusor frumos, cald, prietenos, undeva la munte…construim un nou vis.

Nu am renuntat la ideea de a calatori din nou si asta am constientizat zilele astea cand am avut parte de niste musafiri foooooarte pe indelete, familia Zapp. Plecati de 16 ani din Argentina sa vada lumea. Alaturi de ei o alta familie calatoare, cea a lui Mihai Barbu si frumoasa lor calatorie in motocicleta cu atas si inca doua familii de prieteni dragi care, zic eu, se vor transforma in calatori cat de curand :). Am realizat cu ocazia asta ca putem organiza linistit mini-tabere pentru familii de prieteni cu copii.

Au ajuns dupa pranz, ne-am imbratisat ca si cum ne stiam de o viata, au despachetat putin, Mihai a intins cortul, pe Zappi i-am cazat in rulota noastra calatoare si apoi ne-am pus pe povesti, depanat amintiri, gatit la ceaun, schimbat impresii, stari si idei despre cum ar trebui sa ne traim viata mai frumos.

O experienta extraordinara, cu foc de tabara, povesti cu elefanti, dune de nisip, piramide, parfum de Provence, arome de maslini si multe glasuri de copii – 12 mai precis, toate emanand un singur lucru, FERICIRE!

L-am intrebat la un moment dat pe Pampa, baiatul cel mare al Zappi-lor ce vrea sa faca in viitor, cand va lua sfarsit calatoria lor, ca mai au doar Europa de vazut si mi-a raspuns senin…vreau sa fiu fericit. Simplu, frumos si plin de intelesuri.

Cati dintre noi gandesc atat de simplu dar totusi atat de plin?

Pentru mine asta a fost un nou declic, sa-mi reamintesc cat de simplu, frumos si din plin simteam viata cand eram pe drum in calatoria noastra de acum 3 ani. Un mesaj care mi-a ajuns instant in creier si a declansat un curcubeu de amintiri. Da! Vreau si eu ca singurul meu plan de viitor este sa fiu fericit alaturi de familia mea, oriunde m-as afla.

Hermann e un tip foarte deschis, gata sa impartaseasca oricat din experientele traite, gata sa-ti demonstreze cat de usor si frumos este sa-ti traiesti viata simplu, oriunde te-ai afla, in America de Sud, in Africa sau Australia. Nu conteaza ca o Africa intreaga mananci doar mamaliga si terci, cata vreme povestile cu oameni gata sa te ajute, cu inoptat alaturi de lei, cu prieteniile legate cu puii de elefanti sunt de departe mai importante decat ce-ai bagat in gura. Apropo, si-au facut analizele complete in Bucuresti si….sunt perfect sanatosi, dupa atatia ani petrecuti in conditii pe care multi le-ar considera improprii pentru standardele „normale” de viata. Fara medicamente, vaccinuri sau alte „stimulatoare pentru imunitatea scazuta a copiilor”.  Mi-am amintit ca si noi am avut in calatorie, pentru un an de zile, cumparat un Panadol si nu l-am folosit decat o data, pentru Nicoleta, iar Bebe a savurat toate pietrele de prin campinguri si nu am avut nici o problema digestiva de la ele…

Am petrecut 3 zile impreuna, 2 la rulota si una vizitand Bran-ul si imprejurimile. Jos palaria pentru PR-ul si managementul celor de la castel care-i asteptau si i-au primit cu portile deshise chiar sub stanca faimosului asezamant si apreciem si deschiderea catre povestea noastra si „tratamentul” nediferentiat.

Am profitat de costumele medievale si cele de printese Disney pe care le aveam si am format o gasca mare de calatori „in timp”, astfel incat experienta vizitarii castelului a devenit si mai placuta.

Ne-am despartit spre dupa amiaza, cu speranta ca drumurile sa ni se intaleasca din nou, de data asta noi pe continent american.

Ne-au convins, am inceput sa punem la cale o noua calatorie si… ne-am apucat de scris cartea cu povesti din prima! E frumos ce-am trait atunci si vrem din nou, face parte din noi, ne-a intrat in sange.

Cred ca totul tine de asteptari si de energiile ce te inconjoara. Imi aduc aminte o istorioara, povestita de o gazda din Montpelier.

