Castele, ruine sau cum sa construiesti povesti

N-am mai scris de ceva vreme nu din lipsa de inspiratie ci mai mult datorita vremii capricioase care ne impiedica sa avem mari experiente in aer liber, cele mai ofertante si interesante de povestit.

Dar iata ca de vreo 3 zile soarele razbate mai des si mai dornic de joaca, astfel incat ne-am pus pe umblat. Am facut o prima si majora investitie – ne-am cumparat 3 biciclete – second hand – dar bune si de altfel cred eu necesare pe viitor, toate 3 la pretul de 100 de lire, dupa o negociere simpatica cu un pakistanez. Nicoleta mai are de asteptat vreo 3 saptamani cu piciorul asa ca bicicleta ei va fi „french style”. Sper ca sa nu ingreunam prea mult ansamblul nostru calator, altfel vom fi nevoiti sa le „maritam” in primul talcioc de weekend intalnit.

Cum ziceam…soare, joaca si ceva aventura, am pornit la cercetat zona. Am dat de ruinele castelului Odisham, subtirele ce-i drept dar cu ceva explicatii si imaginatie am reusit sa intram in poveste, iar Lilu pasionat de mistere si cavaleri a fost multumit, lucru care nu e de ici de colo. Am facut scenarii de lupta, de organizare a cetatii, intamplari posibile din viata de zi cu zi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dar dupa un exercitiu de imaginatie, intotdeauna, e bine sa vina si o parte practica, cu cat mai bogata cu atat mai bine, astfel am ales pentru acest moment Castelul Warwick.

Ziua se anunta promitatoare de dimineata, 23 de grade, cer senin. Am ajuns la castel, pregatiti cu pachetel, apa, fructe pentru o zi plina. Stiam ca intrarea este destul de scumpa, pe net ne iesise 81 de lire de familie, dar cu ajutorul unui cupon de pe cutia de cereale, un adult a intrat gratis si am platit doar pentru Lilu, asa ca am iesit la doar 38 de lire.

Am intrat direct in actiune, un tanar urmas al lui Robin Hood tinea o scurta lectie de istorie a arcului, presarate cu exemple clare de maiestrie tragand fara mare pregatire direct la tinta undeva la vreo 50 de m. Pregatit zic!

A urmat, cu gura putin deschisa la cei mici ­čÖé intrarea in sala armelor din castel. Cai pregatiti de lupta, armuri complete pentru barbati musculosi dar si pentru…copii. Panoplii cu sabii, pistoale si multe „acareturi” care va marturisesc mi-ar placea si mie acasa pe pereti ­čÖé chiar daca nu am castel – chestie de baieti probabil. A urmat Red Drawing room, Cedar room…si am finalizat cu dormitorul Reginei Anne si al ei budoar albastru. Nu va plictisesc cu detalii de istorie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am iesit in curte in cautarea unei zone mai interactive si am gasit-o in beciurile castelului care, reamenajate, aduc la viata putin din vremurile de mult apuse. Cavaleri pregatindu-se de lupta, printese aflate in probe de rochii, mestesugari la lucru si gospodine gatind sau spaland rufele …toate din ceara si acompaniate de un fundal sonor menit sa te introduca in atmosfera. Nota 10 pentru calitatea detaliilor si atmosfera creata.

 

 

Curtea…incapatoare a prilejuit momentul de pauza de masa, admirand paunii ce se „impaunau” la trecatori, vulturii ce zburau pe deasupra capului in asteptarea show-ului ce le era dedicat. Apropo, frumoase exemplare si interesanta experienta, in timp ce te infrupti din sandwich sa-ti treaca un vulturas de 1.5m pe deasupra capului, planand spre mana stapanului sau.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ne-am despartit iar in doua grupuri, eu cu Lilu si Tesa am plecat spre un prim turn iar Nico si Dragonul au ramas ” la sol” pentru un plus de odihna. Am admirat de la inaltime atat domeniul aflat in proprietatea Grupului┬áTussaud dar si pe Dragonul nostru dornic de o evadare.

Am revenit pentru a ne reintregi familionul si pentru a „ataca”, mai odihniti cele 534 de trepte ce presupuneau turul turnurilor castelului, Caesar’s Tower, Guy’s Tower, Bear & Clarence Towers, The Gatehouse & Barbican, intradevar multe scari, majoritatea inguste si in spirala, intunecate, spre deliciul copiilor dornici de senzatii tari. Dar in final am ajuns!

Pauza zic, binemeritata, o noua reprezentatie cu vulturi si scurta dar pasionanta lectie de tras cu arcul, a lui Lilu (putin cam scumpa- 3 lire/ 6 sageti..).

Ziua se apropia de sfarsit dar nu inainte de ultimul moment, catapulta la treaba. Am purces la drum spre locul faptei in speranta ca bateria palpainda a aparatului sa mai tina …putin. N-a fost sa fie, a tinut putin-putin si s-a stins. Sper ca v-am facut destul de curiosi ca sa mergeti sa vedeti finalul.

A fost intradevar o zi plina. Ne-am intors acasa obositi dar extraordinar de incantati de aventura.

Povestea inceputa la ruina a devenit realitate azi.

Bogdan  27.06.2013

 

 

 

 

end soft design
Produsul a fost adaugat in cos !
Log-in