„Un mare magnat naufragiaza cu yacht-ul pe o insula aparent pustie, dupa cateva zile se trezeste intr-un cocioaba, cu un pat si o masa. Un batran il ingrijeste cu drag. Magnatul reuseste sa se ridice si, sprijinit de batran iese afara unde desopera un peisaj de vis. Incepe sa-i vorbeasca batranului:

• Wow, ce frumos, extraordinar, uite…acolo in golfuletul ala ai putea vinde cuiva sa faca un port mic pentru yach-uri, acolo pe stancile alea un complex de vile, pe plajele astea mirifice, terase frumoase, bungalow-uri … wow, extraordinar…intelelegi, iti imaginezi batrane, in cativa ani ai putea sa ajungi atat de bogat incat o gramada de oameni ar munci pentru tine, iar tu ai sta fara griji, linistit, doar sa te bucuri de viata si frumusetile din jur…

Iar batranul ii raspunse calm, linistit si impacat:

• Asta fac si acum…

Urmareste-ti visul  si ai grija sa fie unul care sa te faca pe deplin fericit.

Bogdan. Rasnov.23.05.2016

Anul asta avem dubla premiera…am plecat in vacanta si am reinceput sa scriem pe blog. Ne e tare dor de zilele, prea putine, in care reuseam sa impartasim din experiente traite in calatoria de acum doi ani.

Intrucat rulota am pensionat-o la noi la teren la Rasnov,  am scos de la naftalina cortul. Nu e prima oara cand il folosim dar l-am cam abandonat de cand cu batrana cu roti.

Zis si facut, am impachetat in fuga cate ceva din fiecare lucru posibil sa ne trebuiasca si la drum!

Incalzirea ne-am facut-o la vechiul nostru popas de la 2 mai, la nea Emil la Hacienda, de unde, regulamentar bronzati am plecat spre granita cu Bulgaria, tara care pe mine nu ma prea atrage, dar trebuia sa o traversam in drum spre Grecia, iar in general, orice experienta cat de rea iti ofera ceva de invatat.

Familiarizati cu campingurile mai din vest am incercat aceeasi formula si aici dar dupa doua tentative nereusite in locatii gen “Zodiac” din Neptun, in vremuri comuniste, am plecat mai departe din zona aurie a nisipurilor cu hoteluri de zeci de stele si turnulete, in cautarea unui loc de innoptat.

Loc gasit din mers de privirea agera a domnei mele, absolventa, dupa cum unii nu stiu, de facultate de turism. Are fler, am recunoscut de multe ori.

Un apartament cu 2 camere, balcon, baie si bucatarie, la 2 pasi de plaja si la nesperatul pret de 30 de euro, cat avea sa ne coste mai tarziu un loc de cort in draga Grecie. Am acceptat bineinteles, mai ales ca aveau si o mica terasa unde sfaraiau hamsiile, fortand 5 pisici sa se dea de ceasul mortii.

Plecaram dimineata mai departe…plictisitor drum si tare monoton, am avut senzatia ca ma invart in Dobrogea si nu se mai termina, noroc cu Burgasul ca ne-a mai rupt putin din aceasta plictiseala si ne-a oferit prilejul sa investim intr-un nou GPS, in speranta ca in felul asta stau si eu linistit la volan sa admir peisajul, in loc sa vanez indicatoarele rutiere. Adjudecat!

Doar ca, domnisoara incastrata in cutia neagra de plastic, probabil ca ori era proaspat angajata la serviciu, ori baiatul care a scris softul era proaspat absolvent …ca tare se mai incurca in indicatii si recalculari de trasee.

Asta n-a fost niciodata o problema pentru noi, ne place aventura, noroc insa ca am observat la timp ca ne ducea spre Kavalas, in Grecia, pe o ruta mai scurta….prin Istanbul, nu de alta dar ne trezeam la vama si nu aveam vizele la noi…

Am dat la pace, am facut un sincron cu Dinu, de pe telefon, o aplicatie off-line si am ajuns cum trebuie in acest Kavalas care ni s-a aratat asa…la mijlocul drumului catre destinatia noastra finala. Tot Nicoleta a selectat un camping si…si…punct ochit, punct lovit. Mare, piscine de adulti, piscine de copii, taverna si umbra pentru cort – 25 euro/noapte. Decent, dar inca scump fata de multe campinguri din Europa. Criza.

Am stat 4 nopti, am vizitat si oraselul, am mancat, la cererea copiilor, tzatziki dimineata, la pranz si seara, moment in care Dragonescu a decretat ca el vrea sa fie strigat de acum inainte TZATZIKI!

Ne-am tot intrebat de ce asa multe motoare, motorete, scutere si biciclete, raspunsul a venit singur in a treia zi cand am vrut sa vizitam o fortareata din zona si am incercat sa ajungem cu masina pe stradute, din ce in ce mai stramte pana am nimerit in curtea unui om, fara loc de intors. Frumos la vale si cu spatele, nu incercati acasa decat daca aveti panta de macar 40 de grade.

Hai mai departe, zic. Frumos prin Grecia, mai ales cand mergi mai pe la sate, genul nostru.

Neos Marmarasa fost o recomandare din partea unei cliente Lilutesa. Un alt camping reusit, linistit si cu plaja…aproape privata. Mica, cocheta si cu putini oameni, ideala pentru copii, cu apa incredibil de clara si linistita incat si la 3 m vedeam melcii miscandu-se pe nisip. Copiii nu mai doreau sa plece iar dragonul si Tesa au prins gustul scufundarilor si al inotului.

Nu ne-am iesit din mana cu pretul dara macar am apelat la corturile lor, deja montate si care aveau si curent si frigider incluse in pret. Moment in care am incercat sa ma afirm in domeniul gatitului la Primus. Frumos a fost ca am ramas fixat pe idea de …rulotist, asa ca nu am luat de acasa decat un Primus mic si un ibric. Nimic nu mi-a stat in cale cand a fost vorba sa fac oua ochiuri, omleta, perfect rotunda, somon pane, spanac, legume si chiar scoici. A mers de minune, doar ca a durat mai mult.

Nicoleta s-a imprietenit cu vecinii de cort, sarbi de origine, veniti pentru a patra oara impreuna cu cei doi copii, in acelasi loc. Au ramas in final si cu o amintire de la LiluTesa.

Copii nostri, in schimb, s-au imprietenit cu Yanis, bucatarul-patron de restaurant, din camping si care-si mai tragea ultimele rezerve inainte de iarna din cinele petrecute de noi la taverna lui. Bun om, bun bucatar, nu degeaba Lilu a dorit sa-i lase amintire medalionul lui de la Festivalul de Reconstituire Istorica din Rasnov. Yanis aproape ca a plans.

Orasul Marmaras este in zona Halkidiki, e frumusel, cu o faleza si un mic port in care erau ancorate deopotriva barci vechi pescaresti dar si cateva yacht-uri ale turistilor sau localnicilor cu bani.

Partenonas e un satuc, vecin cu Maramarasul, aflat pe culmea unui deal, cu o poveste destul de interesanta…abandonat prin anii 90, a fost readus la viata de administratia zonala si acum noul si vechiul se impletesc foarte frumos in el. In plus are parte de o priveliste extraordinara iar noi am prins acolo un apus senzational.

E prima oara pentru mine in Grecia, mi-a placut, chiar daca se simte criza, chiar daca preturile sunt mai mari acum, dar merita sa revenim. Mancare buna, oameni prietenosi, peisaje frumoase si atmosfera pe indelete, nici nu ne trebuie mai mult!

Bogdan. 17.09.2015 Rasnov

Tot vreau de ceva vreme sa mai scriu si iata ca sarbatorile imi ofera acest prilej. Am doua mici povestioare haioase pe care trebuie sa vi le impartasesc.

Prima poveste e legata de o vizita la primarie. Da, m-am dus in vizita la primar cu gandul sa-l cuceresc cu planurile mele de proiecte culturale in Rasnov. Am apelat la doamna invatatoare si apoi la doamna directoare a scolii unde merge Lilu,  cunoascatoare a fenomenului Viata pe indelete de dinainte de a-i povesti noi (tare nu?!)

Doamna directoare suna la primar intr-o zi de vineri dupa ce-l iau pe Lilu de la scoala, sa fie ora 12.05, plecam spre casa, ajungem pe la 12.08 si nu apuc bine sa ma descalt si hop suna telefonul, cine credeti…doamna directoare, a vorbit cu primarul, vrea sa ma cunoasca si sa stabilim o intalnire! Frumos, rapid si, zic eu, eficient. Ramane pe urmatoarea saptamana, ca si eu sunt plecat la filmari si domnul primar are un oras de pastorit.

Trece saptamana, vine ziua de vineri, si …suna doamna directoare sa mergem la primar, numai ca se potriveste cu prima zi de targ a Nicoletei la Brasov. Moment de challenge maxim …o zi intreaga cu toti trei, plimbare cu Zmeia si intalnire cu primarul. Pai sa-i dam bataie zic. Doamna directoare se ofera sa stea cu cei mici, refuz politicos spunand ca-mi doresc sa participe la discutie ca sa gasim o modalitate de colaborare si cu scoala in ceva proiecte culturale.

Ne intalnim la 16.50 in fata primariei, ma inarmez cu un dvd portabil in masina cu un film de vreo ora, zic ca e destul pentru prima intalnire cu primarul si apoi le urez celor mici vizionare placuta nu inainte de a le spune ca, daca e vreo problema, sa intre la gardian si sa ma caute. Anunt si gardianul.

Intalnirea decurge cu succes, dar asta e alta poveste, iesim si pe hol la intrare ma intalnesc cu gardianul care zambeste, il intreb in gluma “Probleme de raportat? Iar el imi raspunde tot zambind…”da, la un moment dat, unul mic cu nasul belit a incercat sa iasa din masina strigand ceva…ca s-a terminat bateria si vrea la tati, dar l-am poftit inapoi si s-a uitat cam urat…in rest nimic”

Ala mic si cu nasul”belit” e Lilu care a cazut incercand sa se uite pe geamul clasei daca e singurul care a intarziat la prima ora..

Deci oameni buni, hai ca e bine cu trei copii, solutii exista 🙂

Povestea doi este despre Zmeia, care are deja program de plimbare la teren, ca in rest sta intr-un tarc destul de mic.

Numai ca deunazi observ in dansa ca zace un pic de spirit de haiducie si de lucru la stana, ceva genetic probabil… pe care nu l-am vazut pana acum.

Eram la plimbarea cu pricina din ziua 2 de targ, mai precis sambata la ora 10, echipat de zapada si picnic de iarna. Am luat ceva ziare, cartoane, crengi uscate, paine, cartofi si niste apa + 3 copii, cu gandul sa facem un foc si sa mai alerge zanateca noastra.

Ajungem la teren cand …ce sa vezi, o turma de oi, scormonea zapada in cautarea ierbii, copii suparati ma intreaba ce facem, eu…necunoscator in ale oieritului, ma uit dupa cioban sau caini macar, nici urma…

Ce sa facem, doar nu ne-om intoarce acasa, opresc, deschid usa dupa ce ma asigur ca nu sunt si caini printre atatea oi si o las pe domnita Zmeia sa coboare prima, apoi ma apuc de copii…

Nu trec 30 de secunde, fara exagerare, si toata turma e la mijlocul dealului, condusa de domnita, stau bietele oi mirate si se uita in grup (normal) la noi, ca la extraterestri, noi nu ne putem opri din ras.

Iar cum Zmeia nu pare sa se multumeasca cu jumatati de masura, le mai ia la o tura si le duce pana-n varful dealului…apoi revine multumita. Sunt surprins, ce sa zic.

Ne apucam de foc, munca de echipa, lemne, sapam vatra, facem betisoare pentru frigarui, chestii de baieti, nu vreau sa plictisesc ca poate mai citesc si fete si cu coada ochiului vad pe buza dealui, venind din vale un cioban, uitandu-se dupa ceva…ma fac ca “ninge” ca e destul de frig afara si pleaca si omul in sus pe drum.

Am mancat, ne-am distrat, a mai trecut o zi in patru, ca Nico tot la treaba e.

Cam asta e viata noastra pe la munte, in rest suntem bine sanatosi.

Bogdan. Rasnov.21.12.2014

Traiesc zilele astea o dilema, recunosc. Ma simt usor depasit dar ma tin tare, ma repliez, caut solutii, portite…variante de abordare a unei probleme. Cum sa reactionez in fata copiilor cand vine vorba de reguli, mici-mari, bune-rele….de orice fel ar fi ele. Reguli in care nici eu nu cred dar ceva din mine, probabil ala mic si negru, le scoate la iveala. Suna ciudat, dar cateodata ma aud vorbind si nu ma recunosc, il aud pe taica-miu, pe vecinul de la 5, pe „tovarasa” de la scoala de pe vremuri…E grea schimbarea dar si mai grea e lupta cu neschimbarea, pentru ca ne-am propus de cand ne-am intors sa continuam pe indelete, intr-un ritm si dupa niste…reguli mai „umane”, mai normale, mai sanatoase si cat mai putine. Lucru pe care copiii l-au prins cel mai repede si e foarte bine, dar ce ma fac cu mine?

Ma fac bine…sper! Incerc sa sterg obiceiuri vechi si sa invat de la ei, neuitand din cand in cand sa scot steagul de arbitru-parinte ca sa mai echilibram lucrurile. Ce m-as mai lasa dus de val…Ma uit la ei si-mi vine sa fac ca ei…dar nu fac, de ce?

Statul pe loc nu face bine, te obliga sa incepi sa urmezi acele reguli ciudate, ca toata lumea, ceea ce pe drum, in calatorie nu am simtit deloc…interesant nu? Pe drum nu aveam miercuri sedinta cu parintii, sa ni se comunice chestii despre evolutia copilului, nu aveam trezire la 7 dimineata cu mare durere, nu aveam liniutele „directoare” pentru formatul caligrafic al viitorului mare scriitor si nici 3 variante de caiete de matematica…Aveam lume, trairi, senzatii, peisaje, cursuri live de limbi straine, interactivitate, matematica aplicata in relatia cu vanzatorul de inghetata dornic sa pastreze mai mult bacsis. In calatorie nu plateam sa ne cataram sau sa dansam, nu ne interesa lupta pentru presedintie, chiar daca fiecare tara prin care treceam ducea bataliile ei. Traiam pentru noi, pentru familie, pentru relatia cu prietenii, vechi sau noi, traiam pentru a cunoaste lucruri cu adevarat valoroase, traiam frumos, firesc, pe indelete.

M-am uitat la fotografii din urma si ma intrebam zilele astea, cum se simt oare Lilu si Tesa proaspeti reintrati „in societate”? Nu a trebuit sa-i intreb, raspunsul a venit usor de la ei, cand discutand despre regulile de la scoala versus cele de acasa, Lilu mi-a concluzionat „de ce trebuie sa avem reguli si acasa, vrem sa fim ca in desenul ala animat cu acel cal salbatic pe care nimeni nu a reusit sa-l imblanzeasca si l-au lasat atunci in libertate sa mearga la familia lui”. Aici a intervenit dilema de care vorbeam la inceput si la care nu am gasit inca o rezolvare.

Bogdan. Risnov 25.11.2014

Ieri tocmai filmam bordul masinii noastre cand se indrepta frumos si lin catre rotunda varsta de 200.000 km si ma gandeam ca nu am avut probleme mari cu ea niciodata, ca am avut parte de multe aventuri impreuna si ca ar merita un cadou, o curatenie cum nu am mai facut de cand am cumparat-o, o curatenie pana-n „maduva” scaunelor…asa ca azi m-am apucat de treaba.

Vremea a tinut cu mine, soare pe toata linia orizontului.

Spal si aspir, scot strat dupa strat, covorase, huse, scaune de copii, curat pana si masca de la difuzoare obturata din loc in loc de ciocolata…

Mai fac si pauze ca doar 3 copii nu te prea lasa sa legi un „proiect” mai lung de o ora. Sunt convocat de Lilu, mobilizat ca si mine de soare, sa-l dotez cu cele necesare ca sa spele si el rulota. Zis si facut, ii inmanez un burete, o carpa si impartim frateste acelasi Karcher si aceeasi galeata cu sampon. Batranica prinde si ea viata, sclipeste parca smechereste la partenera ei de drum.

Brusc ne napadesc amintirile in momentul in care Lilu descopera prin dulapurile rulotei biletele de intrare de la Legoland si niste pliante de la un castel din Provence….”Hai sa plecam iar” zice el”…”Hai sa plecam” ii raspund…

Ne intrerupe visarea, Tesa care vrea sa manance….in rulota si in timp ce ma mobilizez pentru noul task apare in usa casei si Dragonu’ care adera imediat la doleantele fratilor, se incalta si iese…

Incalzesc ceva mancare, strang patul – intind masa (ce mult mi-a placut miscarea asta in calatorie) si gata am mai castigat 15 minute pentru treaba mea. Revin la masina, am terminat zona de pasageri, intru la portbagaj si scot podeaua ca sa curat sub ea, am mai facut-o de multe ori dar de data asta observ o gramada de piese de Lego cazute pe sub scaune, incerc sa caut o modalitate sa le scot, e o zona greu accesibila unde nu prea am ajuns. Pliez scaunele, ajung la o parte, descopar lacasuri de care nu stiam, curat temeinic orice ascunzis, doar i-am promis ca-i fac acest cadou. Dau sa inchid dar sunt chemat in rulota sa fac refill la castraveti, fac si revin la masina, trag de bancheta sa o ridic si sa o pozitionez pe sine la loc dar nu merge, ramane agatata in ceva. mai incerc odata…nimic, intamplator se pliaza mai mult si….nu-mi vine sa-mi cred ochilor….chiar sub scaunul lui Lilu intr-o zona total ascunsa si din fata si din spate zace zgariat dar sper „in viata” de aproape un an de zile laptopul – Mac-ul dat disparut intr-un camping din Ljublijana!!! alerg cu el in casa, caut firul, il conectez, merge, ecranul e fisurat undeva in stanga dar se deschide senin pe finalul de generic de „Madagascar”, asa cum l-am lasat cand am ajuns acolo si am inceput camparea acum un an….

N-am  cuvinte….pentru vreo 5 minute si sincer nici acum cand scriu nu-mi explic cum a ajuns acolo, cand eu l-am scos atat de greu, cu mutat de scaune…dar cum un cadou nu se cauta la dinti…il iau ca atare.

Ne-am uitat toata seara la pozele si filmele date pierdute si i-am multumit inca odata doamnei noastre cu patru roti pentru schimbul de cadouri. De maine reincepem sa va aratam si voua ce frumuseti ascundea laptopul „pierdut”.

Ma-nclin si va las cu un scurt filmulet, regasit, despre calatoriile unui Dragon…si fratii lui.

Bogdan. Mogosoaia.02.11.2014

Va povesteam cu ceva vreme in urma ca ne-am gasit „vatra”, adica locul unde simtim ca Viata pe indelete va continua din plin, creativ, sanatos si in armonie cu natura. L-am cumparat, e al nostru!

Acum e momentul sa trecem, iar, la fapte, sa incepem sa construim, sa transformam ideile, visele in realitate. Vrem sa facem o tabara creativa, un loc in care fiecare poate experimenta zi de zi „Viata pe indelete”. Un loc in care sa traim linistit, sa mancam sanatos, sa invatam despre educatia copiilor nostri, despre valorile adevarate in viata, despre toleranta, despre prietenie, despre lume, despre cum sa ne imbogatim viata cunoscand oameni frumosi si povestile lor minunate. Tabara noastra va avea un loc de campat, cu rulota sau cortul, loc de joaca pentru copii gandit in armonie cu natura si relieful zonei, un spatiu pentru ateliere creative de tot soiul. Avem prieteni care dezvolta in Bucuresti si in tara proiecte de educatie prin arta pentru copii, vor veni si la noi sa facem lucruri minunate impreuna. Ne-am gandit chiar sa infiintam propriul centru de cercetasi. Da! Se poate! Trebuie sa fim minim 5 adulti si 10 copii. Cine se inscrie?

Vrem sa construim cat mai ecologic (vom construi o casa din baloti de paie), vrem sa reciclam cat mai mult si sa militam  pentru o viata sanatoasa….alaturi de animalele din ograda si legumele din propria gradina despre care vom invata impreuna de fiecare data cand ne veti vizita.

Gata cu introducerea …a venit momentul sa va anuntam ca am vrea sa ne intalnim cu voi, sa va povestim iar de calatorie (ca mai avem multe povesti nespuse) si sa vedem cum putem colabora cu fiecare dintre voi la punerea in practica a acestui nou proiect. Avem nevoie de ajutorul vostru si in schimb va putem oferi putin din Viata pe indelete.

Unde va avea loc  aceasta intalnire? La cele doua evenimente la care vom participa week-end-ul asta – „Femei pe Matasari” si cel viitor – „Street Delivery”.

Venim cu tot familionul, cu rulota si cat putem din atmosfera „Viata pe indelete” din calatorie :). Am pregatit multe hainute LiluTesa, va prezentam in premiera colectia „Mandra Chic pe indelete” o colectie de tricouri cu aplicatii de panze traditionale stranse de Nicoleta din toate tarile prin care am trecut, multumim Alinei Zara pentru colaborare, venim cu cateva piese de mobilier reciclat si cu toate gandurile bune.

Va asteptam cu drag!

Bogdan. Mogosoaia.04.06.2014